Ținând cont de faptul că este considerat una dintre cele mai severe tulburări neuropsihiatrice ale copilăriei, cuvântul “autism” ne dă adesea fiori. Persoanele cu acest diagnostic prezintă alterarea calitativă a interacţiunilor sociale şi a comunicării și au un stil cognitiv diferit, ceea ce înseamnă în primul rând că, deşi aud, simt, văd ca şi noi, informaţia senzorială este prelucrată de creierul lor în mod diferit. Așa se explică problemele pe care acești bolnavi le au în interpretarea, înţelegerea şi atribuirea unor semnificaţii lucrurilor perceptibile din mediul înconjurător, gesturilor, emoţiilor.
Și noi avem obieciurile noastre
Pentru mulţi dintre oamenii de rând, toate acestea fac ca autismul să însemne “a fi diferit“. Dar oare chiar atât de diferit?! Dacă luăm ca exemplu comportamentele repetitive, oare nu repetăm şi noi acţiunile la care ne pricepem?
Dansul și/sau legănatul nu sunt oare comportamente repetitive plăcute?
Cât despre comportamentele limitate… Centrele noastre de interes sunt într-adevăr mai variate decât la persoanele cu autism, însă din evantaiul tuturor posibilităţilor trebuie să recunoaştem că sunt totuşi destul de limitate.
Și-atunci: oare noi nu suntem victimele obişnuinţei? Fiindcă avem şi noi obieciurile noastre, punctele noastre de reper zilnice, care, în perioadele de stres, ne ajută să ne păstrăm autonomia. Și, la fel ca persoanele cu autism, şi noi ne bazăm pe obiceiurile noastre atunci când trecem prin perioade mai dificile.
Câteva explicații pentru reacțiile lor
Așadar, dacă încercăm să le înţelegem, să le desluşim funcţiile şi semnificaţiile, nici comportamentele repetitive şi limitate ale persoanelor cu autism nu sunt atât de ciudate pe cât par. Iată câteva explicații pentru felul în care aceste persoane pot reacționa în anumite împrejurări:
– Pur şi simplu de plăcere.
Jocurile de cuvinte care au aceeaşi terminaţie, textura materialelor, alinierea materialelor unele în spatele altora etc. Pe lângă acestea, anumite acţiuni motorii (a da din mâini, a se învârti) pot fi o formă de autostimulare care oferă mai multă satisfacţie decât stimulii auditivi şi vizuali atât de greu de înţeles.
– Pentru a răspunde unui impuls irezistibil.
“E ca şi cum ţi-ai astâmpăra setea”, explică adesea persoanele cu autism.
– Pentru a evita eşecurile şi a se apăra împotriva a ceea ce este dureros sau dificil.
– Pentru a crea previzibilitate.
Această lume – din care persoanele cu autism înţeleg atât de puţin – trebuie să rămână aşa cum a fost percepută la început, neavând voie să se schimbe prea mult dintr-odată.
– Pentru a învăţa despre lume într-un mod propriu.
„De exemplu, eu nu eram în stare să învăţ cum se pun cuţitul şi furculiţa la locul potrivit decât dacă mi se explica ce trebuie să fac. Însă dacă cineva mi le punea în mână şi-mi aşeza mâinile pe masă în poziţia corectă, reuşeam. Dacă cineva repeta acele mişcări de câteva ori, învăţam pentru totdeauna”, împărtăşeşte T. Joliffe.
– Ca reacţie la stres.
Recurgerea la ritualuri şi obiceiuri poate îndepărta şi menţine sub control anxietatea.
– Anumite acţiuni au o funcţie comunicativă.
Spre exemplu au rolul de a atrage atenţia asupra celor din jur. Din anumite forme de agitaţie fizică, părinţii pot deduce: copilului îi este foame sau sete sau vrea să se culce.
– Pentru a se pregăti pentru etapa următoare.
Ca şi atleţii care se mişcă înainte-înapoi ca să-şi facă elan pentru săritura în lungime, anumite acţiuni motorii par a sprijini copilul pentru efectuarea unei tranziţii (este atât de greu să ia o hotărâre, încât până şi puţin sprijin fizic poate fi de folos.
– Ca strategie pentru a scăpa din situaţii dificile.
Susțineți-i jocul solitar și pășiți cu sinceritate în lumea lui
Aceste “ritualuri” pot constitui uşa şi calea spre interacţiunea umană şi socializare. Astfel, în loc să forţăm oprirea unui comportament, ne putem alătura copilului, susţinându-i jocul solitar să devină un joc în doi, păşind cu sinceritate lumea lui, înainte de a-i cere să participe şi el în jocul nostru. Dde exemplu, când copilul îşi mişcă mâinile într-un fel, îi putem imita mişcările, stând în aşa fel încât să poată vedea ce facem.
Dacă reuşim să descoperim semnificaţiile, funcţiile comportamentelor, acestea vor fi mai uşor de controlat, putând fi transformate treptat în activităţi adecvate social. Spre exemplu, pentru un copil care aliniază obiecte (jucării, pahare, pantofi), un obiectiv adecvat poate fi să-l învăţăm să înşire mărgele urmând o anumită logică/tipar).
Creați oportunități care să-l ajute să-și demonstreze abilitățile
Este necesar, aşadar, să creăm copiilor cu autism oportunităţi în care să înveţe să-şi demonstreze abilităţile, să vadă că pot face anumite lucruri şi că pot obţine succese, pentru ca ulterior să se angajeze din ce în ce mai mult în activităţi funcţionale şi mai puțin în comportamentele repetitive şi stereotipe.
Antrenându-i în activităţi variate şi stimulându-i constant le sporim creativitatea şi imaginaţia. Abilităţile de comunicare sunt, de asemenea, încurajate, iar simpla manipulare a obiectelor îl învaţă pe copil că poate explora și influenţa mediul.