“Renunță la cea mai mică dificultate”, “Nu se implică în lucrarea sa”, “Nu vrea să depună niciun efort” etc. Acestea sunt doar câteva din variantele pe care le aud de la părinți. Majoritatea dintre aceștia se plâng de lipsa de motivație a copiii lor. Un fenomen care, în ultimul timp, este din ce în ce mai prezent.
Curiozitatea copilului poate fi încurajată dar și… sufocată! Totul depinde dacă aplecăm sau nu urechea la dorințele sale, la emoțiile sale și la mediului cultural și emoțional în care el evoluează. Nu trebuie să uitați niciodată să luați în considerare aceste aspecte. De exemplu, dacă un copil nu învață la școală și nu are niște rezultate bune, trebuie să ne uităm și la ce se întâmplă la școală: dacă profesorul este prea dur sau dimpotrivă, nu se impune; dacă colegii se comportă într-un anumit mod cu copilul; dacă cel mic are un disconfort emoțional legat de școală ș.m.d. Este foarte important să privim din exterior și să nu dăm vina pur și simplu pe „lene” și dezinteresul copilului.
Aici apare o problemă pe care o observ frecvent. Părinții trimit un mesaj copiilor lor – încurajează rezultatele imediate, îi ceartă pentru orice greșeală cerându-le să depună eforturi și să renunțe, cel puțin momentan, la micile plăceri la care nu ar fi renunțat niciodată dacă nu ar fi forțați. Astfel, acest lucru, împreună cu lipsa unor recompense susținute, le poate scădea motivația și le poate da motive de stres. De asemenea, mulți părinți nu înțeleg că rezultatele nu pot fi unele imediate. Un copil care are rezultate proaste la o materie nu poate începe imediat să ia note de 9 și 10. De asemenea, dacă are note proaste la o materie, nu înseamnă că este leneș, ci că poate, nu este suficient de talentat pentru acel domeniu. Ar trebui ca, uneori, să încurajăm copiii să facă performanță unde au deja rezultate bune. În acest mod, de mici își vor putea contura o carieră într-un domeniu.
Totodată, în rândul părinților, mai observ și ideea potrivit căreia “Generația de astăzi nu mai învață nimic”. Personal, consider că, poate, “copiii de ieri” au fost mai disciplinați, dar mă îndoiesc foarte mult că motivația personală și apetitul lor pentru cunoaștere a fost mai mare. Ce s-a schimbat este faptul că acum există mai multe tentanții care îi pot distrage pe copii de la sarcinile lor, exemple: statul pe calculator, uitatul la televizor, spectacole, evenimente etc.
Pentru a deveni mai motivați și mai activi, aceștia au nevoie de mai multe lucruri practice deoarece sunt învățați încă de mici să facă lucruri, nu doar să citească despre ele. De asemenea, le trebuie un pic de disciplină și cunoștințe despre cum să învețe mai ușor sau să fie mai productivi. Părinții și învățătorii ar trebui să îi învețe cum să facă față provocărilor educaționale, nu doar din perspectiva cunoașterii, cât și din perspectiva emoțiilor. Sunt foarte mulți copii care se văd stresați, timorați și inhibați de anumite aspecte sau situații din mediul școlar.
Ca o concluzie, motivați-i pe cei mici cu multă răbdare, atenție și disciplină, fără a fi prea exigenți. Fiți realiști și empatici! Insuflați-le încă de mici importanța educației și a performanței în orice domeniu, învățați-i cum să facă mai eficient față provocărilor școlare și aveți grijă de emoțiile și trăirile pe care cei mici le resimt la școală. Totodată, îndemnați-i să acorde o atenție deosebită acolo unde sunt deja talentați și cu rezultate bune.
Într-o lume în care majoritatea este interesată doar de binele propriu, iată că mai există unele exemple, demne de urmat, menite să ne determine să fim mai buni, mai iubitori și mai interesați de bunăstarea semenilor noștri. Un astfel de exemplu este Papa Francisc, care ne-a bucurat cu venirea sa recentă în țara noastră!
Venirea Papei pentru mine a fost un dar de la Dumnezeu! Copilărind în preajma unei biserici catolice în care se faceau slujbe de către preoți ortodocși, aveam bucuria ca în fiecare zi să zburd prin curtea frumoasă a bisericii Calvaria din Cluj-Napoca. Biserica Calvaria înseamnă pentru mine locul de joacă în care desfășuram diferite activități împreună cu copiii de vârsta mea, dar și locul în care am învățat pentru prima oară ce înseamnă iubirea pentru aproapele nostru.
Cuvintele mângâietoare și încurajatoare ale Papei Francisc mi-au amintit de acea perioadă frumoasă și au reprezentat balsamul acestui weekend. Am fost impresionată de simplitatea sa, dar, totodată, de cuvintele sale mărețe și înălțătoare. După ce am urmărit cu placere tot traseul, am ajuns la concluzia că totul se bazează pe o relație divină a noastră cu Dumnezeu.
