TULBURAREA DIN SPECTRUL AUTISMULUI

 

Descriere: tulburare de neurodezvoltare

Tulburarea din spectrul autismului include:

  • Autismul infantil
  • Autismul copilariei
  • Autismul Kanner
  • Autismul cu functionalitate ridicata
  • Autism atipic
  • Tulburarea pervaziva de dezvoltare
  • Tulburarea dezintegrativa a copilariei
  • Tulburarea Asperger

De asemenea, exista trei niveluri de intensitate a simptomelor, determinate de nivelul de afectare in zona comunicarii sociala si a comportamentelor restrictive si repetitive: nivelul 1 (necesita sustinere), nivelul 2 (necesita sustinere substantiala) si nivelul 3 (necesita sustinere foarte substantiala),

Caracteristici:

  • carente persistente de comunicare si interactiune sociala;
  • carente in reciprocitatea socio-emotionala ;
    • abordare sociala anormala;
    • incapacitatea de a sustine un dialog;
    • nivel redus de impartasire a intereselor, emotiilor sau afectelor;
    • dificultati sau incapacitatea de a raspunde interactiunilor sociale;
  • deficiente in stabilirea si mentinerea contactului vizual;
  • carente de intelegere si de folosire a gesturilor;
  • lipsa expresiilor faciale si a comunicarii nonverbale;
  • carente in dezvoltarea, mentinerea si intelegerea relatiilor;
  • dificultati de ajustare a comportamentului;
  • dificultati in sfera jocului imaginativ;
  • dificultati/lipsa interesului fata de alte persoane;
  • activitati stereotipe si repetitive ;
  • hiper/hiporeactivitate la stimuli senzoriali, etc.

Tulburari asociate:

  • tulburari de afectare intelectuala;
  • tulburari de limbaj;
  • afectiuni medicala sau genetice (sindromul Rett, Down, sindromul cromozomului x fragil, epilepsie);
  • tulburare de neurodezvoltare, mintala sau comportamentala (ADHD, tulburare de dezvoltare a coordonarii, comportament disruptiv, tulburari anxioase, depresive sau bipolare, ticuri, tulburarea Tourette);
  • catatonie;

Diagnostic:

  • diagnosticul se pune in urma unei evaluari medicale complexe, la care participa psihiatrul si psihologul.
  • Criteriul de referinta il reprezinta DSM-V, precum si testele psihologice create special pentru identificarea si evaluarea autismului- ADOS si ADI-R.
  • In prezent, se incearca o diagnosticare de la varste din ce in ce mai mici, intrucat interventia timpurie este foarte importanta in sansele de recuperare, pe baza unor teste screening ce ajuta parintele sa identifice anumite semne distincte, ce pot ridica semne de intrebare. Unul din aceste teste screening des utilizate este M-CHAT.

Interventie:

  • tehnici cognitiv-comportamentale, de educare a comportamentului, invatare si dezvoltare a abilitatilor deficitare;
  • tehnici de stimulare senozoriala;
  • terapia ocupationala;
  • printre cele mai folosite directii terapeutice se numara: A.B.A (applied behaviour analysiss).

 

 

TULBURAREA CU DEFICIT DE ATENŢIE/HIPERACTIVITATE

 

Descriere: ADHD-ul este o tulburare de neurodezvoltare si este caracterizat de lipsa de atenție și sau/hiperactivitate-impulsivitate care afectează funcționarea sau dezvoltarea, debutul fiind în copilărie.

Caracteristici:

  • lipsa de atenție, care afecteaza negativ activitățile sociale și școlare/profesionale;
  • lipsa de concentrare și dificultăți de menținere a atenției;
  • incapacitatea de a urma instrucții și de a finaliza sarcinile;
  • abatere de la sarcini;
  • dificultăți în organizarea sarcinilor și activitaților;
  • evitarea sarcinilor sau exprimarea nemulțumirilor legate de sarcinile care presupun efort mental susținut;
  • distragerea atenției;
  • hiperactivitate și impulsivitate;
  • manifestarea unor ticuri fizice;
  • vorbire excesivă;
  • dificultăți în a-și aștepta rândul;
  • toleranță scăzută la frustrare;
  • iritabilitate;
  • labilitate afectivă;

Tulburări asociate:

  • tulburări de limbaj;
  • tulburări de dezvoltare a aptitudinilor motorii sau sociale;
  • tulburări specifice de învățare;
  • tulburări afective;
  • tulburare de conduită;
  • tulburări ale consumui de substanțe.

 

Diagnostic:

În vederea stabilirii unui diagnostic se recomandă:

  • efectuarea unui examen medical complet, în scopul excluderii altor cauze pentru simptomatologia actuală, inclusiv:
    • examene neurologice
    • examene paraclinice: computer-tomograf, rezonanță magnetică nucleară electro-encefalogramă, hemoleucograma, dozarea hormonilor tiroidieni
  • teste psihometrice.

 Intervenție:

  • nu există tratament curativ, ci doar tratament simptomatic;
  • tratament medicamentos;
  • psihoterapie comportamentală;
  • terapia combinata – constând în administrarea de medicamente, suport psihologic și terapia specifică adresată tulburărilor comportamentale.

 

 

 

SINDROMUL WILLIAMS

Descriere: boala genetica rara;
Caracteristici

  • particularitati fizice: dentitie anormala, pernute sub ochi, buze pline, barbie mica;
  • intarzieri in dezvoltarea fizica;
  • sensibilitate si fragilitate emotionala;
  • sunt sociabili, prietenosi si pot avea un limbaj bine dezvoltat;
  • intrucat au nevoie de o monitorizare stricta, fizica si psihica in procesul de dezvoltare, in timp pot dezvolta probleme de autonomie si independenta si de adaptare sociala;

 

Tulburari asociate:

  • retard mental: mediu sau sever;
  • deficit de atentie;
  • probleme de alimentatie;
  • tulburari senzoriale- hipersensibilitate auditiva si/sau tactila;
  • afectiuni cardiace;
  • probleme de invatare;

 

Diagnostic: exista o serie de investigatii ce trebuie parcurse:

  • evaluarea fizica si neurologica;
  • evaluare genetica;
  • evaluarea functiei tiroidei;
  • evaluare cardiaca;
  • evaluare kinetica;
  • evaluare psihologica;

 

Interventie: obiectivele principale in terapia copiilor cu sindrom Williams, implica:

  • tehnici si metode cognitive comportamentale, de recuperare si educare a achizitiilor cognitive;
  • stimulare senzoriala pentru desensibilizarea fata de anumiti stimuli;
  • esentiala este kinetoterapia;
  • se recomanda o abordare complexa, care sa include atat terapie individuala, cat si de grup;

 

SINDROMUL DOWN

 

Descriere: afectiune ereditara, caracterizata de prezenta unui cromozom 21 suplimentar

 

Caracteristici :

  • particularitati fizice observabile inca de la nastere: profil facial plat, frunte bombata, limba este mare, gatul este scurt si gros, ochii mici si apropiati, brate si picioare scurte, craniu mic si rotund;
  • problemele motorii (hiperlaxitate) si tonus muscular scazut;
  • afectivitatea crescuta;
  • atasament puternic fata de oameni;
  • deficientele intelectuale;
  • emotionalitatea accentuata ii poate determina sa fie irascibili, suparaciosi, si opozitionisti;

