Anxietatea de separare este o tulburare care se manifesta printr-o teama exagerata cand copilul este sau se asteapta sa fie in afara casei sau fara persoanele dragi lui (parintii sau persoanele care-l ingrijesc). Simptomul central in anxietatea de separare este, asadar, frica excesiva si nerealista de separare, simultan cu anticiparea unor consecinte negative ale separarii de figura principala de atasament a copilului. Acest tip de reacţii sunt considerate fireşti până în jurul vârstei de 2 ani. După această vârstă, copiii încep treptat să se obişnuiască cu situaţiile şi persoanele noi, iar teama de separare se manifestă mai puţin intens. Dacă intensitatea si persistenţa manifestărilor este severă, cu o durată de cel putin 4 săptămâni, este recomandată realizarea unei evaluări psihologice pentru confirmarea diagnosticului de anxietate de separare, urmata de configurarea unui plan de interventie psihoterapeutica, care sa vizeze atat interventia adresata copilului, cat si interventia adresata parintelui.
Son clinging to father’s leg — Image by © Klaus Tiedge/Corbis
Astfel, in cadrul interventiei adresate copilului se vor urmari:
- controlul ingrijorarilor (cum fac fata ingrijorarilor, de ce se ingrijoreaza). Ingrijorarea este un proces cognitiv de anticipare a unor consecinte negative in absenta unor amenintari reale, perceptia adultilor fiind ca doar ei se ingrijoreaza; realitatea este insa ca 70{0c1c61d1dd359c33126e818027e4b7dd91e9cdf4764a82d285d0fc9f3a5e0fd4}dintre copiii din scoala primara au cel putin o ingrijorare. Mesajul „Nu te ingrijora! Totul o sa fie bine” exprimat de catre parinti este unul de reasigurare, care linisteste copilul pe termen scurt, dar mentine anxietatea pe termen lung. Mesajele de reasigurare nu identifica temerile copilului si nu il invata cum sa faca fata fricilor si ingrijorarilor; in esenta, mesajele de reasigurare nu reprezinta decat o forma de evitare. Ca o alternativa, copilul trebuie invatat modalitati de rezolvare a temerilor/ingrijorarilor.
- flexibilizarea cognitiva prin modificarea distorsiunilor cognitive si verificarea veridicitatii gandurilor negative automate. Tendinta de a interpreta stimulii/situatiile ambigue ca fiind amenintatoare este caracteristica reactiilor de anxietate. Catastrofizarea apare in mod frecvent ca reactie la un stimul ambiguu, cum ar fi faptul ca parintele intarzie, copilul poate sa interpreteze intarzierea ca semn al unei catastrofe („sigur a avut un accident de masina). Un exemplu de tehnica cognitiva il reprezinta utilizarea intrebarii „Care sunt dovezile?”, prin care copilul invata sa identifice gandurile negative, de pericol si amenintare si sa aplice metode de coping cognitiv.
- flexibilizarea convingerilor de perfectionism si modificarea atitudinii fata de greseala si esec. Copiii cu anxietate de separare sunt in mod special vulnerabili la greseala si esec. Flexibilizarea standardelor de performanta este principalul obiectiv prin care copilul invata sa se adapteze diverselor contexte de performanta.
- identificarea comportamentelor de evitare sau/si siguranta si reducerea lor;
- expunerea treptata la situatiile de separare;
- exercitii de relaxare.
In cadrul interventiei adresate parintelui, obiectivul esential il vizeaza constientizarea si intelegerea anxietatii de catre parinti, simultan cu eliminarea invinovatirii aceastora. Este esential ca ambii parinti sa formuleze acelasi set de reguli si limite pentru a nu mentine anxietatea.
Primele sesiuni in terapie vor clarifica convingerile despre anxietatea de separare si vor oferi informatii corecte despre cauzele, factorii de mentinere si procedurile de tratament.
Parintii vor primi informatii corecte despre anxietatea de separare pe urmatoarele componente: manifestarea anxietatii de separare (reactii somatice, comportamente de evitare, comportamente de siguranta ale copilului); impactul anxietatii de separare, consecintele trebuind evaluate in termeni de frecventa si intensitate si de interferenta cu functionarea in cateva sfere relevante (scoala, casa, relatia cu colegii-prietenii); cauzele anxietatii de separare, aceasta fiind rezultatul vulnerabilitatii biologice (temperament, senzitivitate pentru anxietate) si psihologice (ex. atasamentul, perceptia controlului).
De asemenea, parintii vor fi sprijiniti pentru a intelege pe de o parte, reactiile comportamentale ale copilului, iar, pe de alta parte, propriul comportament Astfel, adesea parintii interpreteaza comportamentul copiilor ca fiind manipulativ, opozitional sau hipersenzitiv si reactioneaza in conformitate cu aceste interpretari, obiectivul fiind acela de a-i face pe parinti sa inteleaga natura neintentionata a comportamentului copilului pentru a-l putea ajuta. Cat priveste propriul comportament al parintelui, cel mai relevant factor de mentinere a anxietatii este hiperprotectia prin: limitarea participarii la anumite activitati extrascolare, blocarea unor surse de informatii etc.
Parintii vor fi sprijiniti, astfel, sa inteleaga ca este nevoie ca un copil sa experimenteze anxietatea, frustrarea, dezamagirea pentru a sti cum sa faca fata situatiilor dificile; singurul mod prin care poti depasi anxietatea este sa o traiesti, nu sa o eviti.
Autor: Cristina Besu
Bibliografie:
Holdevici, I. (1998). Psihoterapia tulburarilor anxioase. Bucureşti: Editura Ceres
Tulburarile de anxietate la copii si adolescenti. Ghid de psihoeducatie pentru profesionisti din domeniul sanatatii si educatiei. Organizatia „Salvati copiii” – Bucuresti: Speed Promotion, 2009.