Atacul de panică. Cauze și rezolvare

Atacul de panică. Cauze și rezolvare

„Totul a început când vecinei mele i s-a făcut rău și cineva a chemat ambulanța. Nu știu ce s-a întâmplat, însă la un moment dat fiica ei a scos un strigăt înfiorător, care m-a cutremurat. Inima mi-a stat în loc. Apoi a început să bată din ce în ce mai tare. Simțeam că mă sufoc. Și teama creștea tot mai mult. ‹‹Ce se întâmplă? Dacă o să leșin?››. Simțeam cum panica devenea tot mai intensă și, paradoxal, asta mă făcea să-mi fie și mai frică.” Îmi amintesc și acum când prietena mea mi-a povestit de primul ei atac de panică. Mă gândeam încruntată: „Serios? A escaladat totul așa, dintr-o dată?”. Ulterior am înțeles că răspunsul este invariabil „da”. După cum îi sugerează și denumirea, atacul de panică întotdeauna năvălește, nu vine niciodată încet, pe vârfurile degetelor.
Ce este un atac de panică? Pe scurt, atacul de panică este o experiență bruscă și copleșitoare de teamă sau de teroare. Acesta se diferențiază de anxietate prin intensitatea mult mai mare și prin apariția bruscă. Simptomele sale pot consta din:

Simptome somatice:
 Palpitații, accelerarea bătăilor inimii;
 Transpirație;
 Tremurat;
 Senzații de sufocare;
 Senzația că te îneci;
 Dureri în piept;
 Greață sau disconfort abdominal;
 Senzații de amețeală sau de leșin;
 Senzații de frig sau de căldură;
 Parestezii (amorțeală sau furnicături);
 Derealizare (senzații de irealitate) și depersonalizare (senzația de a fi detașat de propria persoană).

Simptome psihologice:
 Teama de a muri, de a pierde controlul, de a înnebuni, de a păți ceva grav (sufocare, atac cerebral, atac de cord, leșin).
În general, se consideră că sunt necesare minimum 4 simptome pentru un atac de panică.

Ce declanșează atacul de panică? Uneori, atacul de panică poate apărea în anumite situații specifice. De exemplu, un prieten povestea cum senzația de panică era declanșată de gânduri negative generate de comparația cu ceilalți: „Nu câștig suficient de mult, nu am succesul la care speram, ceilalți din jurul meu sunt mai fericiți, sunt în relații de cuplu, iar eu nu sunt ca ei”. La alte persoane poate apărea în situații în care se tem, precum vorbitul în public. Dar sunt și cazuri când atacul de panică pare că „vine de nicăieri”, persoana neputând identifica ceva care să fi declanșat panica. Așa cum cineva spunea odată: „În secunda asta eram la duș, liniștită, iar în secunda următoarea eram copleșită de teama că voi muri”. Din această pricină, clinicienii mai numesc atacul de panică o „alarmă falsă”, adică o reacție de teamă normală, declanșată la momentul greșit.

Ce se întâmplă de fapt într-un atac de panică? Putem vedea atacul de panică drept o reacție în lanț. Startul acestui lanț este adesea o senzație corporală sau o stare psihică, percepută ca amenințătoare. De exemplu, o senzație corporală poate fi interpretată catastrofal ca fiind semnul unei boli grave. În acest moment, apare anxietatea. Anxietatea, la rândul său, este însoțită de anumite modificări fiziologice (de exemplu, respirație rapidă, creșterea pulsului etc.). Simptomele nou apărute devin în continuare semnele unei catastrofe iminente (ex. „O să am un atac de cord”, „O să mor” etc.), ceea ce va crește și mai mult anxietatea și, implicit, senzațiile care o acompaniază. În acest punct, persoana este prinsă într-un cerc vicios: cu cât este mai atentă la ce se întâmplă în interiorul său, cu atât îngrijorările se vor accentua, gândurile vor intensifica anxietatea, anxietatea va amplifica manifestările fiziologice, iar acestea vor crește la rândul lor îngrijorările ș.a.m.d. Toate acestea vor culmina cu atacul de panică.