 

Tulburari asociate:

  • retardul mental, prezent in diferite grade;
  • in timp pot dezvolta probleme de comportament, depresie, anxietate;
  • obezitate;
  • hipotiroidism;
  • afectiuni ale inimii;
  • probleme dentare;
  • probleme auditive;

 

Diagnostic:

  • poate fi diagnosticat din perioada intrauterina si prin teste genetice efectuate anterior conceperii copilului;
  • medicul pediatru si medicul de familie pot ajuta la depistarea si evaluarea copilului cu Down;
  • in ceea ce priveste depistarea timpurie, se poate apela la: investigatii genetice inainte de sarcina, pentru a determina masura in care exista riscul, screening-ul prenatal (in timpul sacinii), care desi nu pune diagnosticul de Down, monitorizeaza posibilitatea aparitiei semnelor, diagnosticul prenatal-una din interventii fiind amniocenteza;
  • detectarea precoce include: varsta mamei- peste 35 de ani, istoricul familial, existenta genei pentru Sindrom Down tip translocatie;

 

Interventie: din echipa de interventie nu trebuie sa lipseasca:

  • medicul pediatru (controale medicale frecvente, monitorizarea dezvoltarii fizice, observarea aparitiei altor afectiuni fizice asociate si tratarea lor);
  • kinetoterapeutul (dezvoltarea motricitatii generale: grosiere si fine, diminuarea problemelor asociate hiperlaxitatii membrelor si rigiditatii gatului, etc.);
  • psihologul (dezvoltarea abilitatilor intelectuale, suport in problemele de invatare, terapia centrata pe abilitati sociale, comportamentale si emotionale).

 

TULBURARI DE INVATARE

 

Descriere:

  • tulburarile de invatare sunt caracterizate de o discrepanta notabila intre aptitudinile intelectuale ale persoanei si performanta scolara, raportate la varsta cronologica;
  • in functie de “materia” la care se observa dificultatile de invatare, putem vorbi despre: dislexie (tulburare de citire), discalculie (tulburare de calcul), disgrafia (tulburare de scris) si tulburare de invatare fara alta specificatie;

 

Caracteristici:

  • tulburarile de invatare sunt diagnosticate in perioada scolaritatii si reflecta o performanta scazuta la anumite sarcini scolare;
  • este important de mentionat faptul ca tulburarea de invatare asupra careia nu se intervine eficient poate determina in timp tulburari de conduita si de personalitate;
  • persoanele dezvolta o stima de sine scazuta, opozitionism, deficiente in aptitudinile sociale, iar proportia de abandon scolar este semnificativ crescuta;

 

Diagnostic: identificarea tulburarilor de invatare se realizeaza in urma evaluarii cu:

  • teste de inteligenta, ce stabilesc IQ-ul;
  • sarcini scolare ce vizeaza: cititul, scrisul, calculatul, etc.;
  • cauza acestor tulburari este extinsa, insa ele sunt puse cel mai adesea in legatura cu: intoxicatia saturniana, sindromul X-fragil, sindromul fetal alcoolic.

 

Interventie:

  • interventia se realizeaza in functie de tipul de tulburare de invatare pe care persoana o manifesta.
  • in general, interventia cuprinde logopedie, terapie cognitiv-comportamentala si ludoterapie.
  • echipa de specialisti este formata din psihiatru si psiholog, dar in egala masura este bine venita colaborarea cu cadrul didactic

 

DISLEXIA:

Descriere:

  • Dificultati in citirea unui text;
  • Elemental esential al acestei tulburari il constituie diferenta notabila dintre performanta in lexie (acuratetea, viteza, comprehensiunea lexiei) si nivelul expectat;
  • Punctele de referinta sunt: varsta cronologica, inteligenta masurata si educatia corespunzatoare etatii;
  • Dificultatile in lexie perturba semnificativ performantele scolare si cele sociale;
  • La persoanele dislexice sunt perturbate toate formele cititului- cititul cu voce tare, in gand, fiind caracterizate de lentoare, erori in comprehensiune, distorsiuni, substituiri sau omisiuni;
  • Daca dislexia este asociata unui intelect inalt, atunci tulburarea poate sa nu fie evidenta inca din primul an de scolarizare, insa diagnosticata din timp are un bun prognostic;

 

DISCALCULIA:

Descriere:

  • Asemeni dislexiei, se vorbeste despre o discrepanta intre nivelul aptitudinilor matematice, reprezentate de performanta la teste specifice si nivelul de inteligenta;

Discalculia poate determina

  • dificultati „lingvistice” (impiedica persoana sa inteleaga denumirea termenilor, a operatiilor si decodarea problemelor scrise in simboluri matematice);
  • dificultati perceptive (probleme in recunoasterea sau citirea simbolurilor numerice ori a semnelor aritmetice si adunarea obiectelor in grupe);
  • dificultati ale aptitudinilor prosexice (copierea corecta a numerelor, tinerea minte pentru a fi adunate numerele si observarea semnelor operationale);
  • probleme in aptitudinile matematice (numararea obiectelor, invatarea tablei inmultirii);

 

DISGRAFIA:

Descriere:

Disgrafia se manifesta printr-o serie de erori in sfera scrisului, acoperind o paleta larga, cum ar fi:

  • erori gramaticale sau de punctuatie;
  • organizarea defectuoasa a paragrafelor;
  • erori multiple de ortografie;
  • scris extrem de urat;

Despre remedierea disgrafiei se stiu putine, daca ea apare singular, fara dislexie. In general, disgrafia este pusa in evidenta de sarcini de scris- dupa dictare si liber- al caror punctaj se raporteaza la IQ-ul persoanei.

Diagnosticarea se face rar inainte de sfarsitul clasei I, tulburarea devenind evidenta in clasa a II-a.

 

TULBURĂRI DE COMUNICARE

 

Tulburările de comunicare includ:

  • Deficitele de limbaj (fac referire la cuvintele vorbite, limbajul semnelor, cuvintele scrise, imaginile);
  • Deficitele de vorbire (fac referire la producerea sunetelor: articularea, fluența, vocea și rezonanța vocii);
  • Deficitele de comunicare (orice comportament verbal sau nonverbal care influențează comportamentul, ideile sau atitudinile);

 

TULBURAREA DE LIMBAJ

 

Caracteristici:

  • Dificultăți în achiziția și folosirea limbajului;
  • Vocabular redus;
  • Anomalii ale discursului;
  • Deficite de înțelegere sau de emitere a vocabularului, structurii propozițiilor și discursului;
  • Incapacitatea de a susține o conversație;

 

 

RINOLALIA

 

Descriere: tulburare de limbaj

Caracteristici: caracterizata prin combinarea unei tulburari de pronuntie cu o tulburare de voce (nazalizare excesiva sau lipsa nazalizarii). Rinolalia mai este cunoscuta ca si „vorbire pe nas” (Moldovan, 2006)

 

Rinolalia se clasifica astfel:

  • Rinolalie deschisă (aperta) sau hiperinolalie: cand suflul aerului necesar pronunţării sunetului se scurge pe cale nazală;
  • Rinolalie închisă (clausa) sau hiporinolalie: cand unda de aer necesar pronunţării consoanelor nazale se scurge pe traiectul bucal;
  • Rinolalie mixtă (mixa): cand in vorbirea persoanei persista atat nazalizarea deschisa, cat si cea inchisa;

 

Diagnostic:

  • In diagnosticarea rinolaliei se tine cont de starea valului palatin si directia de scurgere a undei de aer expirator.
  • Valul palatin este considerat normal, atunci cand copilul poate sa sufle intr-un fluier, fara a-si astupa narile, poate sa inghita o cantitate mare de lichid fara ca acesta sa refuleze pe nas, poate sa pronunte corect sunetul “s”.
  • Pentru determinarea directiei de scurgere a undei de aer expirator se observa posibilitatile copilului de a sufla in diferite instrumente muzicale, a stinge o lumanare aprinsa, a umfla obrajii, fara ca aerul sa se scurga pe nas, a pronunta grupul de vocale “ai”.

