Mama – simbolul etern

Mama – simbolul etern

Copiilor le place să confecționeze felicitări. Adesea, am descoperit acest lucru interacționând cu ei. Că este vorba de Valentine’s Day, Dragobete, 1 Martie, Crăciun etc., o felicitare bună nu este niciodată refuzată. Și cum orice felicitare are și un destinatar, ghiciți care este prima persoană la care se gândesc copiii. Mama. „Mama” este răspunsul copilului la întrebările importante ale vieții: „De cine te simți tu iubit cel mai mult?”, „Cine te ajută pe tine?”, „Cui ai vrea să-i mulțumești?”, „Pe cine iubești tu?”. Sigur, nu de puține ori apare dedesubt „și pe tine te iubesc tati”, însă, instinctiv, prima persoană asociată cu iubirea, siguranța, protecția este mama. De ce? Pentru că prima noastră conexiune începe înainte de a ne fi născut și devine din ce în ce mai puternică după aceea. Atât de puternică, încât curajul de a explora lumea, de a ne încrede în ea, în ceilalți și, de ce nu, în noi înșine își are rădăcina în această primă relație cu mama.

Prin urmare, nu este de mirare că imaginea maternă a reprezentat o figură centrală de-a lungul istoriei, atât la nivel ideologic, cât și societal. Femeia s-a conturat ca simbol al fertilității încă din preistorie. Dacă nu mă credeți, arheologii pot confirma asta. În timp, maternitatea s-a menținut ca trăsătură definitorie a femeii. Încă din Antichitate rolul soțiilor a fost acela de a produce moștenitori, fapt ce le-ar fi adus acestora creșterea statutului social. Prestigiul lor depindea de măsura în care reușeau să crească copiii conform viitoarelor roluri sociale pe care aceștia urmau să le aibă.

Știu, reducerea rolului femeii la perpetuarea liniei genealogice pare nedrept. Dar, dacă privim cu atenție în oglinda credințelor răspândite de-a lungul timpului, observăm că maternitatea, departe de a fi doar o datorie, era asemuită cu o forță creatoare, de sorginte divină. Multe dintre societățile antice venerau zeițe ale fertilității sau „zeițe mame”, inclusiv civilizații precum cea egipteană, greacă, romană, aztecă, mayașă ori incașă. De exemplu, în mitologia greacă imaginea maternă era personificată de zeița pământului, Geea, elementul primordial din care au luat naștere toți ceilalți zei.  Aceste forme vechi de venerare a zeițelor au continuat să existe, sub alte forme, în multe dintre religiile lumii, precum hinduism, budism, shinto. Chiar și creștinismul cinstește figura maternă sub forma imaginii Fecioarei Maria, slăvită nu doar prin rugăciuni, ci și prin artă. Poate măștile sunt diferite, dar figura mamei protectoare, a mamei universale, care mediază între umanitate și divinitate a rămas aceeași.

Carl Jung vorbea despre această mamă transcendentară, a cărei imagine este purtată în inconștientul colectiv și care ne este transmisă mai departe prin mituri și povești. Este vorba despre Marea Mamă, în totalitatea sa, adică atât ca forță creatoare, cât și ca forță distructivă. Această polaritate este poate cel mai evidentă în cadrul basmelor. De exemplu, simbolul vrăjitoarei sau al mamei vitrege este o reprezentare a distrugerii, a mamei rele, lipsite de căldură, incapabilă să satisfacă nevoile copilului, în timp ce zâna care ajută eroul sau chiar mama naturală întruchipează bunătatea, afecțiunea, grija, siguranța. De cele mai multe ori, ambele polarități se regăsesc în aceeași poveste. Altfel spus, pentru fiecare vrăjitoare există și o zână bună.

Așadar, ziua de 8 martie nu este doar o altă sărbătoare din calendar. Este un simbol al primăverii, al înfloririi, al creșterii, al creației în sine. Este un simbol al Mamei. Și, deși sărbătoarea în sine e mai recentă, simbolul matern este unul arhaic, și, de ce nu, unul etern.

Bibliografie:

 

Autor: Dr., Psiholog Clinician, Cristina Petre

 

Cum să îți motivezi copilul?

Cum să îți motivezi copilul?

