Zilele acestea, pe timp de pandemie, am avut plăcerea de a discuta cu Florina Sava, profesoară de Limba și Literatura Română în București. Aceasta mi-a împărtășit gândurile ei despre situația actuală cu care ne confruntăm și despre cum s-a adaptat învățământul românesc acestor schimbări. Mai multe vă las să citiți din interviul care urmează:
- Ce părere ai despre situația actuală din țara noastră și de izolarea la domiciliu, ca măsură împotriva răspândirii virusului COVID-19 (Corona Virus)?
În primul rând vreau să-ţi mulţumesc pentru invitaţia de a participa la acest interviu şi pentru încrederea cu care mă investeşti de a-mi exprima punctul de vedere în legătură cu situaţia dată.
Suntem, că generaţie, într-o situaţie fără precedent. Ne confruntăm cu o pandemie. S-a mai trecut printr-una în 2009, dar aceea a cuprins un număr mult mai mic de ţări. Este vorba de gripă de tip A (H1N1), cunoscută ca “gripă porcină”. Interesant este ca şi acea pandemie a debutat la jumătatea lunii martie 2009. Se pare că acesta e sezonul lor, al gripelor, mai mult sau mai puţin virulente.
Aceasta, infecţia cu COVID-19, este aşadar tot o gripă. Ceea ce o face mai de temut este “amploarea” pe care a luat-o pe teritoriul planetei, amploare care ar da peste cap sistemele medicale ale multor ţări. S-a ajuns astfel la izolarea la domiciuliu în destul de multe ţări a cât mai multor oameni pentru a evita colapsarea spitalelor. Dacă privim la ceea ce se întâmplă în lume, ne putem considera norocoşi ca naţie: suntem izolaţi la domiciliu mai mult pentru prevenţie, nu cu scop curativ. Iar acest lucru nu poate decât să ne bucure (chiar dacă sună un pic egoist).
- Consideri că măsurile luate privind izolarea la domiciliu și închiderea școlii sunt exagerate? Dacă da, de ce?
În ultima săptămână am ales să limitez accesul la ştiri, folosindu-le doar pe cele online, şi acolo părerile sunt împărţite. Mare parte din populaţie este pentru #STĂMACASĂ, dar există şi detractori ai acestei atitudini care spun că e multă vâlvă, că e o furtună prea mare într-un mic pahar cu apă, că e o gripă obişnuită în spatele căreia e altceva (aceştia sunt adepţii teoriilor conspiraţioniste).
Părerea mea este că izolarea la domiciliu are “greutăţile” ei, însă, dacă e spre binele nostru “bucuroşi le-om duce toate”.
Închiderea şcolilor nu este urmarea izolării populaţiei la domiciliu, aceasta a fost înainte. Izolarea la domiciliu în cazul infectării cu COVID-19 este o măsură pentru a proteja populaţia îmbătrânită a ţării, iar închiderea şcolilor este menită să protejeze un alt segment al populaţiei deosebit de important: copiii. Nimic din ce are ca obiectiv protecţia noastră a tuturor, indiferent de categoria de vârsta nu cred că trebuie considerat exagerat. Luarea în derizoriu a unor astfel de situaţii, de îndemnuri sau chiar de restricţii ne poate costa scump. Aşa că …
- Consideri că aceste măsuri te afectează pe tine și pe colegii tăi? Dacă da, de ce?
Închiderea şcolilor dintr-un astfel de motiv și pe o perioadă atât de lungă este fără precedent în activitatea mea didactică (22 ani) şi cred că este cazul foarte multor colegi dacă nu al tuturor. De afectat ne afectează, clar. Din multe puncte de vedere. Sincer, la început am considerat-o o “pauză” benefică după un prim semestru cam haotic: prea scurt, cu aceeaşi cantitate de materie, astfel decât cel din anii trecuţi (anul acesta semestrul I s-a încheiat în decembrie, anii trecuţi se încheia în februarie). Când prelungirea perioadei a devenit certitudine, am început să ne îngrijorăm pentru ceea ce se va întâmpla cu structura anului şcolar, cu materia nepredată, dar, să fim realişti şi cu salariile noastre. Am început aşadar să ne obişnuim cu gândul că o parte din vacanţa de vară este compromisă. Gândul că astfel nu va îngheţa anul şcolar ne-a mai liniştit. Adevărata provocare a venit când şcoala “s-a mutat” în online. Ineditul situaţiei cred că scos din corpul profesoral al învăţământului românesc multe frustrări, multă anxietate.
- Cum ți se par cursurile în mediul online?
Ceea ce facem noi acum cu elevii nu pot fi numite cursuri. Pentru a fi vorba de cursuri, ar trebui să existe logistică, în primul rând, și antrenament. Ceea ce avem noi acum: internet, telefoane inteligente şi câte un laptop (foarte slab), dat de unele şcoli, nu este suficient. Lipsesc platforme de lucru, lipseşte “priceperea profesorilor” într-un domeniu pe care mulți l-au descoperit târziu, un domeniu în care abia se pricep cei de la informatică şi cei mai de puţin timp în învăţământ.
De aceea “cursurile”care se încearcă în această perioadă: “poze pe whatsapp” cu teme din culegeri pe care profesorii le pun elevilor (şi pentru care se aşteaptă răspuns tot acolo), recomandări de filme, audiobook-uri acolo unde obiectul permite, nu reprezintă școală online.