 

Interventie:

  • interventia chirurgicala (daca este cazul);
  • interventia logopedica si masuri psiho-pedagogice de inlaturare a complexelor si de educare a trasaturilor pozitive;
  • interventia logopedica reprezinta o parte importanta a terapiei, atat inaintea interventiei chirurgicale, cat si dupa aceasta;

 

 

AFAZIA

 

 

 

Descriere: tulburare de limbaj caracterizata prin aparitia brusca a unei leziuni la nivelul sistemului nervos central, dupa constituirea limbajului verbal;

 

Caracteristici:

  • tulburari la nivel de receptare a limbajului oral (dificultati de procesare auditiva, perceptie auditiva sau integrare auditiva);
  • tulburari la nivel de receptare a limbajului scris;
  • tulburari de exprimare verbala scrisa;
  • tulburari de calcul matematic;
  • tulburari motorii generalizate;
  • agnozie (tulburare de recunoastere);

 

Tulburari asociate:

  • accident vascular cerebral;
  • tulburari de natura psihologica (manifestari emotionale necontrolate, nevroze, psihoze);
  • tulburari ale ritmului si fluentei vorbirii;

 

 

Diagnostic:

  • afazia apare in urma unei leziuni cerebrale cu manifestare complexa;
  • diagnosticul este pus de catre medicul neurolog, folosind:
    • tomografia computerizata (CT);
    • tomografia cu emisie de pozitroni (PET);
    • rezonanta magnetica (RMN);
  • in punerea diagnositului se evalueaza si functionarea cognitiva, neuromotorie si psihomotorie, limbajul si abilitatile comunicationale;

 

Interventie:

  • logopedie;
  • medicatie;
  • programe terapeutice diverse (psihoterapia, artterapia, meloterapia, terapia multimodala, etc.);

 

 

TULBURAREA DE PRONUNTIE

 

Caracteristici:

  • Vorbire incorectă
  • Articularea neclara a sunetelor
  • Dificultăți de coordonare a mișcărilor mandibulei, limbii sau buzelor

 

 

DISLALIA

 

Descriere: tulburare de pronuntie cu caracter tranzitiv. In DSM-5  este denumita ca tulburare a sunetelor vorbirii sau a fonemelor;

Caracteristici:

  • tulburari la nivelul laturii fonetico-fronologice a limbajului;
  • nu apar tulburari la nivelul celorlalte laturi ale limbajului: lexico-semantica, morfo-sintatica sau pragmatica;
  • apar tulburari in planul articularii sunetelor vorbirii;
  • grad scazut de inteligibilitate a vorbirii;

Diagnosticul:  se poate stabili corect prin examinari complexe in plan:

  • psihologic (este evaluata capacitatea de functionare cognitiva si se elimina posibilitatea dizabilitatii intelectuale);
  • psihopedagogic (sunt evaluate toate functiile psihologice si se elimina tulburarea pervaziva de dezvoltare sau intarzierea in dezvoltarea limbajului ca urmare a unei intarzieri generale in dezvoltare);
  • medical si neurologic (examinarea elimina posibilitatea existentei unor afectiuni medicale sau a leziunilor neorologice);
  • se exclude dizabilitatea intelectuala, tulburarile neurologice, dizabilitatea auditiva, sau alte afectiuni medicale care pot impedica articularea corecta a sunetelor vorbirii;

 

Diagnostic:

Dislalia se evalueaza prin intermediul:

  • Instrumentarului logopedic specific;
  • Fisa de evaluare a sunetelor izolate;
  • Albumul logopedic;
  • Set de imagini pe baza carora copilul sa poata denumi obiecte, etc.
  • Proba adaptata dupa Alice Descoeudres pentru stabilirea varstei psihologice a limbajului;

Pentru ca diagnosticul logopedic sa fie unul corect este necesara munca la nivelul unei echipe interdisciplinare:

  • Logoped;
  • Medic generalist/pediatru;
  • Neurolog;
  • Psiholog/psihopedagog;
  • Profesor de sprijin;
  • Audiolog;
  • Educatoare/invatatoare;
  • Parinti;

Interventia cuprinde:

  • terapia limbajului;
  • programe de vizualizare a programelor acustice ale vorbirii;

 

DIZARTRIA

 

Descriere: tulburare de pronuntie cauzata de afectarea cailor centrale si a nucleilor nervilor implicati in producerea limbajului;

Caracteristici:

  • Vorbirea neclara, confuza, disritmica, disfonica;
  • Vorbire cu rezonanta nazala, monotona;

Diagnostic:

  • Diagnosticul de dizartrie se realizeaza folosind aceeasi fisa de caracterizare logopedica ca si in cazul dislaliei;
  • In cazul evaluarii se pot urmari si:
    • Abilitatile motorii (atat globale, cat si cele referitoare la limbaj);
    • Abilitati respiratorii;
    • Abilitati fonatorii;
    • Abilitati articulatorii;

Interventie:

  • Terapia limbajului
  • Interventie :
    • In plan motor;
    • In plan respirator;
    • In plan fonator;
    • In plan articulator;
  • Terapia limbajului trebuie sa urmareasca si aspectul cognitiv;
  • Exista cazuri in care tulburarea dizartrica nu este atat de serioasa, in special in cazul adultilor, caz in care nu se recomanda terapia limbajului, ci informarea adecvata a persoanei in legatura cu particularitatile diagnostice;

 

 

TULBURAREA DE RITM SI FLUENTA A VORBIRII

 

 

BALBISMUL

 

Descriere: Balbismul sau balbaiala este tulburare de ritm si fluenta;

Caracteristici:

  • numar crescut si/sau durata semnificativa a pauzelor in vorbire;
  • blocaje in timpul vorbirii;
  • repetitii de sunete si silabe, parti de cuvinte, propozitii;
  • prelungiri ale cuvintelor;
  • blocaje in actul vorbirii;
  • autocorectii, reveniri;
  • spasme articulatorii;
  • prezenta interjectiilor, a unor sunete emise involuntar;
  • tremur muscular;
  • schimbarea vocii;

 

Tulburari asociate:

  • tulburari de dezvoltare;
  • tulburari de limbaj si comunicare;
  • malformatii ale aparatului fonoarticulator;
  • traume emotionale sau instabilitate emotionala;
  • carente educative

 

Diagnosticul se pune de catre:

  • logoped;
  • psihiatrul de copii si adolescenti;
  • diagnosticul se bazeaza pe istoricul afectiunii, cum ar fi momentul debutului si in ce circumstante a aparut, precum si o evaluare completa a abilitatilor de vorbire si limbaj;
  • este necesara o evaluare a vorbirii la toti copiii care se balbaie mai mult de 6 luni sau la cei la care balbismul este asociat cu comportamente de fortare inainte de a spune cuvantul;