“Renunță la cea mai mică dificultate”, “Nu se implică în lucrarea sa”, “Nu vrea să depună niciun efort” etc. Acestea sunt doar câteva din variantele pe care le aud de la părinți. Majoritatea dintre aceștia se plâng de lipsa de motivație a copiii lor. Un fenomen care, în ultimul timp, este din ce în ce mai prezent.

Curiozitatea copilului poate fi încurajată dar și… sufocată! Totul depinde dacă aplecăm sau nu urechea la dorințele sale, la emoțiile sale și la mediului cultural și emoțional în care el evoluează. Nu trebuie să uitați niciodată să luați în considerare aceste aspecte. De exemplu, dacă un copil nu învață la școală și nu are niște rezultate bune, trebuie să ne uităm și la ce se întâmplă la școală: dacă profesorul este prea dur sau dimpotrivă, nu se impune; dacă colegii se comportă într-un anumit mod cu copilul; dacă cel mic are un disconfort emoțional legat de școală ș.m.d. Este foarte important să privim din exterior și să nu dăm vina pur și simplu pe „lene” și dezinteresul copilului.

Aici apare o problemă pe care o observ frecvent. Părinții trimit un mesaj copiilor lor – încurajează rezultatele imediate, îi ceartă pentru orice greșeală cerându-le să depună eforturi și să renunțe, cel puțin momentan, la micile plăceri la care nu ar fi renunțat niciodată dacă nu ar fi forțați. Astfel, acest lucru, împreună cu lipsa unor recompense susținute, le poate scădea motivația și le poate da motive de stres. De asemenea, mulți părinți nu înțeleg că rezultatele nu pot fi unele imediate. Un copil care are rezultate proaste la o materie nu poate începe imediat să ia note de 9 și 10. De asemenea, dacă are note proaste la o materie, nu înseamnă că este leneș, ci că poate, nu este suficient de talentat pentru acel domeniu. Ar trebui ca, uneori, să încurajăm copiii să facă performanță unde au deja rezultate bune. În acest mod, de mici își vor putea contura o carieră într-un domeniu.

Totodată, în rândul părinților, mai observ și ideea potrivit căreia “Generația de astăzi nu mai învață nimic”. Personal, consider că, poate, “copiii de ieri” au fost mai disciplinați, dar mă îndoiesc foarte mult că motivația personală și apetitul lor pentru cunoaștere a fost mai mare. Ce s-a schimbat este faptul că acum există mai multe tentanții care îi pot distrage pe copii de la sarcinile lor, exemple: statul pe calculator, uitatul la televizor, spectacole, evenimente etc.

Pentru a deveni mai motivați și mai activi, aceștia au nevoie de mai multe lucruri practice deoarece sunt învățați încă de mici să facă lucruri, nu doar să citească despre ele. De asemenea, le trebuie un pic de disciplină și cunoștințe despre cum să învețe mai ușor sau să fie mai productivi. Părinții și învățătorii ar trebui să îi învețe cum să facă față provocărilor educaționale, nu doar din perspectiva cunoașterii, cât și din perspectiva emoțiilor. Sunt foarte mulți copii care se văd stresați, timorați și inhibați de anumite aspecte sau situații din mediul școlar.

Ca o concluzie, motivați-i pe cei mici cu multă răbdare, atenție și disciplină, fără a fi prea exigenți. Fiți realiști și empatici! Insuflați-le încă de mici importanța educației și a performanței în orice domeniu, învățați-i cum să facă mai eficient față provocărilor școlare și aveți grijă de emoțiile și trăirile pe care cei mici le resimt la școală. Totodată, îndemnați-i să acorde o atenție deosebită acolo unde sunt deja talentați și cu rezultate bune.

Psiholog Nicoleta Burlacu

Papa Francisc – un exemplu de bunătate

Papa Francisc – un exemplu de bunătate

Într-o lume în care majoritatea este interesată doar de binele propriu, iată că mai există unele exemple, demne de urmat, menite să ne determine să fim mai buni, mai iubitori și mai interesați de bunăstarea semenilor noștri. Un astfel de exemplu este Papa Francisc, care ne-a bucurat cu venirea sa recentă în țara noastră!

