Bâlbâiala este o tulburare a comunicării. Aceasta se traduce printr-o dificultate a limbajului vorbit, prin pierderea fluidității unui cuvânt, ezitare, tulburarea ritmului etc. În esență, balbismul este o tulburare funcțională motorie care are la bază asinergia (incapacitate de a îndeplini simultan diferite mișcări elementare) musculaturii care participă la actul vorbirii și al respirației.
Problema, accentuată la vorbitul în public
Tulburarea de vorbire se accentuează în momentul vorbirii în public, când se atrage atenția asupra defectului, când lumina este puternică, la vorbirea cu necunoscuți, la emoții. Ea se diminuează sau chiar dispare într-o atmosferă familiară, liniștită, în semiîntuneric, atunci când se cântă sau se recită o poezie foarte bine știută.
Pe lângă tulburarea de vorbire apare și cea de respirație, evidentă numai în timpul elocuțiunii (exprimării gândirii prin cuvinte). De asemenea, balbismul e trădat și de tonalitate, fiind caracterizat de pronunțarea explozivă a cuvintelor. Din punct de vedere vizual se pot observa mișcări ample, gesturi largi, de compensare a deficitului din exprimare (sincinezii), încărcătură vegetativă intensă (transpirații, eritem). În timp, se instalează logofobia, teama de a repeta, de a nu face față exprimării, evitarea răspunsului verbal sau răspunsuri scurte, laconice, cu multe cuvinte parazite.
Caracterizat prin frecvente repetiții sau prelungiri de sunete
Deși balbicul este atât de ușor de recunoscut, specialiștii nu au ajuns încă la niciun consens pentru a defini acest tip de comportament. Literatura de specialitate îl definește destul de vag: “Frecvente repetiții sau prelungiri de sunete sau silabe, care perturbă net fluența verbală”.
Însă aceste criterii sunt mai puțin utile clinicianului pentru a determina prezența unui balbism semnificativ. Astfel, tulburarea trebuie definită din punct de vedere operațional.
Există 4 elemente unanim recunoscute de specialiștii din acest domeniu:
- Ezitarea – persoana începe cuântul (sau silaba), dar ezită să continue;
- Repetiția – pronunță corect, dar repetă integral cuvântul sau silaba;
- Prelungirea –pronunță silaba prelungind-o;
- Blocajul – individual este incapabil să înceapă un cuvânt sau o silabă.
Apare începând cu vârsta de 3 – 5 ani
Balbismul apare de obicei între vârsta de 3 și 5 ani și este acompaniat de diverse ticuri sau gesturi stereotipe ale feței sau membrelor. În 30% dintre cazuri este ereditar. Baieții au risc de 3 ori mai mare de a face balbism decât fetele. Totuși, vestea bună este că majoritatea copiilor depășește această etapă mai puțin plăcută a vieții. Se presupune că doar 1% dintre adulți mai prezintă balbism.
Clasificat în 4 forme, în funcție de severitate
Pentru a stabili viteza vorbirii, se caută un eșantion de un minut din timpul conversației cu un balbic, în prealabil înregistrat, și se numără silabele pronunțate. Debitul verbal se exprimă în numărul de silabe pronunțate/minut. Trebuie luată în calcul această variabilă pentru că obiectivul tratamentului va fi, evident, de a reduce procentul silabelor bâlbâite sau de a încetini debitul verbal.
În funcție de severitate, balbismul se poate clasifica în următoarele forme:
– ușoară 3 – 5% silabe bâlbâite,
– medie 6 – 10%,
– severă 11 – 15%,
– foarte severă – peste 15%.
Rezultatele se văd în urma terapiei asociate
Terapia cognitiv-comportamentală, asociată cu tehnici logopedice, poate duce la ameliorarea semnificativă a balbismului, mai ales când sunt aplicate și tehnici de hipnoză și auto-hipnoză. Este esențială munca în echipă: psiholog/psihiatru psihoterapeut, logoped, familie și școală. În general, după terapie (a cărei durată poate varia de la caz la caz, în funcție de durată și de gravitatea problemei) pacienții nu mai au tendința de evitare. Unele cercetări au arătat că, cu cât pacienții dezvoltă o fluență mai bună a vorbirii, cu atât devin mai stăpâni pe situație. În plus, controlul va fi un bun predictor al menținerii succeselor terapeutice.