 

Interventie:

  • logopedia poate ajuta la prevenirea balbismului de dezvoltare sau poate preveni ca acesta sa devina o problema pe toata viata;
  • programe terapeutice de distragere a atentiei, de sugestie si de persuasiune;
  • programe terapeutice bazate pe relaxare;
  • programe pentru terapia ritmului si controlului debitului;
  • programe bazate pe terapii prin pedeapsa si intarire;
  • servoterapia (bazata pe amanarea feedback-ului auditiv);
  • psihoterapia si terapia de grup;
  • tehnici psihopedagogice (necesare pentru imbunatatirea deprinderilor respiratorii, articulatorii si fonatorii);
  • balbismul de dezvoltare se trateaza de obicei prin educarea parintilor despre restructurarea mediului in care vorbeste copilul pentru a reduce episoadele de balbaiala;

 

 

 

 

 

 

 

TULBURAREA DE DEZVOLTARE INTELECTUALA

(Retardul mental)

 

 

Descriere:  tulburare de natura intelectuala cu debut in perioada de dezvoltare, care include  deficite ale functionarii intelectuale si adaptative, in domeniile: conceptual, social si practic;

 

Caracteristici:

  • IQ scazut (in functie de IQ, se disting patru forme: usor, moderat, grav, profund), dificultati in sfera personala si interpersonala, performanta scolara scazuta;
  • rationament deficitar;
  • afectarea abilitatii de rezolvare de probleme;
  • dificultati de planificare;
  • afectarea gandirii abstracte, a judecatii, a invatarii in mediul scolar , precum si a invatarii din experienta;
  • deficite ale functionarii adaptative;
  • afectarea dezvoltarii fizice, intelectuale si socio-culturale;
  • afectarea abilitatilor de viata independenta si a responsabilitatii sociale;
  • afectarea comunicarii;

 

Tulburari asociate:

  • afectiuni mintale: tulburare depresiva si bipolara, tulburari anxioase;
  • afectiuni de neurodezvoltare: ADHD, tulburare din spectrul autist;
  • afectiuni medicale si fizice;
  • epilepsie;
  • tulburare cu miscari stereotipe;
  • tulburare de control al impulsului, etc.

 

Diagnostic:

  • Evaluare psihiatrica;
  • Evaluare clinica: teste de inteligenta;

 

Interventie: complexa si pe termen lung

  • implica tehnici cognitiv-comportamentale, care sa stimuleze dezvoltarea intelectuala si autonomia;
  • terapia ocupationala, pentru orientarea mai buna in spatiul personal si social;
  • ludoterapia pentru dezvoltarea abilitatilor socio-emotionale;
  • ponderea acestor directii terapeutice in terapie depinde de gradul de retard al persoanei si de nevoile sale reale;

 

 

TULBURĂRI DE DEZVOLTARE MOTORIE

Cuprind:

  • Tulburare de dezvoltare a coordonării (se manifestă prin neîndemanare, lentoare și lipsa de acuratețe a abilităților motorii)
  • Tulburarea cu mișcări stereotipe (se manifestă prin scuturarea sau balansarea mâinii, legănarea corpului, lovirea capului, mușcatul, lovirea propriului corp)
  • Tulburările ticurilor (se manifestă prin mișcare motorie sau vocalizare, cu caracter brusc, rapid si nonritmic)
    • Tulburarea Tourette (se caracterizează prin ticuri motorii multiple, cât și unul sau mai multe ticuri vocale, dar nu in mod necesar concomitent)
    • Tulburarea persistentă (cronică) cu ticuri motorii sau vocale (ticuri fie vocale, fie motorii)
    • Tulburare tranzitorie a ticurilor (ticuri unice sau multiple motorii și/sau vocale)

 

 

 

TULBURĂRILE ANXIOASE

 

Descriere:  cuprind acele tulburări care au în comun frica excesivă si anxietatea precum și perturbările de comportament asociate

 

TULBURAREA ANXIOASA DE SEPARARE

 

Descriere: face parte din categoria tulburărilor anxioase;

Caracteristici:

  • frică și anxietate excesive, inadecvate stadiului de dezvoltare în care se află copilul, privind persoanele de atașament;
  • disconfort excesiv manifestat la anticiparea sau trăirea despărțirii de casă sau persoane importante;
  • preocupare persistentă și excesivă privind pierderea persoanelor de atașament sau orice lucru li s-ar putea întâmpla;
  • ezitarea sau refuzul de a ieși din casă singur, fără persoana de atașament;
  • refuzul de a face orice activitate fără persoana de atașament
  • coșmaruri repetate având ca temă separarea;
  • somatizări la separarea de persoana de atașament (cefalee, greață, vărsături);
  • retragere sociala;
  • apatie;
  • tristete;
  • dificultati de concentrare;
  • frica de animale, monstri, intuneric, hoti, accidente de masina, de a calatorii cu avionul sau de alte situatii pe care le considera periculoase pentru familie au pentru ei insisi.
  • unele persoane sufera de nostalgie si au un sentiment de disconfort pana la durere atunci cand sunt plecati de acasa;
  • in cazul copiilor, tulburarea anxioasa de separare poate duce la refuz scolar, urmat de probleme academice si de izolare sociala;

Tulburări asociate:

  • Tulburare anxioasă generalizată;
  • Fobii specifice;

Diagnostic:

  • Diagnosticul este pus în urma unei evaluari psihiatrice si psihologice;

Intervenție:

  • Se recomandă psihoterapia, asociată cu tratament medicamentos dacă este cazul;

 

 

MUTISMUL SELECTIV

 

Descriere: face parte din categoria tulburărilor anxioase;

Carateristici:

  • incapacitate constantă de a vorbi în situaţii sociale;
  • incapacitatea de a iniţia o conversaţie sau de a răspunde atunci când li se vorbeşte;
  • această incapacitate se limitează la situaţii sociale şi persoane nefamiliare (pot purta o conversaţie cu părinţii);
  • timiditate excesivă;
  • izolare şi retragere socială;
  • trăsături compulsive;
  • negativism;
  • crize de nervi;
  • comportament opoziţional uşor;

Tulburări asociate: deşi copiii cu această tulburare prezintă în general abilităţi verbale normale, ei pot dezvolta:

  • Tulburare de comunicare;
  • Anxietate;
  • Fobie socială;
  • Tulburări din spectrul autist;
  • Dizabilitate intelectuală severă;

Diagnostic:

  • Diagnosticul de Mutism selectiv este pus de către medicul specialist în psihiatria copilului şi adolescentului, medicul pediatru sau de către un psiholog cu experienţă şi uneori nu este diagnosticat decât la începutul şcolii când interacţiunile sociale şi cerinţele de performanţă cresc;
  • Se pot utiliza şi teste psihometrice pentru evaluarea dezvoltării psihologice a copilului;

Intervenție:

  • Se recomandă terapia comportamentală, care foloseşte tehnici precum desensibilizarea progresivă, expunerea gradată, recompensarea comportamentelor pozitive;
  • Terapia comportamentală poate fi însoţită de medicaţie antidepresivă, dacă este cazul;
  • Terapia prin joc pentru îndepărtarea tensiunii de comunicare şi relaxare;