Ce pot face dacă am un atac de panică? Cel mai important este să întrerupeți cercul vicios descris mai sus. Pentru aceasta, puteți încerca câteva din tehnicile de mai jos:
 Concentrați-vă atenția pe ceva din mediul înconjurător: ce auziți în acest moment? Ce vedeți? Ce mirosiți? Vă puteți concentra, de asemenea, pe senzații familiare, precum să senzația dată de textura hainelor pe mâini. Aceasta întrucât, în caz contrar, atenția îndreptată către interior va duce la o conștientizare mai mare a senzațiilor fiziologice, care se vor simți astfel mai accentuat (ceea ce va spori panica);
 Concentrați-vă atenția pe un singur obiect din exterior și observați la el tot ce este posibil: culoare, textură, formă etc.;
 Combateți gândurile negative și disfuncționale: recunoașteți că aveți un atac de panică și amintiți-vă că atacul de panică nu poate produce nebunie, atac de cord, atac cerebral, leșin, și cu atât mai puțin moarte. Pentru aceasta, vă puteți documenta înainte pentru a vedea diferențele dintre simptomele anxietății și ale altor posibile tulburări, precum atacul de cord;
 Amintiți-vă că primul atac de panică este și cel mai intens (în cazul în care vor mai exista și alte atacuri de panică, acestea nu vor mai fi niciodată la fel de intense);
 Respirați adânc: veți reduce astfel hiperventilația care întreține atacul de panică la nivel corporal; concentrarea asupra respirației este utilă și atunci când mediul exterior este bogat în stimuli, care vă pot copleși și mai mult (în această situație, puteți chiar închide ochii pentru a reduce suprastimularea din exterior);
 Vizualizați un loc în care v-ar plăcea să fiți (de exemplu, o plajă însorită). Încercați să vă concentrați pe cât mai multe detalii posibil (de exemplu, vă puteți imagina sunetul valurilor, mirosul mării, cum vă afundați piciorul în nisip etc.);
 Exersați relaxarea musculară (aceasta va fi cu atât mai eficientă cu cât ați mai exersat-o și anterior);
 Dacă atacurile de panică persistă, nu ezitați în a consulta un specialist.
Atacul de panică este o experiență pe care o poate avea oricine, la un moment dat. Cel mai important este să înțelegeți că, deși acesta vine pe nepusă masă, dumneavoastră aveți ultimul cuvânt. Un atac de panică este precum o furtună de vară: brusc, vijelios, dar scurt. Și umbrela e la dumneavoastră.

Informațiile prezentate au fost preluate din:
• Holdevici, I. (2009). Tratat de psihoterapie cognitiv-comportamentală. București: Editura Trei
• Oltmanns, T. F., & Emery, R. E. (2013). Abnormal Psychology (8th ed). New York: Pearson
• https://www.healthline.com/health/how-to-stop-a-panic-attack

Autor: Dr., Psiholog Clinician, Cristina Petre

Corona Virus și cursurile în mediul online. Interviu cu prof. Florina Sava

Corona Virus și cursurile în mediul online. Interviu cu prof. Florina Sava

 

Zilele acestea, pe timp de pandemie, am avut plăcerea de a discuta cu Florina Sava, profesoară de Limba și Literatura Română în București. Aceasta mi-a împărtășit gândurile ei despre situația actuală cu care ne confruntăm și despre cum s-a adaptat învățământul românesc acestor schimbări. Mai multe vă las să citiți din interviul care urmează:

  1. Ce părere ai despre situația actuală din țara noastră și de izolarea la domiciliu, ca măsură împotriva răspândirii virusului COVID-19 (Corona Virus)?

În primul rând vreau să-ţi  mulţumesc pentru invitaţia de a participa la acest interviu şi pentru încrederea cu care mă investeşti de a-mi exprima punctul de vedere în legătură cu situaţia dată.

