Emoțiile și importanța lor în dezvoltarea copiilor

Emoțiile și importanța lor în dezvoltarea copiilor

Copiii au dificultăți în identificarea modului în care simt și a modalității prin care trebuie să își exprime corespunzător anumite emoții. De multe ori, copiii mici se vor liniști foarte greu după ce vor avea o zi zbuciumată. Acest lucru poate fi foarte frustrant pentru părinții, educatori sau învățători pentru că nu vor reuși să îl potolească pe cel mic. În aceste situații trebuie să înțelegem că anumite contexte mai puțin prielnice, în viziunea noastră, reprezintă o oportunitate de învățare pentru ca cei mici să-și identifice și să își exprime emoțiile.

I. Iată câteva trucuri prin care îi putem ajuta pe cei mici să își exprime sentimentele.

  1. Denumiți sentimentul. Ajutați copiii să-și numească emoțiile, oferindu-le etichete: “Mami a trebuit să meargă la lucru, ești trist. Ai spus că o vrei pe mami înapoi.” Prin numirea sentimentelor le permitem copiilor mici să dezvolte un vocabular emoțional, astfel încât să poată vorbi despre sentimentele lor.
  2. Identificați sentimentele lor și ale celorlalți. Vorbiți despre sentimentele pe care le au și despre cele pe care le vedeți la alte persoane: “Te-am auzit râzând, ești fericit?” sau “A căzut, cum crezi că simte?”.
  3. Vorbiți despre modul în care pot fi exprimate sentimentele. Folosiți-vă de exemple. Vorbiți despre sentimentele voastre și despre modul în care vi le exprimați. “Ce faci când te enervezi?”, “Cum știu oamenii că ești fericit?”. Vorbiți despre modurile în care copilul își poate exprima emoțiile.
  4. Explicați emoțiile folosind cuvinte ușor de înțeles. Folosirea cărților cu ilustrații este o modalitate excelentă de a ilustra emoțiile.
  5. Învățați-vă copilul modalități diferite de a face față sentimentelor. Permiteți-i să vină cu soluții, chiar dacă nu sunt potrivite. Explicați-i de ce nu sunt. De exemplu, dacă acesta spune că într-o situație dificilă trebuie să țipe, îndemnați-l să trateze lucrurile cu calm.
  6. Lăudați-vă copilul când vorbește despre sentimentele lui. Acest lucru arată că este bine să vorbim despre emoțiile noastre și că trebuie să ni le exprimăm în cel mai bun mod cu putință (fără a leza persoanele din jurul nostru).
  7. Vorbiți despre sentimente atunci când jucați jocuri, mâncați sau călătoriți cu mașina. Cu cât practica copilului dumneavoastră este mai mare, cu atât va învăța mai repede!

II. De ce este ATÂT DE IMPORTANT ca cei mici să învețe lucruri despre propriile emoții?  

Învățarea identificării exprimării emoțiilor într-un mod pozitiv și sănătos îi ajută pe copiii mici să construiască o BAZĂ SOLIDĂ DE SUCCES mai târziu în viață. Ajung să interacționeze mai ușor cu persoanele din jurul lor, să se facă înțeleși și să fie adevărați lideri. De asemenea, copilul scapă de timiditate și de problemele de ordin afectiv, învață mai ușor și este mai curios de a afla lucruri noi. Învață cum să atragă lângă el doar persoanele de care are nevoie, știind instinctiv să se ferească de anturajele nepotrivite când va crește.

Dragi părinți, dacă am reușit să vă conving de importanța emoțiilor în viața celor mici, aflați că în perioada 14 – 18 noiembrie sunteți așteptați la Târgul de carte Gaudeamus de la Romexpo pentru a face cunoștință cu Pinguinul Curajos, un joc creat special pentru a veni în întâmpinarea nevoilor micuțului dvs., în ceea ce privește dezvoltarea sa socio-afectivă.

III. De ce am ales să dezvolt un JOC PENTRU EMOȚII?

– Pentru că îmi doresc ca cei mici să își înțeleagă propriile emoții, să le gestioneze și să se dezvolte din punct de vedere afectiv;

– Pentru că cei mici își vor îmbunătăți inteligența emoțională, ceea ce le va oferi câștiguri pe toate planurile;

– Pentru a îmbunătăți relația specială părinte-copil;

– Pentru a se distra și a petrece timp de calitate!