 

FOBIA SPECIFICĂ

 

Descriere: Fobia specifică face parte din categoria tulburărilor anxioase

Caracteristici:

  • frică sau anxietate marcată privind un obiect sau o situaţie particulară (zbor, înalţime, animale, injecţie, etc.);
  • obiectul sau situaţia fobică provoacă aproape întotdeauna frică sau anxietate imediată;
  • reacţia copilului este exagerată în raport cu obiectul/situaţia fobică;
  • copilul evită conștient obiectul/situația fobică sau o acceptă cu frică sau anxietate intensă;
  • copilul poate dezvolta mai multe fobii specifice;

Tulburări asociate:

  • Tulburări depresive;
  • Tulburări anxioase;
  • Tulburări somatice;
  • Tulburări de personalitate (tulburare de personalitate dependentă);

Diagnostic:

  • Diagnosticul este pus de către medicul psihiatru sau psihologul clinician, numai dacă comportamentul de evitare interferează cu rutina copilului sau afectează relațiile sociale;

Intervenţie:

  • Se recomandă psihoterapia cognitiv-comportamentală, care are ca scop modificarea schemelor de gândire, a credințelor iraționale și a comportamentelor care pot să declanșeze anxietatea. Se pot folosi tehnici precum expunerea gradată, prin care copilul este expus unor situatii care provoaca anxietate
  • Psihoterapia se recomandă în asociere cu tratamentul farmacologic anxiolitic;

 

 

 

TULBUAREA ANXIOASĂ SOCIALĂ

(FOBIA SOCIALĂ)

 

Descriere: Fobia socială este o tulburare anxioasă

Caracteristici:

  • frică sau anxietate marcată privind situații sociale, în care copilul se teme de evaluări din partea celorlalți;
  • teama de interacțiuni sociale, de a purta o conversație, de a întâlni persoane necunoscute, de a vorbi în fața altor copii/adulți;
  • frica sau anxietatea sunt disproporționate în raport cu situația;
  • în cazul copiilor, teama se manifestă atât în raport cu adulții, cât și cu copiii;
  • copiii cu fobie socială pot avea o postură a corpului rigidă, contact vizual inadecvat sau vorbesc cu voce foarte joasă;
  • se poate observa timiditatea sau retragerea socială;
  • fobia socială este asociată cu risc de abandon școlar și singurătate;

Tulburări asociate:

  • Alte tulburări anxioase;
  • Tulburare depresivă majoră;

Diagnostic:

  • Diagnosticul este pus de către medicul psihiatru sau psihologul clinician, în condițiile in care comportamentul de evitare interferează cu rutina copilului sau afectează relațiile sociale;

Intervenție:

  • Se recomandă psihoterapia cognitiv-comportamentală, care are ca scop modificarea schemelor de gândire, a credințelor iraționale și a comportamentelor care pot să declanșeze anxietatea. Se pot folosi tehnici precum expunerea gradată, prin care copilul este expus unor situatii care provoaca anxietate;
  • Psihoterapia se recomandă în asociere cu tratamentul farmacologic anxiolitic;

 

 

TULBURAREA DE PANICĂ

 

Descriere:

  • face parte din categoria Tulburărilor anxioase şi se manifestă prin atacuri de panică imprevizibile, recurente;
  • Atacul de panică reprezintă apariția bruscă a unei frici intense sau a unui disconfort intens care atinge punctul culminant în decurs de câteva minute;
  • Un tip de atac de panică imprevizibil este ATACUL DE PANICĂ NOCTURN (trezirea din somn într-o stare de panică, diferită de panicarea după trezirea completă din somn)

Caracteristici:

  • palpitații, bătăi puternice ale inimii;
  • transpirație;
  • tremor sau frisoane;
  • senzație de respirație dificilă sau de sufocare;
  • greață sau disconfort abdominal;
  • senzație de amețeală, instabilitate, cap gol;
  • senzație de frig sau căldură;
  • senzație de amorțeală sau furnicături;
  • derealizare (sentimentul irealității) sau depersonalizare (detașare de sine);
  • frica de a pierde controlul;
  • frica de moarte;
  • preocupare sau îngrijorare persistentă privind apariția unui nou atac de panică;
  • îngrijorare privind starea de sanătate

Tulburări asociate:

  • Tulburări anxioase (în special agorafobie);
  • Tulburare depresivă majoră;
  • Tulburare bipolară;
  • Tulburare ușoară a consumului de alcool;
  • Aritmii cardiace;
  • Hipertiroidism;
  • Astm bronșic;
  • Sindromul colonului iritabil;

Diagnostic:

  • diagnosticul de atac de panică se pune de către medicul psihiatru în urma evaluării psihiatrice, coroborat cu evaluarea psihologică făcută de un psiholog clinician, în conformitate cu Manualul de Diagnostic şi Statistică al Tulburărilor Mentale (DSM-5);

Intervenție: 

  • se recomandă tratament medicamentos la indicațiile medicului psihiatru;
  • psihoterapie cognitiv-comportamentală, care contribuie la identificarea și provocarea gândurilor disfuncționale ce duc la panică;
  • tehnici de relaxare, distragere a atenției și strategii comportamentale;
  • se pune accent în timpul procesului terapeutic pe dezvoltarea unor mecanisme de coping pentru îmbunătățirea managementului stresului;

 

 

AGORAFOBIA

 

Descriere: este o tulburare anxioasă caraterizată prin frică sau anxietate marcată în una sau mai multe dintre următoarele situații:

  • utilizarea transportului public;
  • prezența în spații deschise (parcări, piețe, poduri);
  • prezența în spații închise (magazine, teatre, cinematografe);
  • statul la rând sau în mulțime;
  • ieșirea singur în afara casei;

Caracteristici:

  • frică sau anxietate disproporționate față de pericolul actual;
  • senzația că se va întâmpla ceva „groaznic”;
  • teamă/evitarea situațiilor;
  • senzația de lipsă de ajutor/teama de a nu scăpa din situație;
  • situațiile agorafobice sunt evitate sau necesită compania unei persoane;
  • frica, anxietatea sau evitarea situațiilor afectează planul social, școlar sau alte arii importante de funcționare;
  • simptomele creează incapacitate sau jenă;

Tulburări asociate:

  • Alte tulburări anxioase: fobii specifice, tulburare de panică, tulburare anxioasă socială;
  • Tulburare depresivă majoră;
  • Tulburare de stres posttraumatic;

Diagnostic:

  • agorafobia este diagnosticată pe baza semnelor și simptomelor descrise de pacient, precum și pe baza observațiilor medicului in timpul consultului;
  • se recomandă și efectuarea analizelor medicale obișnuite, întrucât examenul fizic ajută la excluderea celorlalte tulburări de anxietate cu manifestări asemănătoare;

Intervenție:

  • tratamentul pentru agorafobie include, de regulă, atât administrarea de medicamente, cât și psihoterapia;
  • antidepresivele și medicamentele împotriva anxietătii sunt utilizate cel mai des în tratarea agorafobiei și a simptomelor de panică;
  • pacienții cu agorafobie au nevoie de psihoterapie pentru a-și depăși fobia; cel mai eficient tip de terapia este cea cognitiv-comportamentală;

 

TULBURĂRI ASOCIATE TRAUMEI

ȘI FACTORILOR DE STRES

 