Venirea Papei pentru mine a fost un dar de la Dumnezeu! Copilărind în preajma unei biserici catolice în care se faceau slujbe de către preoți ortodocși, aveam bucuria ca în fiecare zi să zburd prin curtea frumoasă a bisericii Calvaria din Cluj-Napoca. Biserica Calvaria înseamnă pentru mine locul de joacă în care desfășuram diferite activități împreună cu copiii de vârsta mea, dar și locul în care am învățat pentru prima oară ce înseamnă iubirea pentru aproapele nostru.

Cuvintele mângâietoare și încurajatoare ale Papei Francisc mi-au amintit de acea perioadă frumoasă și au reprezentat balsamul acestui weekend. Am fost impresionată de simplitatea sa, dar, totodată, de cuvintele sale mărețe și înălțătoare. După ce am urmărit cu placere tot traseul, am ajuns la concluzia că totul se bazează pe o relație divină a noastră cu Dumnezeu.

Iată câteva mesaje pe care le-am auzit în aceste zile și pe care le voi lua cu mine în bagajul călătoriei mele în viață!

“Sper că într-o zi veți realiza că fericirea voastră interioară nu vine din lucrurile materiale ale lumii.”

“Nu vă educați copiii să fie bogați, educați-i să fie fericiți, astfel încât ei să vadă valoarea lucrurilor și nu prețul lor.”

“Creşterea egalităţii necesită mai mult decât o creştere economică, deşi o presupune.”

“A merge împreună […] impune noblețea de a renunța la ceva din viziunea proprie sau din interesul specific personal în favoarea unui plan mai amplu, astfel încât să se creeze o armonie care să permită înaintarea sigură spre țeluri comune.”

“Doriți-vă o societate în care cei mai slabi, cei mai săraci și cei din urmă să nu fie considerați nedoriți, obstacole care împiedică „mașina” să meargă, ci cetățeni, ca frați care trebuie integrați în totalitate în viața civilă.”

Vă invit în continuare să urmăriți discursurile sale și chiar să încercați să asimilitați lecțiile oferite, dincolo de sfera religioasă.

Acceptarea respingerilor

Acceptarea respingerilor

Deși este o misiune grea, unii părinți sunt puși în situația de a-i învăța pe copiii lor cum să gestioneze mai bine situațiile în care sunt respinși de colegi sau alți semeni.

Este foarte util să descoperim care sunt motivele pentru care se ajunge în astfel de situații: copilul nu are dezvoltate anumite abilități, nu este agreat de colegi pentru că este diferit, este încet sau agresiv cu ceilalți sau timid și nu relaționează cu ușurință, etc.

Sarcina principală a părintelui constă în a verifica dacă comportamentul său, atitudinea copilului său este cea care generează astfel de conflicte sau este vorba de ceva extern, care de cele mai multe ori nu stă în puterea lui să îl schimbe. Dacă este vorba de comportamentul copilului său, părintele trebuie să încurajeze adoptarea unui comportament adecvat, pozitiv și asertiv, care să fie deschis la relaționarea pozitivă cu ceilalți. Dacă este vorba de lipsa anumitor abilități, copilul poate fi încurajat să le dezvolte și învățat cum să facă facă situațiilor conflictuale într-o manieră cât mai potrivită. Părinții pot să exerseze cu copiii diverse jocuri care să implice interacțiune cu persoane diverse, comunicare, rezolvare de probleme, pentru a pregăti copilul pentru situațiile de la școală și a-l susține în procesul de găsi singur rezolvarea la probleme lui. În contextul în care jocurile se realizează într-un mediu sigur și securizant,  copilul are parte de suportul de care are nevoie, iar părinții intervin doar atunci când este cazul.

La fel de important pentru copil este partea emoțională, în care trebuie ajutat să recunoască emoțiile, atât la el, cât și la ceilalți, să le exprime și să le gestioneze în mod adecvat. Copilul are nevoie să i se ofere uneltele necesare pentru a face față conflictelor, însă niciodată nu va putea fi pregătit pe deplin, iar în unele cazuri, va învăța singur, din propriile experiențe, chiar dacă acestea sunt negative. Cu timpul va învăța că nu trebuie să fie plăcut de toată lumea și este important să găsească grupul de copii potrivit pentru el, în care să fie acceptat  și cu care să  relaționeze pozitiv.