Ici-colo, câte un profesor mai temerar şi mai priceput a încercat câte o videoconferinţă pe aplicaţii: Zoom, Microsoft Teams, Skype. Fără a fi excesiv de cinică sau pesimistă pot spune că nu se poate vorbi la scară foarte mare de cursuri online.
La 7 zile de la închiderea şcolilor, M.E.C., prin intermediul Inspectoratelor, solicită conducerilor şcolilor o situaţie cu modul în care au comunicat cu elevii sau, mai degrabă, modul în care le-au comunicat elevilor materia pe internet. Între timp, serviciul web Google Classroom, a devenit mai solicitat. Profesorii şi-au înfiinţat clase virtuale şi fişele de lucru, mai mult sau mai puţin pozate, s-au mutat acolo.
- Cum crezi că am putea face cursurile online mai atractive?
Personal, am folosit folosit aplicaţia Zoom înainte să ni se “ceară” de sus. A fost o experienţă inedită. Am ieşit din zona de confort cum ar spune psihologii. Am făcut-o însă cu ajutorul cuiva specializat căci fac parte din acea generaţie născută mai demult, pentru care tehnologia este încă o cvasinebuloasă. Nu pot spune că cele câteva întâlniri ale mele cu elevii s-au putut numi cursuri online. E adevărat că am recapitulat ultimele lecţii predate, că a fost în principal un conţinut ştiinţific vehiculat acolo. Însă, marele câştig al acestor întâlniri a fost de departe realuarea conexiunii cu elevii. Am simţit în vocile lor, le-am văzut fetele încântate că se văd, că mă văd şi chiar dacă nu le-a rostit nimeni explicit, mesaju;l de fond a fost “totul va fi bine”.
Așadar, succesul homeschooling-ului constă în principal în conectarea reală cu elevii,în a le arăta că ne pasă atât de mult de ei încăt mergem pe teritoriul lor, într-o lume pe care nu o stăpânim, doar pentru a nu-i lăsa singuri și, de ce nu, pentru a-i determina și pe ei să ”(re)vină” în lumea noastră.
- Ce ai vrea să schimbi referitor la situația actuală?
Aș vrea să merg înapoi la școală. Da, mi-e dor de interacțiunea cu elevii mei (este modul meu de a mă încărca cu energie), dar, lăsând gluma la o parte, aș vrea să nu se mai pună atâta presiune pe profesori. Ar trebui ca altfel să fim stimulați să lucrăm cu elevii, nu cu machete de completat, cu termene limită care ne obligă la a da situații nu tocmai reale. Cei care țin frâiele învățământului în aceste momente ar trebui să plece de la premisa că avem generații de tineri care se simt în domeniul tehnologiei ”ca peștii-n apă”, dar, din păcate, foarte mulți profesori-(mult prea mulți!!!)-nu sunt din același film…
La ora la care îți scriu, FSLI-cea mai mare federație sindicalistă din învățământul românesc- a trimis către M.E.C. o adresă în care cere doamnei ministru Monica Anisie să ia în considerare că “Nota nr. 8731/18.03.20202, care transferă în responsabilitatea unităților de învățământ decizia privind continuarea învățării on-line la nivelul unității nu ține seama de realitățile din sistemul educațional.” În documentul respectiv se face cunoscut ministerului că Nota respectivă nu ține cont de faptul că nu toți elevii au acces la internet sau mijloace necesare pentru a se conecta, acest lucru fiind valabil și pentru multe cadre didactice, precum și faptul că li se solicită profesorilor să-și justifice programul acestor ore pentru a-și primi salariile, ceea ce creează o neliniște suplimentară, pe lângă cea generată de această pandemie.
Consider că este o sesizare oportună având în vedere situația dată și cunoscând situația din școlile în care îmi desfășor activitatea dar și din alte școli unde situația este similară, lucru pe care îl știu de la colegii care activează acolo.
- Te îngrijorează această situație cu care România și întreaga lume se confruntă? Dacă da, de ce?
Mă îngrijorează în primul rând ca om, ca mamă cu un copil plecat în Germania. Se știe că în alte țări situația este mai complicată decât la noi. Ca profesor, mă îngrijorează situația claselor terminale dar și înghețarea anului școlar ca măsură (nedorită) ce ar putea afecta viețile multor oameni. Sunt însă o persoană optimistă și cred că #TOTULVAFIBINE. Mă ajută mult credința în Dumnezeu și concepția că nimic nu se întâmplă fără știrea Lui și, oricum ar părea la un moment dat, e pentru binele nostru până la urmă.
- Ce sfaturi ai vrea să oferi colegilor tăi pentru a-și păstra calmul și preocuparea pentru școală?
Înainte de a le da lor sfaturi ar trebui să-mi dau mie. Cu toții ar trebui să înțelegem o lege a naturii care a acționat mereu implacabil: supraviețuiește nu specia puternică ci specia adaptabilă. E greu să faci lucrurile cum nu le-ai mai făcut, cum nici măcar nu-ți propuseseși să le faci însă nu poate să fie de nerealizat. După frustrare, frică, deznădejde, cu perseverență vine reușita și, automat, stima de sine. Astfel îi putem învăța pe elevii noștri un lucru extrem de important, dar care nu este în programele școlare: capacitatea de a te autodepăși, de a te reinventa ori de câte ori este nevoie.