Copiii au dificultăți în identificarea modului în care simt și a modalității prin care trebuie să își exprime corespunzător anumite emoții. De multe ori, copiii mici se vor liniști foarte greu după ce vor avea o zi zbuciumată. Acest lucru poate fi foarte frustrant pentru părinții, educatori sau învățători pentru că nu vor reuși să îl potolească pe cel mic. În aceste situații trebuie să înțelegem că anumite contexte mai puțin prielnice, în viziunea noastră, reprezintă o oportunitate de învățare pentru ca cei mici să-și identifice și să își exprime emoțiile.

I. Iată câteva trucuri prin care îi putem ajuta pe cei mici să își exprime sentimentele.

  1. Denumiți sentimentul. Ajutați copiii să-și numească emoțiile, oferindu-le etichete: “Mami a trebuit să meargă la lucru, ești trist. Ai spus că o vrei pe mami înapoi.” Prin numirea sentimentelor le permitem copiilor mici să dezvolte un vocabular emoțional, astfel încât să poată vorbi despre sentimentele lor.
  2. Identificați sentimentele lor și ale celorlalți. Vorbiți despre sentimentele pe care le au și despre cele pe care le vedeți la alte persoane: “Te-am auzit râzând, ești fericit?” sau “A căzut, cum crezi că simte?”.
  3. Vorbiți despre modul în care pot fi exprimate sentimentele. Folosiți-vă de exemple. Vorbiți despre sentimentele voastre și despre modul în care vi le exprimați. “Ce faci când te enervezi?”, “Cum știu oamenii că ești fericit?”. Vorbiți despre modurile în care copilul își poate exprima emoțiile.
  4. Explicați emoțiile folosind cuvinte ușor de înțeles. Folosirea cărților cu ilustrații este o modalitate excelentă de a ilustra emoțiile.
  5. Învățați-vă copilul modalități diferite de a face față sentimentelor. Permiteți-i să vină cu soluții, chiar dacă nu sunt potrivite. Explicați-i de ce nu sunt. De exemplu, dacă acesta spune că într-o situație dificilă trebuie să țipe, îndemnați-l să trateze lucrurile cu calm.
  6. Lăudați-vă copilul când vorbește despre sentimentele lui. Acest lucru arată că este bine să vorbim despre emoțiile noastre și că trebuie să ni le exprimăm în cel mai bun mod cu putință (fără a leza persoanele din jurul nostru).
  7. Vorbiți despre sentimente atunci când jucați jocuri, mâncați sau călătoriți cu mașina. Cu cât practica copilului dumneavoastră este mai mare, cu atât va învăța mai repede!

II. De ce este ATÂT DE IMPORTANT ca cei mici să învețe lucruri despre propriile emoții?  

Învățarea identificării exprimării emoțiilor într-un mod pozitiv și sănătos îi ajută pe copiii mici să construiască o BAZĂ SOLIDĂ DE SUCCES mai târziu în viață. Ajung să interacționeze mai ușor cu persoanele din jurul lor, să se facă înțeleși și să fie adevărați lideri. De asemenea, copilul scapă de timiditate și de problemele de ordin afectiv, învață mai ușor și este mai curios de a afla lucruri noi. Învață cum să atragă lângă el doar persoanele de care are nevoie, știind instinctiv să se ferească de anturajele nepotrivite când va crește.

Dragi părinți, dacă am reușit să vă conving de importanța emoțiilor în viața celor mici, aflați că în perioada 14 – 18 noiembrie sunteți așteptați la Târgul de carte Gaudeamus de la Romexpo pentru a face cunoștință cu Pinguinul Curajos, un joc creat special pentru a veni în întâmpinarea nevoilor micuțului dvs., în ceea ce privește dezvoltarea sa socio-afectivă.

III. De ce am ales să dezvolt un JOC PENTRU EMOȚII?

– Pentru că îmi doresc ca cei mici să își înțeleagă propriile emoții, să le gestioneze și să se dezvolte din punct de vedere afectiv;

– Pentru că cei mici își vor îmbunătăți inteligența emoțională, ceea ce le va oferi câștiguri pe toate planurile;

– Pentru a îmbunătăți relația specială părinte-copil;

– Pentru a se distra și a petrece timp de calitate!

Pentru mai multe informații, accesați pagina Pinguinul Curajos