Pentru mai multe informații, accesați pagina Pinguinul Curajos

 

 

Granny. Pericolul jocurilor video pentru copii

Granny. Pericolul jocurilor video pentru copii

Am ales să scriu acest articol deoarece, în ultimul timp, am început să mă confrunt din ce în ce mai mult cu situațiile unor copii dependenți de jocurile video. Cel mai serios caz din cabinetul nostru, a fost cel al unui copil de 5 ani de zile care a jucat jocul Granny și care, în urma jocului, devenise extrem de violent cu persoanele din jurul său. Mai mult decât atât, relatările lui nu mai erau coerente și devenise foarte greu de înțeles de către părinți. Doresc pe această cale să trag un semnal de alarmă părinților în ceea ce privește accesul copiilor la aceste jocuri violente. Mai multe vă invit să aflați de mai jos.

Mai întâi balena albastră, acum Granny – bunica din iad

Se pare că seria jocurilor violente, cu risc mare de pericol pentru viața copiilor, continuă!

La începutul anului trecut, un joc morbid a căpătat atenția opiniei publice. Balena albastră a fost un joc popular pe rețelele de socializare, care a determinat un lanț uriaș de sinucideri în rândul copiilor și adolescenților din țară și străinătate. Mai mult decât atât, cei care nu au ajuns la gesturi atât de extreme, au început să sufere de anumite tulburări, depresii sau stări anxioase, care pot fi tratate cu greu la niște vârste fragede și doar cu ajutorul specialiștilor.

Acum, la o perioadă scurtă de la isteria acestui joc, apare Granny, un joc horror care poate fi descărcat de oricine are o tabletă sau smartphone.

De ce este Granny periculos pentru copii?

Are o grafică grotească și abundă în scene sângeroase care pot marca copiii. Acțiunea are la baza un zombi pe post de bunică care fugărește jucătorul pe care, atunci când îl prinde, îl pedepsește prin scene puternice de violență. În afară de asta, există și scene de canibalism care pot fi greu înțelese de un copil.

Pe site-urile din străinătate apar pe alocuri menționări referitoare la vârsta de +12 pentru acest joc, dar este ușor irelevant din moment ce toată lumea îl poate descarca cu ușurință.

Ce este important de reținut este că cei mici au tendința de a imita tot ceea ce văd. În acest context, ei vor imita comportamentul violent din joc și îl vor manifesta în viața reala. Trebuie să înțelegem că fiind la o vârstă fragedă, copiii nu sunt capabili întotdeauna să facă diferența între joc și realitate.

Până unde poate merge această problemă?

În aceeași perioadă în care jocul căpăta notorietate în tara noastră, se întâmpla și cazul cu bunica înjunghiată de nepot pentru că nu l-a lăsat sa se joace la calculator.

Ce trebuie să faceți? Începeți prin a vedea semnele îngrijorătoare de dependenţă!

Dacă micuţul intră mai des în conflicte la şcoală sau la locul de joacă, poate fi un semn că ar trebui să-i restricționați accesul de la Internet sau jocuri violente. Va fi mult mai greu să restricționați accesul la materiale dăunătoare unui adolescent, decât unui copil de şapte ani. Dacă este mai mare, explicați-i de ce acele jocuri nu îi fac bine şi încercați să le înlocuiți cu altele care nu sunt atât de dăunătoare. Apoi, încet-încet, îl puteți stimula să-şi limiteze timpul de stat la calculator, în favoarea unor activităţi în aer liber sau care să implice interacţiunea cu alţi tineri.

Implicați-va în viața lor și întelegeți problemele cu care se confruntă. Puneți-vă întrebarea „Dacă interesul pentru jocuri încearcă să suplinească o altă nevoie a sa?”. Încercați să găsiți acea nevoie, care este de cele mai multe ori nevoia de afecțiune, și umpleți acel gol!