Suntem, că generaţie, într-o situaţie fără precedent. Ne confruntăm cu o pandemie. S-a mai trecut printr-una în 2009, dar aceea a cuprins un număr mult mai mic de ţări. Este vorba de gripă de tip A (H1N1), cunoscută ca “gripă porcină”. Interesant este ca şi acea pandemie a debutat la jumătatea lunii martie 2009. Se pare că acesta e sezonul lor, al gripelor, mai mult sau mai puţin virulente.

Aceasta, infecţia cu COVID-19, este aşadar tot o gripă. Ceea ce o face mai de temut este “amploarea” pe care a luat-o pe teritoriul planetei, amploare care ar da peste cap sistemele medicale ale multor ţări. S-a ajuns astfel la izolarea la domiciuliu în destul de multe ţări a cât mai multor oameni pentru a evita colapsarea spitalelor. Dacă privim la ceea ce se întâmplă în lume, ne putem considera norocoşi ca naţie: suntem izolaţi la domiciliu mai mult pentru prevenţie, nu cu scop curativ. Iar acest lucru nu poate decât să ne bucure (chiar dacă sună un pic egoist).

  1. Consideri că măsurile luate privind izolarea la domiciliu și închiderea școlii sunt exagerate? Dacă da, de ce?

În ultima săptămână am ales să limitez accesul la ştiri, folosindu-le doar pe cele online, şi acolo părerile sunt împărţite. Mare parte din populaţie este pentru #STĂMACASĂ, dar există şi detractori ai acestei atitudini care spun că e multă vâlvă, că e o furtună prea mare într-un mic pahar cu apă, că e o gripă obişnuită în spatele căreia e altceva (aceştia sunt adepţii teoriilor conspiraţioniste).

Părerea mea este că izolarea la domiciliu are “greutăţile” ei, însă, dacă e spre binele nostru “bucuroşi le-om duce toate”.

Închiderea şcolilor nu este urmarea izolării populaţiei la domiciliu, aceasta a fost înainte. Izolarea la domiciliu în cazul infectării cu COVID-19 este o măsură pentru a proteja populaţia îmbătrânită a ţării, iar închiderea şcolilor este menită să protejeze un alt segment al populaţiei deosebit de important: copiii. Nimic din ce are ca obiectiv protecţia noastră a tuturor, indiferent de categoria de vârsta nu cred că trebuie considerat exagerat. Luarea în derizoriu a unor astfel de situaţii, de îndemnuri sau chiar de restricţii ne poate costa scump. Aşa că …

  1. Consideri că aceste măsuri te afectează pe tine și pe colegii tăi? Dacă da, de ce?

Închiderea şcolilor dintr-un astfel de motiv și pe o perioadă atât de lungă este fără precedent în activitatea mea didactică (22 ani) şi cred că este cazul foarte multor colegi dacă nu al tuturor. De afectat ne afectează, clar. Din multe puncte de vedere. Sincer, la început am considerat-o o “pauză” benefică după un prim semestru cam haotic: prea scurt, cu aceeaşi cantitate de materie, astfel decât cel din anii trecuţi (anul acesta semestrul I s-a încheiat în decembrie, anii trecuţi se încheia în februarie). Când prelungirea perioadei a devenit certitudine, am început să ne îngrijorăm pentru ceea ce se va întâmpla cu structura anului şcolar, cu materia nepredată, dar, să fim realişti şi cu salariile noastre. Am început aşadar să ne obişnuim cu gândul că o parte din vacanţa de vară este compromisă. Gândul că astfel nu va îngheţa anul şcolar ne-a mai liniştit. Adevărata provocare a venit când şcoala “s-a mutat” în online. Ineditul situaţiei cred că scos din corpul profesoral al învăţământului românesc multe frustrări, multă anxietate.

  1. Cum ți se par cursurile în mediul online?

Ceea ce facem noi acum cu elevii nu pot fi numite cursuri. Pentru a fi vorba de cursuri, ar trebui să existe logistică, în primul rând, și antrenament. Ceea ce avem noi acum: internet, telefoane inteligente şi câte un laptop (foarte slab), dat de unele şcoli, nu este suficient. Lipsesc platforme de lucru, lipseşte “priceperea profesorilor” într-un domeniu pe care mulți l-au descoperit târziu, un domeniu în care abia se pricep cei de la informatică şi cei mai de puţin timp în învăţământ.