Iată câteva mesaje pe care le-am auzit în aceste zile și pe care le voi lua cu mine în bagajul călătoriei mele în viață!
“Sper că într-o zi veți realiza că fericirea voastră interioară nu vine din lucrurile materiale ale lumii.”
“Nu vă educați copiii să fie bogați, educați-i să fie fericiți, astfel încât ei să vadă valoarea lucrurilor și nu prețul lor.”
“Creşterea egalităţii necesită mai mult decât o creştere economică, deşi o presupune.”
“A merge împreună […] impune noblețea de a renunța la ceva din viziunea proprie sau din interesul specific personal în favoarea unui plan mai amplu, astfel încât să se creeze o armonie care să permită înaintarea sigură spre țeluri comune.”
“Doriți-vă o societate în care cei mai slabi, cei mai săraci și cei din urmă să nu fie considerați nedoriți, obstacole care împiedică „mașina” să meargă, ci cetățeni, ca frați care trebuie integrați în totalitate în viața civilă.”
Vă invit în continuare să urmăriți discursurile sale și chiar să încercați să asimilitați lecțiile oferite, dincolo de sfera religioasă.
Deși este o misiune grea, unii părinți sunt puși în situația de a-i învăța pe copiii lor cum să gestioneze mai bine situațiile în care sunt respinși de colegi sau alți semeni.
Este foarte util să descoperim care sunt motivele pentru care se ajunge în astfel de situații: copilul nu are dezvoltate anumite abilități, nu este agreat de colegi pentru că este diferit, este încet sau agresiv cu ceilalți sau timid și nu relaționează cu ușurință, etc.
Sarcina principală a părintelui constă în a verifica dacă comportamentul său, atitudinea copilului său este cea care generează astfel de conflicte sau este vorba de ceva extern, care de cele mai multe ori nu stă în puterea lui să îl schimbe. Dacă este vorba de comportamentul copilului său, părintele trebuie să încurajeze adoptarea unui comportament adecvat, pozitiv și asertiv, care să fie deschis la relaționarea pozitivă cu ceilalți. Dacă este vorba de lipsa anumitor abilități, copilul poate fi încurajat să le dezvolte și învățat cum să facă facă situațiilor conflictuale într-o manieră cât mai potrivită. Părinții pot să exerseze cu copiii diverse jocuri care să implice interacțiune cu persoane diverse, comunicare, rezolvare de probleme, pentru a pregăti copilul pentru situațiile de la școală și a-l susține în procesul de găsi singur rezolvarea la probleme lui. În contextul în care jocurile se realizează într-un mediu sigur și securizant, copilul are parte de suportul de care are nevoie, iar părinții intervin doar atunci când este cazul.
La fel de important pentru copil este partea emoțională, în care trebuie ajutat să recunoască emoțiile, atât la el, cât și la ceilalți, să le exprime și să le gestioneze în mod adecvat. Copilul are nevoie să i se ofere uneltele necesare pentru a face față conflictelor, însă niciodată nu va putea fi pregătit pe deplin, iar în unele cazuri, va învăța singur, din propriile experiențe, chiar dacă acestea sunt negative. Cu timpul va învăța că nu trebuie să fie plăcut de toată lumea și este important să găsească grupul de copii potrivit pentru el, în care să fie acceptat și cu care să relaționeze pozitiv.
De asemenea, este important ca părinții să promoveze ideea diferențelor dintre oameni, accentul pe acceptare.
Este posibil ca din acest lucru copilul să extragă ideea că nu este acceptat. Aici intervine părintele, care trebuie să sublinieze calitățile copilului, resursele pe care acesta le are pentru a gestiona conflictele, dar doar prin a oferi copilului afecțiune. A-l face să înțeleagă este important! Nu punem etichete persoanei, ci comportamentul lui.
De asemenea, o situație de luat în calcul este aceea în care grupul nu este potrivit pentru copil. În acest caz, ar fi sănătos pentru copil fie ajutat, să se integreze într-un alt grup, care poate fi potrivit pentru el. Găsirea unui hobby poate fi o modalitate de a-l face pe copil să cunoască și să interacționeze cu copii, poate chiar de vârste diferite. În acest proces, adulții trebuie să își oferă sprijinul și afecțiunea pentru a-l face pe copil să se dezvolte funcțional.