Sursă: momentedeviata.ro

 

Vacanța de vară: O bucurie pentru copii, un stres pentru părinți

Vacanța de vară: O bucurie pentru copii, un stres pentru părinți

Vacanța de vară aduce multe bucurii copiilor: orele petrecute cu prietenii la joacă, întâlnirea cu marea, soarele, muntele și tot felul de activități recreative. Cu toate acestea, în timpul vacanței, copiii au tendința de a-și umple timpul și cu diverse obiceiuri și practici nocive: petrec timp îndelungat în fața televizorului sau a calculatorului, aleg să consume alimente nesănătoase în exces (exemplu: înghețata și sucurile acidulate – deliciile verii) și își neglijează atribuțiile legate de școală.

Pe cât de frumoasă și palpitantă este vara pentru copii, pe atât de stresantă poate devenii pentru părinți. De ce?

Apare o problemă legată de unde și în compania cui trebuie lăsați cei mici, cât timp părinții sunt la serviciu. Soluțiile ar fi ca aceștia să fie lăsați alături de bunici, bone sau duși la școli/grădinițe de vară. Există și situații în care părinții îi obligă pe cei mici să petreacă vacanța de vară alături de persoane neagreate de copii, fără a ține cont de părerea lor. De exemplu, copiii încep să refuze din ce în ce mai mult să petreacă vacanța cu bunicii la țară. Acest lucru se datorează faptului că cei mici sunt din ce în ce mai familiarizați cu tehnologia și refuză contactul cu natura. În aceste situații, părinții trebuie să le ofere alternative pentru a evita iscarea unor conflicte și pentru ca cei mici să petreacă o vacanță după bunul plac.

Chiar dacă nu vor sta în permanență cu copiii, părinții trebuie să fie atenți ca cei mici să continue să desfășoare activități plăcute, eficiente și potrivite vârstelor lor.

Care sunt activitățile cele mai potrivite?

Copiii au tendința de a se plictisi repede, având mereu nevoie de activități noi, care să îi scoată din rutină și care să le dezvolte latura personală. Activitățile de vacanțe ar trebui să fie cât mai „de vacanță” – fără presiune, fără amenințări, fără provocări sau constrângeri. Putem vorbi despre activități care sa le facă plăcere copiilor și care le pot oferi și ajutor pe partea educațională, fără a simți că sunt obligați să învețe. Cel mai important sfat ar fi să stabiliți cu copilul un program clar al activităților, în care să îi cereți părerea, să îi oferiți sugestii și cel mai important, să vă țineți de acel program. Asigurați-vă că veți avea timpul necesar, înainte de a gândi programul.

Iată un exemplu al unui program de activități de vacanță:

Luni: plimbare cu rolele în parc; Marți: vizită la grădina zoologică; Miercuri: o vizită la un apropiat sau o persoană vine în vizită; Joi: activități la un loc de joacă; Vineri: sport (piscină, footbal etc.); Sâmbătă: jocuri educaționale; Duminică: la cumpărături și timp de odihnă.

Toate activitățiile pe care le alegeți trebuie să stimuleze creativitatea, imaginația, dezvoltarea emoțiilor și a inteligenței copilului. Să nu uităm că pentru un copil, vacanța de vară înseamnă liniște, libertate, joc, autonomie și în niciun caz presiune, șantaj, amenințare!

Părinții trebuie să profite de vacanța de vară pentru a se apropia de copil.

Vacanța este un prilej pentru conectarea părintelui cu propriul copil. Cu siguranță părinetele nu are cum sa stea în permanență cu copilul , dar copilul se așteaptă la flexibilitate, timp petrecut împreună și atenție. Profitați de prilejul vacanței pentru a asculta problemele și nemulțurile celui mic deoarece acum este mai relaxat (nemaiavând presiunea școlii sau a grădiniței) și se poate exprima coerent față de ceea ce gândește și dorește. Trebuie să conștientizăm faptul că o vacanță de neuitat pentru copii, nu depinde de destinația aleasă ci de conexiunea dintre părinți și copil. Important este să vă uitați la relația și legătura cu cel mic, punându-vă următoarele întrebări: “Mă simte alături de el?“; “Simte că se bazează pe mine?”; “Știe că îmi poate comunica ce își dorește și ce are nevoie?“; “Îi dau spațiu să știe ce are nevoie?“; “Am învățat să-i prezint lumea și ofertele ei?” etc.