De aceea “cursurile”care se încearcă în această perioadă: “poze pe whatsapp” cu teme din culegeri pe care profesorii le pun elevilor (şi pentru care se aşteaptă răspuns tot acolo), recomandări de filme, audiobook-uri acolo unde obiectul permite, nu reprezintă școală online.

Ici-colo, câte un profesor mai temerar şi mai priceput a încercat câte o videoconferinţă pe aplicaţii: Zoom, Microsoft Teams, Skype. Fără a fi excesiv de cinică sau pesimistă pot spune că nu se poate vorbi la scară foarte mare de cursuri online.

La 7 zile de la închiderea şcolilor, M.E.C., prin intermediul Inspectoratelor, solicită conducerilor şcolilor o situaţie cu modul în care au comunicat cu elevii sau, mai degrabă, modul în care le-au comunicat elevilor materia pe internet. Între timp, serviciul web Google Classroom, a devenit mai solicitat. Profesorii şi-au înfiinţat clase virtuale şi fişele de lucru, mai mult sau mai puţin pozate, s-au mutat acolo.

  1. Cum crezi că am putea face cursurile online mai atractive?

Personal, am folosit folosit aplicaţia Zoom înainte să ni se “ceară” de sus. A fost o experienţă inedită. Am ieşit din zona de confort cum ar spune psihologii. Am făcut-o însă cu ajutorul cuiva specializat căci fac parte din acea generaţie născută mai demult, pentru care tehnologia este încă o cvasinebuloasă. Nu pot spune că cele câteva întâlniri ale mele cu elevii s-au putut numi cursuri online. E  adevărat că am recapitulat ultimele lecţii predate, că a fost în principal un conţinut ştiinţific vehiculat acolo. Însă, marele câştig al acestor întâlniri a fost de departe realuarea conexiunii cu elevii. Am simţit în vocile lor, le-am văzut fetele încântate că se văd, că mă văd şi chiar dacă nu le-a rostit nimeni explicit, mesaju;l de fond a fost “totul va fi bine”.

Așadar, succesul homeschooling-ului constă în principal în conectarea reală cu elevii,în a le arăta că ne pasă atât de mult de ei încăt mergem pe teritoriul lor, într-o lume pe care nu o stăpânim, doar pentru a nu-i lăsa singuri și, de ce nu, pentru a-i determina și pe ei să ”(re)vină” în lumea noastră.

  1. Ce ai vrea să schimbi referitor la situația actuală?

Aș vrea să merg înapoi la școală. Da, mi-e dor de interacțiunea cu elevii mei (este modul meu de a mă încărca cu energie), dar, lăsând gluma la o parte, aș vrea să nu se mai pună atâta presiune pe profesori. Ar trebui ca altfel să fim stimulați să lucrăm cu elevii, nu cu machete de completat, cu termene limită care ne obligă la a da situații nu tocmai reale. Cei care țin frâiele învățământului în aceste momente ar trebui să plece de la premisa că avem generații de tineri care se simt în domeniul tehnologiei ”ca peștii-n apă”, dar, din păcate, foarte mulți profesori-(mult prea mulți!!!)-nu sunt din același film…

La ora la care îți scriu, FSLI-cea mai mare federație sindicalistă din învățământul românesc- a trimis către M.E.C. o adresă în care cere doamnei ministru Monica Anisie să ia în considerare că “Nota nr. 8731/18.03.20202, care transferă în responsabilitatea unităților de învățământ decizia privind continuarea învățării on-line la nivelul unității nu ține seama de realitățile din sistemul educațional.” În documentul respectiv se face cunoscut ministerului că Nota respectivă nu ține cont de faptul că nu toți elevii au acces la internet sau mijloace necesare pentru a se conecta, acest lucru fiind valabil și pentru multe cadre didactice,  precum și faptul că li se solicită profesorilor să-și justifice programul acestor ore pentru a-și primi salariile, ceea ce creează o neliniște suplimentară, pe lângă cea generată de această pandemie.