Descriere: Tulburările asociate traumei și factorilor de stres includ tulburările datorate expunerii la un eveniment traumatic sau stresant. Acestea includ:

  • Tulburarea de atașament reactivă
  • Tulburarea de comportament social dezinhibat
  • Tulburarea de stres postraumatic
  • Tulburarea acută de stres
  • Tulburările de adaptare

 

 

 

TULBURAREA DE ATAȘAMENT REACTIVĂ

 

 

Descriere: este o tulburare asociată traumei și factorilor de stres

Caracteristici:

  • comportament inhibat;
  • absența atașamentului sau atașament limitat;
  • setașare emoțională față de persoanele care îl îngrijesc;
  • copilul nu caută și nu oferă consolare atunci când suferă;
  • responsivitate socială și emoțională minimă;
  • afect pozitiv limitat;
  • iritabilitate, tristețe sau teamă inexplicabile;
  • copilul a fost neglijat, abuzat sau deprivat social și nu i-au fost satisfăcute nevoile emoționale de bază: consolare, stimulare, afecțiune;
  • persoanele de referință s-au schimbat de-a lungul timpului, ceea ce a limitat posibilitatea copilului de a crea atașamente;
  • copilul nu a crescut într-un mediu familial;
  • copilul poate dezvolta stereotipii, poate deveni agresiv, este lipsit de empatie și nu dezvoltă relații sociale cu ceilalți;

 

Tulburări asociate:

  • Întârzierile de dezvoltare cognitivă;
  • Întârzieri de limbaj;
  • Malnutriție;
  • Tulburarea depresivă;

Diagnostic:

  • Sunt necesare un consult medical psihiatric și o evaluare psihologică pentru a diagnostica tulburarea reactivă de atașament;

Intervenție:

  • Poate fi necesară implicarea unei echipe medicale;
  • Terapia include atât copilul cât și părintele sau îngrijitorul;
  • Scopurile terapiei sunt oferirea unui mediu sigur și stabil și ajutarea copilului să dezvolte interacțiuni pozitive cu părintii sau îngrijitorii. De asemenea, terapia poate contribui la creșterea stimei de sine a copilului si la îmbunătățirea relatiilor cu cei de-o vârstă;
  • Nu există un tratament standard pentru tulburarea reactivă de atașament, țotuși, deseori include:
    • psihoterapie individuală;
    • terapie ocupațională;
    • terapie de familie;
    • educarea părinților și a îngrijitorilor despre această tulburare;
    • cursuri de parenting;
    • medicatie pentru alte conditii medicale care pot fi prezente: depresie, anxietate sau hiperactivitate;

 

TULBURAREA DE COMPORTAMENT SOCIAL DEZINHIBAT

 

Descriere: este o tulburare asociată traumei și factorilor de stres

Caracteristici:

  • impulsivitate;
  • comportament social dezinhibat;
  • copilul abordează și interacționează activ cu adulți necunoscuți fără a prezenta reticență;
  • comportament verbal sau fizic excesiv de familiar (neconcordant cu vârsta lui sau limitele sociale);
  • limitează legătura (poate fi total absentă) cu persoana de îngrijire după plecarea de acasă;
  • copilul acceptă să plece cu un adult necunoscut;
  • copilul are un istoric ce îngrijire precar sau absent;
  • copilul nu are un model de atașament ca urmare a creșterii într-un mediu nefamilial;
  • stereotipii;

Tulburări asociate:

  • Tulburări asociate cu neglijarea;
  • Întârzieri cognitive;
  • Întârzieri de limbaj;
  • ADHD;

Diagnostic:

  • Se recomandă consult psihiatric și evaluare psihologică realizată de către un psiholog clinician;

Intervenție:

  • Psihoterapie individuală și de familie;
  • Terapie ocupațională;
  • Terapie cognitiv-comportamentală;

 

 

TULBURAREA DE STRES POSTTRAUMATIC

 

Descriere:

  • Face parte din categoria tulburărilor asociate traumei și factorilor de stres;
  • Copilul/adolescentul a fost expus direct sau indirect la o situație concretă sau amenințat cu moartea/ vătămat fizic sau sexual;

Caracteristici:

  • amintiri neplăcute recurente, involuntare și intruzive asociate cu un eveniment traumatic;
  • visuri neplăcute legate de eveniment sau coșmaruri fără conținut recognoscibil;
  • reacții disociative (retrăiri ale momentului), în cazul copiilor apar cel mai frecvent în joc;
  • disconfort psihic intens sau prelungit ca răspuns la expunerea la stimuli relaționați cu evenimentul;
  • pot apărea reacții fiziologice, alterări ale cogniției și dispoziției;
  • memoria și reamintirea aspectelor ce țin de eveniment pot avea de suferit;
  • stări afective negative: furie, frică, groază, vinovăție, rușine;
  • scăderea interesului pentru activități importante;
  • sentimente de detașare sau înstrăinare;
  • incapacitatea de a resimți emoții pozitive: bucurie, satisfacție, iubire;
  • comportament iritabil, răbufniri de mânie, comportament autodistructiv;
  • hipervigilență;
  • probleme de concentrare;
  • tulburări de somn;
  • retragere socială;

Tulburări asociate:

  • Tulburări depresive;
  • Tulburări anxioase;
  • Tulburare de conduită;
  • Tulburare de opoziție;
  • Tulburare anxioasă de separare;
  • Tulburări neurocognitive;

Diagnostic:

  • Se recomandă consult psihiatric și evaluare psihologică realizată de către un psiholog clinician

Intervenție:

  • Psihoterapie individuală și de familie;
  • Terapie ocupațională;
  • Terapie cognitiv-comportamentală;

 

TULBURARE ACUTĂ DE STRES

 

Descriere:

  • face parte din categoria tulburărilor asociate traumei și factorilor de stres;
  • diagnosticul se pune în contexul unei expuneri la o situație actuală sau la amenințarea cu moartea, vătămare severă sau viol;
  • expunerea poate fi directă sau indirectă (ca martor) și provoacă reacții emoționale intense;

Caracteristici:

  • amintiri neplăcute recurente, involuntare și intruzive ale evenimentului traumatic;
  • poate apărea jocul repetitiv în care sunt exprimate aspecte sau teme ale traumei;
  • visuri neplăcute sau coșmaruri fără conținut recognoscibil;
  • reacții disociative, retrăiri ale evenimentului traumatic;
  • disconfort psihologic intens sau prelungit;
  • dispoziție negativă;
  • simptome de evitare: a gandurilor, amintirilor sau sentimentelor neplăcute despre eveniment;
  • evitarea factorilor ce amintesc de traumă;
  • comportament iritabil și răbufniri de furie exprimate prin agresiune fizică sau verbală (către oameni sau obiecte);
  • hipervigilență;
  • probleme de concentrare;
  • răspuns exagerat de tresărie;
  • sentimente de vinovăție, rușine, teamă, etc.