Temele de vacanță. Sunt benefice sau nu?

În vacanță ar trebui să renunțăm la ideea de “temă” pentru a nu induce copilului ideea că este în permanență conectat de școală sau grădiniță. În schimb, putem apela la niște recomandări pentru vacanță, în funcție de vârsta copilului, de situație și de obiective. Putem vorbi de recomandări, în general, pentru a crește creativitatea copilului, imaginația, deprinderile și cunoștințele despre viață.

Oricum ar arăta programul de vacanță, dragi cititori, vă doresc ca în septembrie să știți că ați trimis la școală sau la grădiniță un copil odihnit, cu sufletul și mintea deschise spre învățare. Nouă, părinților, doresc să ne creăm recreerea noastră ca să putem da mai departe copiilor, care au atâta nevoie de niște adulți sănătoși și asumați că au mai multe roluri, dar care rolul de părinte rămâne cel principal.

 

 

 

Universul copiilor supradotați. Între maturizare precoce și nevoia de joacă și înțelegere

Universul copiilor supradotați. Între maturizare precoce și nevoia de joacă și înțelegere

Orice părinte își dorește copii cuminți și, mai ales, inteligenți, care să atraugă aprecierile tuturor celor din jur. Ce e de făcut însă când cel mic nu este doar deștept și precoce, ci și supradotat?! Ei bine, în primul rând familia trebuie să petreacă suficient de mult timp cu el și să își dea seama la timp de abilitățile extraordinare ale acestuia. Conștientizarea nu este însă suficientă. E necesar ca părinții să ia legătura cu un specialist, care să observe atent comportamentul micuțului și să lucreze cu el de la vârste cât mai fragede.

Preferă să trăiască izolați

Dacă sunteți tentați să credeți că supradotarea aduce cu sine numai bucurii/beneficii, aflați că vă înșelați. Aceasta vine la pachet și cu o serie întreagă de probleme, pe care trebuie să învățați să le gestionați. Spre exemplu, e adevărat că cel mic este înzestrat cu capacități superioare semenilor săi, motiv pentru care, de cele mai multe ori, când realizează că este diferit de cei din jur preferă să trăiască izolat. Acest lucru nu îl deranjează, fiind absorbit de preocupările lui preferenţiale. Mai mult, adesea se specializează în mod precoce, astfel depăşind pe anumite planuri persoanele de aceiaşi vârstă cu el.

Probleme cu care se confruntă

Greutatea cu care găsesc un limbaj comun de comunicare naturală cu cei de vârsta lor reprezintă o dificultate pentru dezvoltarea lor firească. Prin urmare, supradotații se maturizează precoce pe plan social, fizic sau intelectual.

Aceștia prezintă frustrări deosebite și nu sunt puține cazurile de copii supradotați cu tendință de abandon școlar sau de adulți supradotați care și-au format o nișă nouă și personală pe care s-au dezvoltat, creând eventual noi tehnologii sau noi câmpuri de interes, ca o rezolvare a frustrărilor proprii și ca o reacție la ostilitatea socială.

Majoritatea specialiştilor apreciază copiii supradotați ca fiind precoci, cu o inteligenţă de excepţie, ce îşi pune amprenta asupra întregului lor stil de viață. Sub raport comportamental, aceşti copii:

nu se integrează întotdeauna bine în colectiv;

– sunt mai preocupaţi de ideile lor;

devin mai puţin atenţi la unele lecţii ce nu se ridică la nivelor lor;

se abat de la norme şcolare și

– fac comentarii asupra regulilor impuse, dând impresia de obrăznicie.

Cum trebuie să se comporte părinții?