Consider că este o sesizare oportună având în vedere situația dată și cunoscând situația din școlile în care îmi desfășor activitatea dar și din alte școli unde situația este similară, lucru pe care îl știu de la colegii care activează acolo.

  1. Te îngrijorează această situație cu care România și întreaga lume se confruntă? Dacă da, de ce?

Mă îngrijorează în primul rând ca om, ca mamă cu un copil plecat în Germania. Se știe că în alte țări situația este mai complicată decât la noi. Ca profesor, mă îngrijorează situația claselor terminale dar și înghețarea anului școlar ca măsură (nedorită) ce ar putea afecta viețile multor oameni. Sunt însă o persoană optimistă și cred că #TOTULVAFIBINE.  Mă ajută mult credința în Dumnezeu și concepția că nimic nu se întâmplă fără știrea Lui și, oricum ar părea la un moment dat, e pentru binele nostru până la urmă.

  1. Ce sfaturi ai vrea să oferi colegilor tăi pentru a-și păstra calmul și preocuparea pentru școală?

Înainte de a le da lor sfaturi ar trebui să-mi dau mie. Cu toții ar trebui să înțelegem o lege a naturii care a acționat mereu implacabil: supraviețuiește nu specia puternică ci specia adaptabilă. E greu să faci lucrurile cum nu le-ai mai făcut, cum nici măcar nu-ți propuseseși să le faci însă nu poate să fie de nerealizat. După frustrare, frică, deznădejde, cu perseverență vine reușita și, automat, stima de sine. Astfel îi putem învăța pe elevii noștri un lucru extrem de important, dar care nu este în programele școlare: capacitatea de a te autodepăși, de a te reinventa ori de câte ori este nevoie.

 

 

Corona Virus. Cum să ne păstrăm calmul în fața acestei situații?

Corona Virus. Cum să ne păstrăm calmul în fața acestei situații?

În ultimele luni s-a vorbit din ce în ce mai mult despre Coronavirus. Am sperat cu toții că țara noastră nu va fi afectată. Dar iată că acest virus a ajuns și la noi în țară în urmă cu 2 săptămâni. Această veste a provocat panică în rândul nostru. Datorită știrilor și a mediatizării acestui subiect, oamenii au început să se simtă în pericol și să se gândească chiar la un deznodământ extrem de sumbru: că ne vom îmbolnăvi cu toții și nu vom putea fi tratați, că va izbucni o criză mondială, etc. Da, este o situație greu de controlat și extrem de greu de gestionat din punct de vedere psihologic.

În urma unei informări din surse sigure, vă pot asigura că acest virus NU reprezintă un pericol extrem de mare pentru noi, putând fi tratat mai mult sau mai puțin ca o gripă obișnuită. Chiar și în cazul unei posibile îmbolnăviri, un organism sănătos va putea face față acestui virus, care nu este obligatoriu să creeze probleme serioase tuturor pacienților infestați.

De asemenea, autoritățile din întreaga lume au luat măsuri la timp și încă se asigură că situația este sub control. Numărul persoanelor decedate este semnificativ mai mic decât al celor care au fost vindecate. Se pare că cei care nu au putut face față acestui virus prezentau deja probleme grave de sănătate sau erau în vârstă, însemnând că și o simplă răceală i-ar fi putut răpune.

Totuși, pentru că este mai bine să previi decât să tratezi, se recomandă luarea unor măsuri de igienă și păstrarea distanței față de persoanele care prezintă semne de îmbolnăvire, mai ales dacă avem deja probleme de sănătate.

Revenind la panica pe care cu toții o simțim, mai mult sau mai puțin. Trebuie să conștientizăm că orice s-ar întâmpla, această stare de groază și teamă nu ne va ajuta cu nimic. Nu ne va face imuni la COVID-19 și nici nu va face ca epidemia să înceteze. Tot ce puteți face este să rămâneți calmi în fața acestei situații, mai ales pentru că nu există motive semnificative de îngrijorare. Imaginarea unor scenarii apocaliptice va face rău sănătății voastre emoționale, cât și a persoanelor cărora le alimentați frica: copii, colegi de birou, partenerul de viață, etc. Încercați să vă informați din surse sigure și să nu ascultați decât spusele experțiilor verificați, fără a face o obsesie din a vă supra-informa!