De asemenea, este important ca părinții să promoveze ideea diferențelor dintre oameni, accentul pe acceptare.

Este posibil ca din acest lucru copilul să  extragă ideea că nu este acceptat. Aici intervine părintele, care trebuie  să sublinieze calitățile copilului, resursele pe care acesta le are pentru  a gestiona conflictele, dar doar  prin a oferi copilului afecțiune. A-l face să înțeleagă  este important!  Nu punem etichete  persoanei, ci comportamentul lui.

De asemenea,  o  situație de luat  în calcul este aceea în care  grupul nu este potrivit pentru copil.  În acest caz, ar fi sănătos pentru copil  fie ajutat, să se integreze într-un alt grup, care poate fi  potrivit pentru el. Găsirea unui hobby poate fi o modalitate de a-l face  pe copil să cunoască și să interacționeze cu  copii, poate chiar de vârste diferite.  În acest proces, adulții trebuie să își oferă sprijinul și afecțiunea pentru a-l face  pe copil să se dezvolte funcțional.

Cum îi învățam pe copii că este în regulă să greșească?

Cum îi învățam pe copii că este în regulă să greșească?

A-i învăța pe copii că este în regulă să greșească ar trebui să fie simplu, gândindu-ne la puterea exemplului și la abilitatea oricărei persoane de a o lua de la capăt și de a fi consecvent până reușește ce își propune… Cu toate acestea, sunt copii care nu acceptă prea ușor gândul că au greșit. De obicei, acești copii sunt perfecționiști, au fost adesea criticați pentru ce au făcut sau li s-a cerut să fie cei mai buni… sau poate au modele în preajmă care nu gestionează prea bine momentele de eșec. În familie și în mediul școlar, copilul învață cele mai multe comportamente și preia exemplul părinților, al învățătoarei, etc., motiv pentru care este posibil să imite un comportament pe care l-a mai văzut și a învățat să îl reproducă.
O sugestie importantă, atunci când avem de-a face cu un copil care nu acceptă greșelile, este să analizăm motivele pentru care copilul nu acceptă ideea de a greși. O face dintr-o nevoie de a fi apreciat, lăudat pentru cât de bine face lucrurile, de teamă să nu fie criticat și pedepsit sau dintr-o nevoie de a atrage atenția unui părinte perfecționist și critic?
De multe ori, copilul încearcă să obțină aprobarea și acceptarea din partea unui părinte, iar de-a lungul timpului învață cum să facă acest lucru. Chiar dacă unii copii ajung să respingă ideea de a greși pentru a nu fi puși în situația de a fi evaluați și criticați sau de a pierde afecțiunea cuiva, trebuie să găsim persoana cu care se identifică și de la care dorește afecțiune și aprobare. Următorul pas constă în a gestiona relația cu acea persoană. Dacă găsim o modalitate de a discuta cu ea, putem să îi transmitem ceea ce se întâmplă. Am putea fi surprinși să descoperim că respectiva persoană nu a observat comportamentul copilului. Adultul poate să își modifice atitudinea și să dea dovadă de mai multă înțelegere și acceptare în ceea ce îl privește pe copil. Dacă acest lucru nu este posibil, copilul poate fi susținut în demersul de a găsi un comportament diferit pentru a obține ce își dorește de la persoana de interes sau de a-l învață cum să facă față unei critici.
Atunci când avem de-a face cu un astfel de copil, este important să îi reamintim că el este apreciat și iubit, indiferent de greșelile pe care le face în anumite situații și chiar dacă o persoană reacționează negativ la greșelile sale, asta nu îl face un copil mai puțin bun. De asemenea, el trebuie susținut în efortul de a găsi o alternativă și de a repara greșeala, atunci când este cazul. Pe cât posibil și când contextul este de așa natură, greșelile trebuie tratate cu indiferență, pentru a nu le acorda o atenție mai mare decât este cazul. Trebuie subliniat faptul că oricine poate greși, însă ceea ce este cu adevărat important este să ne asumăm greșelile și să le reparăm. Aici, părinții pot veni cu exemplele lor proprii pentru a-l ajuta pe copil să înțeleagă fenomenul și că orice persoană poate face greșeli, greșelile fiind umane.