De aceea, este de datoria părinților să lucreze îndeaproape cu terapeutul copilului, să nu îl trateze diferit față de cei din jur și să ia aminte la următoarele sfaturi:

  • În primul rând să nu uite că, la fel ca orice alt copil, și supradotatul are nevoie de activităţile specifice vârstei, astfel că trebuie să îl scoată în parc și să îl încurajeze să se joace cu persoane de vârsta sa!
  • Să laude fiecare progres pe care îl înregistrează, indiferent cât de mic ar fi!
  • Să nu îl suprasolicite! Să recunoască şi să accepte că uneori nu mai poate face faţă presiunii!
  • Dacă negociază cu el sau îi promit ceva, să nu uite de recompense! Chiar dacă pentru adult pot părea neînsemnate: pregătirea felului de mâncare preferat, o haină nouă sau o plimbare în parc îi pot umple sufletul de bucurie celui mic…
  • Să caute un profesor care nu doar să i se potrivească, ci să-i și placă celui mic!
  • Să țină cont de sfatul lui Albert Einstein: “Tot ceea ce este valoros într-o societate umană depinde de oportunitatea acordată individului de a se dezvolta. Tot ceea ce este grandios şi plin de inspiraţie este creat de individul ce poate lucra în largul său”!

Consilierea de specialitate are ca scop:

  • sprijinirea autenticităţii şi a idealurilor;
  • dezvoltarea creativităţii;
  • dezvoltarea autonomiei, a integrităţii şi a responsabilităţii;
  • determinarea contribuţiei acestor elevi, viitori adulţi, la progresul societăţii;
  • formarea unui comportament civic;
  • formarea unui nivel înalt de dezvoltare morală;
  • încurajarea judecăţilor de reflecţie, a curajului moral;
  • încurajarea simţului puternic al eficacităţii de sine.

Definiție și caracteristici

Supradotarea este un fenomen observat în toate culturile și epocile istorice. În Antichitate, aceasta era privită ca un dar al zeilor, un har, un surplus de energie divină pentru unii aleși. În prezent, supradotarea este văzută ca o manifestare umană deosebită, cu multiple fațete (ce au ca element comun excepționalitatea) și este realizată prin combinarea fericită a unor capacități intelectuale și aptitudini deosebite cu anumite trăsături de personalitate.

Conform definiţiilor din literatura de specialitate, sunt considerate supradotate acele persoane care prezintă spontaneitate şi/sau un înalt randament în oricare dintre următoarele domenii:

  • abilitate intelectuală generală;
  • talent academic;
  • abilităţi de gândire creativă;
  • lider skills;
  • talent la artele vizuale şi de reprezentare;
  • abilităţi psihomotorii.

 

 

 

 

 

La 1 an și jumătate copilul trebuie să cunoască circa 100 de cuvinte

La 1 an și jumătate copilul trebuie să cunoască circa 100 de cuvinte

Tulburările de limbaj reprezintă toate abaterile de la limbajul normal, standardizat, atât din punct de vedere al reproducerii, cât și al perceperii lui. Acestea se pot manifesta atât sub formă verbală, cât și nonverbal. Se pot dezvolta în cazul persoanelor cu probleme în dezvoltare (retard mental, TSA, Sindrom Down etc.), dar și pe fondul unui intelect normal. De aceea, e esențial ca părinții să observe cu atenție evoluția și comportamentul celui mic și, în cazul celei mai mici suspiciuni, să apeleze la un specialist, care după ce va vedea copilul va putea stabili dacă e cazul să se îngrijoreze sau nu.

Tulburare de limbaj versus frecvență mare a dificultăților de exprimare

Un prim indiciu în baza căruia un copil poate fi suspectat ca având tulburări de limbaj expresiv este frecvența mare a dificulăților de exprimare în raport cu vârsta. Într-o dezvoltare normală din punct de vedere al limbajului, copilul ar trebui să îndeplinească următoarele criteria, cu aproximație:

  • La 1 an / 1 an și jumătate are în vocabulary aproximativ 100 cuvinte;
  • La 3 ani știe între 400-1000 cuvinte (numărul depinde atât de capacitatea sa de memorare, cât și de mediul familiar);
  • La 6-7 ani viitorul elev va dispune de circa 2500 cuvinte, dintre care 800 active;
  • La 10-11 ani (în clasa a IV-a), lexicul se ridică la 4000-4500 cuvinte, dintre care 1500-1700 sunt active.