Dacă vă simțiți foarte panicați, alegeți să faceți activități care să vă facă distragă de la acest subiect (citiți, urmăriți un film sau un subiect interesant). Renunțați să mai urmăriți știri timp îndelungat legate de Corona Virus, mai ales dacă observați că vă crează o stare de anxietate și disconfort emoțional. Alegeți să urmăriți sau să citiți doar o singură știre la 2-3 zile despre acest subiect. Evitați persoanele care vă alimentează frica și care preiau informații din presă distorsionate. Uitați de scenariile apocaliptice pentru că suntem foarte departe de un asemenea deznodământ!

Ce trebuie să faceți, pe scurt?

  • Păstrați-vă calmul și atitudinea pozitivă;
  • Evitați sursele de informare puțin credibile și persoanele care vă alimentează panica;
  • Nu renunțați la activitățile voastre zilnice (în afara mersului în spații foarte aglomerate sau în afara realizării contactului cu persoane din zone afectate);
  • Dezinfectați-vă pe mâini des și curățați cu produse dezinfectante suprafețele pe care le atingeți mereu (telefon, calculator, clanțe);
  • Evitați să duceți mâna la ochi, nas, gură;
  • Tușiți în cot;
  • Rămâneți acasă la primele semne ale unei răceli sau dacă ați intrat în contact cu persoane din zone afectate.
Mama – simbolul etern

Mama – simbolul etern

Copiilor le place să confecționeze felicitări. Adesea, am descoperit acest lucru interacționând cu ei. Că este vorba de Valentine’s Day, Dragobete, 1 Martie, Crăciun etc., o felicitare bună nu este niciodată refuzată. Și cum orice felicitare are și un destinatar, ghiciți care este prima persoană la care se gândesc copiii. Mama. „Mama” este răspunsul copilului la întrebările importante ale vieții: „De cine te simți tu iubit cel mai mult?”, „Cine te ajută pe tine?”, „Cui ai vrea să-i mulțumești?”, „Pe cine iubești tu?”. Sigur, nu de puține ori apare dedesubt „și pe tine te iubesc tati”, însă, instinctiv, prima persoană asociată cu iubirea, siguranța, protecția este mama. De ce? Pentru că prima noastră conexiune începe înainte de a ne fi născut și devine din ce în ce mai puternică după aceea. Atât de puternică, încât curajul de a explora lumea, de a ne încrede în ea, în ceilalți și, de ce nu, în noi înșine își are rădăcina în această primă relație cu mama.

Prin urmare, nu este de mirare că imaginea maternă a reprezentat o figură centrală de-a lungul istoriei, atât la nivel ideologic, cât și societal. Femeia s-a conturat ca simbol al fertilității încă din preistorie. Dacă nu mă credeți, arheologii pot confirma asta. În timp, maternitatea s-a menținut ca trăsătură definitorie a femeii. Încă din Antichitate rolul soțiilor a fost acela de a produce moștenitori, fapt ce le-ar fi adus acestora creșterea statutului social. Prestigiul lor depindea de măsura în care reușeau să crească copiii conform viitoarelor roluri sociale pe care aceștia urmau să le aibă.

Știu, reducerea rolului femeii la perpetuarea liniei genealogice pare nedrept. Dar, dacă privim cu atenție în oglinda credințelor răspândite de-a lungul timpului, observăm că maternitatea, departe de a fi doar o datorie, era asemuită cu o forță creatoare, de sorginte divină. Multe dintre societățile antice venerau zeițe ale fertilității sau „zeițe mame”, inclusiv civilizații precum cea egipteană, greacă, romană, aztecă, mayașă ori incașă. De exemplu, în mitologia greacă imaginea maternă era personificată de zeița pământului, Geea, elementul primordial din care au luat naștere toți ceilalți zei.  Aceste forme vechi de venerare a zeițelor au continuat să existe, sub alte forme, în multe dintre religiile lumii, precum hinduism, budism, shinto. Chiar și creștinismul cinstește figura maternă sub forma imaginii Fecioarei Maria, slăvită nu doar prin rugăciuni, ci și prin artă. Poate măștile sunt diferite, dar figura mamei protectoare, a mamei universale, care mediază între umanitate și divinitate a rămas aceeași.