Tulburări asociate:

  • Tulburări ale somnului;
  • Tulburări depresive;
  • Tulburări anxioase;
  • Tulburare de conduită;
  • Tulburare de opoziție;

Diagnostic:

  • Se recomandă consult psihiatric și evaluare psihologică realizată de către un psiholog clinician

Intervenție:

  • Psihoterapie individuală și de familie;
  • Terapie ocupațională;
  • Terapie cognitiv-comportamentală;

 

TULBURĂRI DE ADAPTARE

 

Descriere:

  • Fac parte din categoria tulburărilor asociate traumei și factorilor de stres;
  • Simptomele emoționale sau de comportament apar ca reacție la factori de stres identificabili (afecțiuni medicale, ruperea unor relații, mutatul, etc.) ;

Caracteristici:

  • disconfort psihic disproporționat față de severitatea și intensitatea factorului de stres;
  • deficite sociale și interrelaționale;
  • simptomele nu persistă mai mult de 6 luni de la dispariția factorului de stres;
  • simptome emoționale și comportamentale-probleme de conduită;
  • scăderea performanței școlare;
  • complicații în evoluția bolilor medicale existente (complianță scăzută la tratament):

Tulburări asociate:

  • Boli psihice;
  • Afecțiuni medicale;
  • Tulburare obsesiv-compulsivă;
  • Tulburări depresive;

Diagnostic:

  • Medicul psihiatru sau psihologul clincian pun diagnosticul de Tulburare de adaptare în urma unei evaluări și a îndeplinirii criteriilor de diagnostic din DSM V sau ICD 10;

Intervenție;

  • Cel mai recomandat tratament pentru tulburările de adaptare este psihoterapia, care va avea ca scop ameliorarea simptomelor şi schimbarea comportamentului. Persoana afectată va învăţa să reinterpreteze situaţia într-un mod adaptativ şi mai degrabă să-şi exprime în cuvinte temerile, furia şi depresia decât să le manifeste în comportamente distructive;
  • Pe lângă ajutorul profesional acordat de psiholog, familia şi prietenii pot fi de folos, oferind suport şi înţelegere, încurajând copilul/adolescentul să vorbească despre emoţiile lui, oferindu-i şansa să se relaxeze şi dându-i timp să se adapteze şi să-şi regăsească echilibrul;
  • Terapia ocupațională se recomandă;
  • Medicație pentru ameliorarea simptomelor anxioase și tulburărilor de somn;

 

TULBURĂRI DE COMPORTAMENT ALIMENTARE

PICA

 

Descriere: Pica este o tulburare de comportament alimentar manifestat prin consumul persistent de substanțe necomestibile, fără valoare nutritivă;

Caracteristici:

  • consumul de substanțe necomestibile este inadecvat nivelului de dezvoltare;
  • pica nu presupune o aversiune față de mâncare;
  • începe de obicei în copilărie;
  • vârsta minimă de diagnosticare este de 2 ani;
  • poate produce complicații medicale sau dificiențe de vitamine sau minerale;

Tulburări asociate:

  • Tulburarea din spectrul autismului;
  • Dizabilitate intelectuală;
  • Tulburare obsesiv-compulsivă;
  • Tricotilomania (tulburarea de smulgere a părului);
  • Dermatilomania (tulburarea de provocare a excoriațiilor);
  • Tulburare de aport alimentar de tip evitant/restrictiv;
  • Complicații gastrointestinale;
  • Intoxicații;
  • Infecții și deficit nutrițional:

Diagnostic:

  • este important să se realizeze o evaluare medicală pentru a putea exclude o posibilă anemie, blocaje intestinale sau chiar o afectare hepatică determinată de toxicitatea substanțelor ingerate;
  • se recomandă radiografia abdominală, ecografia, investigații imagistice;
  • medicul va evalua prezența altor tulburări – cum ar fi retardul mental sau o tulburare de tip obsesiv-compulsiv – care ar putea fi cauza comportamentului;
  • se evaluează carențele de substanțe nutritive, unul din motivele ingerării substanțelor necomestibile;

Intervenție:

  • nu există o abordare standard, în multe cazuri afecțiunea dispare o dată cu vârsta;
  • se recomandă intervenția psiho-medicală pentru a asigura vindecarea și prevenirea complicațiilor;
  • în tratament se recomandă utilizarea tehnicilor comportamentale care implică limitarea accesului la substanța dorită de copil și învățarea diferențierii între alimentele comestibile și cele necomestibile;
  • în unele cazuri, administrarea substanțelor nutritive deficiente a condus la remisiunea afecțiunii;

 

 

TULBURAREA DE RUMINAȚIE

 

Descriere:

  • tulburarea de ruminație este o tulburare de comportament alimentar manifestată prin regurgitarea alimentelor în mod repetat;
  • hrana regurgitată poate fi reamestecată, reînghițită sau expectorată;

Caracteristici:

  • regurgitarea apare frecvent, în fiecare zi sau de câteva ori pe săptămână;
  • mâncarea readusă în cavitatea bucală poate apărea fără senzația de greață, fără vărsături involuntare sau dezgust;
  • la sugari, se observă o poziție carateristică, de arcuire a spatelui, cu capul în extensie și execută mișcări de sucțiune; pot da impresia că activitatea le produce plăcere;
  • sugarii pot fi iritabili și înfometați între episoadele de regurgitare;
  • scădere ponderală sau absența creșterii ponderale preconizate;
  • la copiii sau adolescenții cu dizabilități intelectuale sau alte tulburări de neurodezvoltare, comportamentul de tip regurgitare și ruminație poate sa aibă o funcție de calmare sau de stimulare;

 

Tulburări asociate:

  • Malnutriție;
  • Tulburare anxioasă generalizată;
  • Tulburare de dezvoltare a intelectului;
  • Tulburări de neurodezvoltare;

Diagnostic:

  • pentru a pune diagnosticul de tulburare de ruminație este necesar un consult medical/psihiatric pentru a exclude diagnosticul de afecțiune gastrointestinală (manifestată prin reflux gastroesofagian sau vărsături) sau anorexie nervoasă și bulimie nervoasă (manifestate prin evacuarea orală a hranei);

Intervenție:

  • este utilă medicaţia psihotropă în combinaţie cu terapia individuală, cognitiv-comportamentală, pentru controlul comportamentului alimentar;

TULBURAREA DE APORT ALIMENTAR

 DE TIP EVITANT/RESTRICTIV

 

Descriere:

  • este o tulburare de comportament alimentar manifestată printr-o perturbare a aportului alimentar;

Caracteristici:

  • lipsă aparentă de interes pentru mâncare sau pentru a mânca;
  • evitarea mâncării bazată pe caracteristicile senzoriale;
  • îngrijorare privind efectele nefavorabile ale alimentării;
  • scădere în greutate;
  • deficit nutrițional;
  • dependență de alimentația enterală sau de suplimente nutritive orale;
  • stare de sănătate precară;

Tulburări asociate:

  • Malnutriție;
  • Tulburări anxioase;
  • Tulburare obsesiv-compulsivă;
  • Tulburări de neurodezvoltare (autism, ADHD, tulburare de dezvoltare a intelectului);

 

Diagnostic:

  • se pune în urma unui consult de specialitate;

Intervenție:

  • abordarea terapeutică a tulburărilor alimentare implică medicul, nutriționistul, psihologul și grupurile de suport;
  • se urmărește modificarea dietei și schimbarea stilului de viață;
  • în unele cazuri este necesar și tratament psihofarmacologic;
  • consilierea psihologică și psihoterapia ajută la îmbunătățirea relației persoanei cu mâncarea și la recâștigarea controlului emoțiilor, precum și modificarea comportamentului prin diverse tehnici cognitiv-comportamentale de reeducare;

 

ANOREXIA NERVOASĂ

 