Împărțire pe categorii

Tulburările de limbaj sunt împărțite pe mai multe categorii, după cum urmează:

  • Tulburări de pronunție:

– Dislalia (Dificultate în articularea cuvintelor);

– Rinolalia (Tulburare a vocii, cauzată de modificările rezonanței cavităților nazale);

– Disartria (Articulare defectuoasă a cuvintelor cauzată de o paralizie sau o ataxie a centrilor nervoși).

  •  Tulburări de ritm și influența vorbirii:

– Bâlbâiala (Faptul de a (se) bâlbâi; pronunțare neclară);

– Logonevroza (Boală de natură nervoasă care se manifestă prin tulburarea vorbirii);

– Aftongia (afecțiunea se produce cin cauza unor spasme de lungă durată înregistrate la nivelul mușchilor limbii. La un copil cu aftongie se vor observa o serie de grimase și chiar modificări fiziologice);

– Tulburări pe bază de coree (sindrom neurologic caracterizat prin mișcări involuntare și dezordonate ale mușchilor)

  • Tulburări de voce:

– Afonia (Imposibilitate de a vorbi ca urmare a lezării laringelui sau a nervilor acestuia);

– Disfonia (Dificultate sau imposibilitate de a vorbi tare din cauza alterării vocii);

– Fonostenia (Oboseală a organelor vocale);

– Mutația patologică (Apare ca urmare a transformărilor de la nivelul sistemului endocrine. Copilul capătă o voce bărbătească).

  • Tulburări ale limbajului citit-scris:

– Dislexia (Tulburare nervoasă, constând în dificultatea de a citi și a înțelege ceea ce se citește);

– Alexia (Incapacitate de a citi provocată de unele leziuni în centrii nervoși);

– Disgrafia (Tulburare a scrisului din cauza unei ataxii sau a unor tulburări nevrotice);

– Agrafia (Pierdere sau tulburare a funcțiunii de exprimare a gândurilor prin scris).

  • Tulburări polimorfe:

– Afazia (Pierdere totală sau parțială a facultății de a comunica prin limbaj, produsă de leziuni cerebrale sau disfuncții);

– Alalia (Incapacitate de a vorbi sau de a pronunța unele sunete).

  • Tulburări de dezvoltare a limbajului:

– Mutism psihogen selectiv (reacție nevrotică pasivă de apărare, manifestată printr-o blocare a vorbirii în condiții de stres afectiv);

– Retard sau întârziere în dezvoltare;

– Disfuncții verbale din autism.

  • Tulburări ale limbajului bazat pe disfuncții psihice:

– Dislogia (tulburare a limbajului, printr-o vorbire incoerentă, datorată unor modificări psihopatologice fără substrat neurologic);

– Ecolalia (Simptom al unei boli nervoase, manifestat prin repetarea automată a sunetelor auzite la alții);

– Jargonofazia (Afazie constând din folosirea de către bolnavi a unor cuvinte noi, inexistente și fără semnificație);

– Bradifazia (Vorbire cu o încetinire anormală).

Cauzele sunt variate:

  • cauze organice – malformații sau leziuni ale aparatului verbo-motor; leziuni organice ale analizatorului auditiv; diferite boli (meningită, scarlatină, encefalită, pojar); infecții și intoxicații.
  • cauze funcționale – tulburări ale auzului fonematic; dificultăți de discriminare a sunetelor; lipsa atenției acustice; deficiențe de memorie auditivă.
  • cauze psiho-neurologice – destructurări ale sistemului nervos central; handicapul de intelect.
  • cauze psiho-sociale: vorbirea incorectă a părinților sau a celor din jurul copilului; imitarea vorbirii infantile de către adulți; educația forțată, exagerată sau prea îngăduitoare; oboseala excesivă a copilului; situația stresantă din cadrul familiei.

Pacienții se confruntă cu bariere sociale.

Adesea, persoanele cu tulburări de limbaj se confruntă cu bariere sociale, precum:  izolarea, respingerea din grupul de colegi sau prieteni. Neavând un vocabular adaptat vârstei sau mediului social în care sunt încadrate, aceste persoane nu reușesc să-și păstreze relațiile sociale, să se facă înțelese de către profesori, colegi și prieteni. De aceea este foarte important ca diagnosticarea și procesul de recuperare să fie începute cât mai timpuriu.