Carl Jung vorbea despre această mamă transcendentară, a cărei imagine este purtată în inconștientul colectiv și care ne este transmisă mai departe prin mituri și povești. Este vorba despre Marea Mamă, în totalitatea sa, adică atât ca forță creatoare, cât și ca forță distructivă. Această polaritate este poate cel mai evidentă în cadrul basmelor. De exemplu, simbolul vrăjitoarei sau al mamei vitrege este o reprezentare a distrugerii, a mamei rele, lipsite de căldură, incapabilă să satisfacă nevoile copilului, în timp ce zâna care ajută eroul sau chiar mama naturală întruchipează bunătatea, afecțiunea, grija, siguranța. De cele mai multe ori, ambele polarități se regăsesc în aceeași poveste. Altfel spus, pentru fiecare vrăjitoare există și o zână bună.

Așadar, ziua de 8 martie nu este doar o altă sărbătoare din calendar. Este un simbol al primăverii, al înfloririi, al creșterii, al creației în sine. Este un simbol al Mamei. Și, deși sărbătoarea în sine e mai recentă, simbolul matern este unul arhaic, și, de ce nu, unul etern.

Bibliografie:

 

Autor: Dr., Psiholog Clinician, Cristina Petre

 

Cum să îți motivezi copilul?

Cum să îți motivezi copilul?

“Renunță la cea mai mică dificultate”, “Nu se implică în lucrarea sa”, “Nu vrea să depună niciun efort” etc. Acestea sunt doar câteva din variantele pe care le aud de la părinți. Majoritatea dintre aceștia se plâng de lipsa de motivație a copiii lor. Un fenomen care, în ultimul timp, este din ce în ce mai prezent.

Curiozitatea copilului poate fi încurajată dar și… sufocată! Totul depinde dacă aplecăm sau nu urechea la dorințele sale, la emoțiile sale și la mediului cultural și emoțional în care el evoluează. Nu trebuie să uitați niciodată să luați în considerare aceste aspecte. De exemplu, dacă un copil nu învață la școală și nu are niște rezultate bune, trebuie să ne uităm și la ce se întâmplă la școală: dacă profesorul este prea dur sau dimpotrivă, nu se impune; dacă colegii se comportă într-un anumit mod cu copilul; dacă cel mic are un disconfort emoțional legat de școală ș.m.d. Este foarte important să privim din exterior și să nu dăm vina pur și simplu pe „lene” și dezinteresul copilului.

Aici apare o problemă pe care o observ frecvent. Părinții trimit un mesaj copiilor lor – încurajează rezultatele imediate, îi ceartă pentru orice greșeală cerându-le să depună eforturi și să renunțe, cel puțin momentan, la micile plăceri la care nu ar fi renunțat niciodată dacă nu ar fi forțați. Astfel, acest lucru, împreună cu lipsa unor recompense susținute, le poate scădea motivația și le poate da motive de stres. De asemenea, mulți părinți nu înțeleg că rezultatele nu pot fi unele imediate. Un copil care are rezultate proaste la o materie nu poate începe imediat să ia note de 9 și 10. De asemenea, dacă are note proaste la o materie, nu înseamnă că este leneș, ci că poate, nu este suficient de talentat pentru acel domeniu. Ar trebui ca, uneori, să încurajăm copiii să facă performanță unde au deja rezultate bune. În acest mod, de mici își vor putea contura o carieră într-un domeniu.