A-i învăța pe copii că este în regulă să greșească ar trebui să fie simplu, gândindu-ne la puterea exemplului și la abilitatea oricărei persoane de a o lua de la capăt și de a fi consecvent până reușește ce își propune… Cu toate acestea, sunt copii care nu acceptă prea ușor gândul că au greșit. De obicei, acești copii sunt perfecționiști, au fost adesea criticați pentru ce au făcut sau li s-a cerut să fie cei mai buni… sau poate au modele în preajmă care nu gestionează prea bine momentele de eșec. În familie și în mediul școlar, copilul învață cele mai multe comportamente și preia exemplul părinților, al învățătoarei, etc., motiv pentru care este posibil să imite un comportament pe care l-a mai văzut și a învățat să îl reproducă.
O sugestie importantă, atunci când avem de-a face cu un copil care nu acceptă greșelile, este să analizăm motivele pentru care copilul nu acceptă ideea de a greși. O face dintr-o nevoie de a fi apreciat, lăudat pentru cât de bine face lucrurile, de teamă să nu fie criticat și pedepsit sau dintr-o nevoie de a atrage atenția unui părinte perfecționist și critic?
De multe ori, copilul încearcă să obțină aprobarea și acceptarea din partea unui părinte, iar de-a lungul timpului învață cum să facă acest lucru. Chiar dacă unii copii ajung să respingă ideea de a greși pentru a nu fi puși în situația de a fi evaluați și criticați sau de a pierde afecțiunea cuiva, trebuie să găsim persoana cu care se identifică și de la care dorește afecțiune și aprobare. Următorul pas constă în a gestiona relația cu acea persoană. Dacă găsim o modalitate de a discuta cu ea, putem să îi transmitem ceea ce se întâmplă. Am putea fi surprinși să descoperim că respectiva persoană nu a observat comportamentul copilului. Adultul poate să își modifice atitudinea și să dea dovadă de mai multă înțelegere și acceptare în ceea ce îl privește pe copil. Dacă acest lucru nu este posibil, copilul poate fi susținut în demersul de a găsi un comportament diferit pentru a obține ce își dorește de la persoana de interes sau de a-l învață cum să facă față unei critici.
Atunci când avem de-a face cu un astfel de copil, este important să îi reamintim că el este apreciat și iubit, indiferent de greșelile pe care le face în anumite situații și chiar dacă o persoană reacționează negativ la greșelile sale, asta nu îl face un copil mai puțin bun. De asemenea, el trebuie susținut în efortul de a găsi o alternativă și de a repara greșeala, atunci când este cazul. Pe cât posibil și când contextul este de așa natură, greșelile trebuie tratate cu indiferență, pentru a nu le acorda o atenție mai mare decât este cazul. Trebuie subliniat faptul că oricine poate greși, însă ceea ce este cu adevărat important este să ne asumăm greșelile și să le reparăm. Aici, părinții pot veni cu exemplele lor proprii pentru a-l ajuta pe copil să înțeleagă fenomenul și că orice persoană poate face greșeli, greșelile fiind umane.
Pentru a înțelege ce simte, un copil are nevoie de multe exemple din situațiile de zi cu zi. La copiii mici, începem prin a identifica emoțiile de bază: bucuria, tristețea, furia, teamă, iar mai târziu venim în completatare cu emoții mai complexe de tipul rușinii, vinovăției, curiozității, dezgustului.
Primul pas în gestionarea emoțiilor constă în identificarea corectă a acestora: atât la ei, cât și la ceilalți. Putem să ne folosim de personajele din desenele animate, de o păpușă, de emoticoane sau să facem jocuri de rol, în care copilul trebuie să ne demonstreze cum arată o emoție specifică. Putem intra în acest joc, ajutându-l pe copil să recunoască mai ușor.
Pasul următor constă în exprimare corectă a emoțiilor. Putem să profităm de orice ocazie specifică pentru a-l întreba pe copil cum se simte, ca mai apoi să ajungă să afirme singur că o anumită situație a generat o anumită emoție. Copilul are nevoie de validare și de acceptare a emoțiilor din partea adulților pentru a înțelege că emoțiile fac parte din viața noastră de zi cu zi, iar ele trebuiesc recunoscute și integrate. O sugestie importantă ar fi că părinții și adulții cu care interacționează să nu minimizeze amploarea emoțiilor resimțite de copil. Fiecare persoană reacționează diferit, prin urmare, o situație specifică poate genera emoții diferite la persoane diferite, însă ele au semnificația lor aparte. Expresii de genul: “esti băiat, băieții nu plang”, “esti copil mare, trebuie să intelegi”, “asta nu e motiv de plans”, etc. invalidează copilul, iar ca adult va adopta comportamente care să vină în confirmarea acestor expresii. Prin urmare, vor acumula frustrări și vor crește cu sentimentul că trebuie să își reprime emoțiile, plânsul este pentru oameni slabi, etc. Este la fel de important să ne ocupam de sănătatea emoțională a copilului, precum este cea fizică, de aceea, emoțiile de orice tip trebuiesc acceptate și recunoscute ca fiind normale în anumite situații.
Ultimul pas îl reprezintă gestionarea corectă a emoțiilor. După ce copilul a învățat ce înseamnă o emoție, cum o recunoaște și cât de utilă este să o exprime, îl putem sprijini în a gestiona emoțiile resimțite sau situațiile generatoare de emoții pozitive sau negative. Copilul trebuie să învețe modalități adecvate de a-și exprima emoțiile, fie că sunt pozitive, fie că sunt negative și că unele comportamente nu sunt acceptate. La fel de important este ca copilulul să înțeleagă perspectivă celuilalt și faptul că orice acțiune are și o reacție, iar modalitatea cea mai la îndemână este exprimarea emoțiilor.
„Dragostea constă în dorința de a da ceea ce este al tău altuia și de a simți fericirea acestuia ca și cum ar fi a ta” – E. Swedenborg
Dacă sunteți binecuvântați cu mijloace de a trăi un mod rezonabil de viață, aveți abilitatea de a dărui. Lumea din afară poate fi câteodată un loc întunecat și rece, iar cei care au puțin sau nimic, depind de generozitatea și bunătatea iubitoare a oamenilor cu spirit de dăruire. De asemenea, chiar dacă dispun de posibilități materiale, oamenii au nevoie să primească gesturi de atenție pentru a se simți mai speciali și mai împliniți.
Când dăruiești, adaugi ceva bun în viața altei persoane și de asemenea, adaugi ceva minunat și în sufletul tău!
I. Dăruirea îi inspiră pe alții.
Prin acest gest, avem ocazia de a fi niște exemple pentru oamenii din jurul nostru, care nu au avut aceeași inițiativă ca noi. Perpetuarea acestui obicei, face ca lumea să fie un loc mai bun și mai uman pentru a trăi. Fii un model bun pentru oamenii din jurul tău, în special pentru tinerii care se simt îndreptățiți să primească orice vor. În timp, aceștia vor înțelege că există lucruri mai importante decât obiectul material în sine, cum ar fi bunătatea persoanei care a dăruit, manifestată prin:
a) efortul financiar de a achiziționa produsul;
b) timpul dedicat alegerii cadoului;
c) analizarea preferințelor persoanei care primește și a nevoilor ei;
d) găsirea unui moment oportun de a fi dăruit;
e) rostirea unor cuvinte frumoase, venite din suflet.
Toate aceste lucruri fac ca obiectul în sine să conteze mai puțin și mai valoros să fie gestul persoanei.
II. Dăruirea cultivă valoarea de sine.
S-ar putea să dăruiți pentru un motiv egoist (exemplu: pentru a vă pune bine cu șeful sau pentru ca cel mic să primească note mai bune de la profesori). Vă veți simți bine cu voi înșivă și veți fi mulțumiți când, de exemplu, șeful vă va aprecia. Chiar și așa, efectele bunătății asupra altora trebuie să fie pur pozitive pentru a vă putea bucura din suflet de fericirea dăruirii pe care ați făcut-o unor persoane dragi. Nu este nimic rău să vă simțiți mândri de generozitatea voastră și să folosiți acest lucru pentru a vă impulsiona în continuarea acțiunii de bunătate în viitor. Este o modalitate bună de a începe să credeți în voi înșivă și în puterea de a schimba ceva bun în sufletul vostru. Nu uitați să dăruiți fără a aștepta nimic în schimb!
Chiar și cercetările sugerează că dăruirea duce la o mai mare fericire pentru cel care dăruiește. În numeroase studii, cercetătorii au descoperit că cei care au cheltuit bani pentru alții, chiar dacă aveau opțiunea de a cheltui banii pentru ei înșiși, au fost mai fericiți.
III. Dăruirea schimbă viața altora în bine. Iată ce trebuie să rețineți:
Indiferent cât de mult sau cât de puțin poți să dai, ai puterea să atingi viața unei alte persoane și o poți influența în moduri pe care niciodată nu le poți cunoaște complet. Sunt atât de multe lucruri pe care le poți da, care nici măcar nu costă bani, ci suflet:
a) Poți oferi din timpul tău.
b) Poți oferi căldură și prietenie.
c) Poți da o ureche de ascultare sau un umăr pentru ca cineva să se sprijine.
Orice ați decide să dați, rețineți că un spirit curat și o inimă generoasă pot fi calea voastră către fericirea adevărată. Trăim într-o lume în care nu toată lumea este la fel de norocoasă. Dacă sunteți capabili, oferiți altora din norocul vostru. De ce? Pentru că:
a) Veți contribui la transformarea lumii într-un loc mai plăcut.
b) Veți face viața celor mai puțin norocoși mai bună.
Utilizăm cookie-urile pentru a vă asigura cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Prin continuarea utilizarii site-ului sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.Sunt de acord