Totodată, în rândul părinților, mai observ și ideea potrivit căreia “Generația de astăzi nu mai învață nimic”. Personal, consider că, poate, “copiii de ieri” au fost mai disciplinați, dar mă îndoiesc foarte mult că motivația personală și apetitul lor pentru cunoaștere a fost mai mare. Ce s-a schimbat este faptul că acum există mai multe tentanții care îi pot distrage pe copii de la sarcinile lor, exemple: statul pe calculator, uitatul la televizor, spectacole, evenimente etc.

Pentru a deveni mai motivați și mai activi, aceștia au nevoie de mai multe lucruri practice deoarece sunt învățați încă de mici să facă lucruri, nu doar să citească despre ele. De asemenea, le trebuie un pic de disciplină și cunoștințe despre cum să învețe mai ușor sau să fie mai productivi. Părinții și învățătorii ar trebui să îi învețe cum să facă față provocărilor educaționale, nu doar din perspectiva cunoașterii, cât și din perspectiva emoțiilor. Sunt foarte mulți copii care se văd stresați, timorați și inhibați de anumite aspecte sau situații din mediul școlar.

Ca o concluzie, motivați-i pe cei mici cu multă răbdare, atenție și disciplină, fără a fi prea exigenți. Fiți realiști și empatici! Insuflați-le încă de mici importanța educației și a performanței în orice domeniu, învățați-i cum să facă mai eficient față provocărilor școlare și aveți grijă de emoțiile și trăirile pe care cei mici le resimt la școală. Totodată, îndemnați-i să acorde o atenție deosebită acolo unde sunt deja talentați și cu rezultate bune.

Psiholog Nicoleta Burlacu

Papa Francisc – un exemplu de bunătate

Papa Francisc – un exemplu de bunătate

Într-o lume în care majoritatea este interesată doar de binele propriu, iată că mai există unele exemple, demne de urmat, menite să ne determine să fim mai buni, mai iubitori și mai interesați de bunăstarea semenilor noștri. Un astfel de exemplu este Papa Francisc, care ne-a bucurat cu venirea sa recentă în țara noastră!

Venirea Papei pentru mine a fost un dar de la Dumnezeu! Copilărind în preajma unei biserici catolice în care se faceau slujbe de către preoți ortodocși, aveam bucuria ca în fiecare zi să zburd prin curtea frumoasă a bisericii Calvaria din Cluj-Napoca. Biserica Calvaria înseamnă pentru mine locul de joacă în care desfășuram diferite activități împreună cu copiii de vârsta mea, dar și locul în care am învățat pentru prima oară ce înseamnă iubirea pentru aproapele nostru.

Cuvintele mângâietoare și încurajatoare ale Papei Francisc mi-au amintit de acea perioadă frumoasă și au reprezentat balsamul acestui weekend. Am fost impresionată de simplitatea sa, dar, totodată, de cuvintele sale mărețe și înălțătoare. După ce am urmărit cu placere tot traseul, am ajuns la concluzia că totul se bazează pe o relație divină a noastră cu Dumnezeu.

Iată câteva mesaje pe care le-am auzit în aceste zile și pe care le voi lua cu mine în bagajul călătoriei mele în viață!

“Sper că într-o zi veți realiza că fericirea voastră interioară nu vine din lucrurile materiale ale lumii.”

“Nu vă educați copiii să fie bogați, educați-i să fie fericiți, astfel încât ei să vadă valoarea lucrurilor și nu prețul lor.”

“Creşterea egalităţii necesită mai mult decât o creştere economică, deşi o presupune.”

“A merge împreună […] impune noblețea de a renunța la ceva din viziunea proprie sau din interesul specific personal în favoarea unui plan mai amplu, astfel încât să se creeze o armonie care să permită înaintarea sigură spre țeluri comune.”

“Doriți-vă o societate în care cei mai slabi, cei mai săraci și cei din urmă să nu fie considerați nedoriți, obstacole care împiedică „mașina” să meargă, ci cetățeni, ca frați care trebuie integrați în totalitate în viața civilă.”

Vă invit în continuare să urmăriți discursurile sale și chiar să încercați să asimilitați lecțiile oferite, dincolo de sfera religioasă.