Descriere:

  • face parte din categoria tulburărilor de comportament alimentar și se manifestă prin reducere aportului caloric sub nivelul necesar, având drept consecință o greutate corporală semnificativ scăzută;
  • Există două tipuri:
    • Tipul restrictiv (scăderea ponderală se realizează prin dietă, post și/sau exerciții fizice practicate excesiv);
    • Tipul cu alimentație compulsivă/de evacuare (alimentație compulsivă, autodinducerea vomei, folosirea laxativelor, diureticelor sau clismei);

Caracteristici:

  • limitarea aportului caloric;
  • frică intensă de a crește în greutate sau de obezitate;
  • comportament persistent de prevenire a creșterii corporale;
  • perturbare a imaginii corporale și a stimei de sine;
  • absența ciclului menstrual;
  • constipație;
  • durerea abdominală;
  • intoleranța la frig;
  • letargia/exces de energie;
  • hipotensiune;
  • hipotermie;
  • bradicardie;
  • edeme periferice;

Tulburări asociate:

  • Tulburări bipolare;
  • Tulburări depresive;
  • Tulburări anxioase;
  • Tulbulare obsesiv-compulsivă;

Diagnostic:

  • se recomandă consult în specialitatea: psihiatrie, medicină generală, precum și evaluare psihologică;

Intervenție: tratamentul anorexiei nervoase constă în:

  • consiliere nutrițională;
  • modificarea comportamentului alimentar prin intervenție psihologică (psihoterapie de familie, individuală și de grup);
  • tratament medicamentos;
  • îngrijire medicală și monitorizare;

 

BULIMIA NERVOASĂ

 

Descriere: face parte din categoria tulburărilor de comportament alimentar și se manifestă prin episoade recurente de alimentație compulsivă;

Caracteristici:

  • ingerarea într-o perioadă scurtă de timp (ex.2 ore) a unei cantități mari de alimente;
  • senzația de lipsă de control asupra aportului alimentar;
  • adoptarea unor comportamente compensatorii inadecvate pentru a preveni creșterea în greutate (provocarea de vărsături, abuz de laxative, diuretice, sau alte medicamente, exerciții fizice intense)
  • imagine de sine scăzută;
  • respectul de sine este influențat excesiv de forma și greutatea corporală;
  • greutate normală sau supraponderabilitate;
  • în afara episoadelor de alimentație compulsivă, persoanele cu bulimie nervoasă consumă alimente cu indice caloric scăzut pentru a evita creșterea ponderală;
  • deficite nutriționale;
  • stres emoțional;

Tulburări asociate:

  • Tulburări menstruale sau amenoree (lipsa menstruației);
  • Rupturi esofagiene sau gastrice-cazuri rare;
  • Aritmii cardiace;
  • Dependența de laxative;
  • Tulburări bipolare și depresive;
  • Tulburare afectivă;
  • Tulburare anxioasă;
  • Tulburări de personalitate (borderline);

Diagnostic:

  • Se recomandă consult psihiatric și psihologic;

Intervenție: tulburările de comportament alimentar (bulimia şi anorexia) sunt tratate prin:

  • tratament medicamentos;
  • psihoterapie; se recomandă psihoterapia individuală, de grup și de familie
  • consiliere nutrițională;

 

 

TULBURAREA DE ALIMENTAȚIE COMPULSIVĂ

 

Descriere: este o tulburare de comportament alimentar si se manifestă prin episoade de alimentație compulsivă;

Caracteristici:

  • ingerarea într-o perioadă scurtă de timp (ex.2 ore) a unei cantități mari de alimente;
  • senzația de lipsă de control asupra aportului alimentar;
  • persoana mănâncă mult mai rapid decât în mod normal;
  • continuă să mănânce până la senzaţia de plenitudine neconfortabilă;
  • ingeră cantităţi mari de mâncare fără să simtă senzaţia de foame;
  • persoana mănâncă singură fiindu-i jenă de comportamentul ei;
  • apar sentimentele de dezgust față de propria persoană;
  • stres marcat legat de episodul de alimentare compulsivă;
  • poate apărea și la persoanele normoponderale;
  • este asociată cu obezitatea;
  • majoritatea persoanelor obeze nu adoptă comportamente de alimentație compulsivă;
  • afectează calitatea vieții și satisfacția vieții;

Tulburări asociate:

  • Tulburarea bipolară;
  • Tulburări depresive;
  • Tulburări anxioase;
  • Tulburări ale consumului de substanțe:

Diagnostic:

  • Tulburarea de alimentație compulsivă poate apărea la persoanele normoponderale, supraponderale sau obeze;
  • Diagnosticul pentru mâncatul compulsiv este stabilit în urma unui examen fizic, al unei analize de sânge și urina și al unei evaluări psihologice, în care se pune accentul în mod special pe obiceiurile alimentare și starea de sănătate;

Intervenție:

  • Tratamentul implică monitorizarea stării de sănătate;
  • De asemenea, implică psihoterapie cognitiv-comportamentală și consiliere nutrițională. În cazul în care tulburarea de alimentație compulsivă este însoțită și de simptome de depresie, anxietate sau alte tulburări, poate fi necesar tratament psihiatric;
  • Psihoterapia cognitiv-comportamentală vizează identificarea credințelor / gândurilor și comportamentelor disfuncționale care mențin episoadele de mâncat compulsiv și înlocuirea lor cu credinte și comportamente funcționale, precum și dezvoltarea anumitor abilități (ex. asertivitate, managementul emoțiilor negative, etc). Creșterea nivelului stimei de sine contribuie la reusita tratamentului.
  • consilierea nutrițională are ca obiectiv realizarea unui regim alimentar echilibrat, diversificat și adecvat necesităților organismului.
  • Psihoeducația pacientului cu privire la alimentația sănătoasă;

 

                                                               TULBURĂRILE DE ELIMINARE

ENUREZISUL

 

Descriere:

  • Tulburările de eliminare se referă la eliminarea inadecvată a urinei sau a materiilor fecale, fiind diagnosticate în copilărie sau în adolescență;
  • Enurezisul implică eliminarea repetată a urinei în locuri inadecvate;
  • Există două tipuri: diurne și nocturne;
  • Poate apărea împreună sau separat de Encoprezis (eliminarea materiilor fecale):

Caracteristici:

  • poate fi voluntară sau involuntară;
  • implică eliminarea de urină în pat sau haine, involuntar sau intenționat;
  • vârsta cronologică este de minim 5 ani;
  • cauzează disconfort semnificativ în domeniul social, educațional, etc.
  • în cazul enurezisului nocturn, copilul își poate aminti că a avut un act micțional;
  • în cazul enurezisului diurn, copilul amână urinarea până apare incontinența;
  • se poate observa repulsia de a folosi toaleta sau o anxietate socială;

Tulburări asociate:

  • Tulburări comportamentale;
  • Întârzieri în dezvoltare;
  • Întârziere de limbaj;
  • Întârziere de învățare;
  • Encoprezis;
  • Somnambulism;
  • Tulburare cu teroare nocturnă (teroare de somn);
  • Infecții ale tractului urinar;

Diagnostic:

  • este pus de către medicul de familie sau medicul pediatru/psihiatru;
  • este necesară realizarea investigațiilor medicale pentru a elimina eventualele tulburări organice: cistită, poliurie diabetică, infecţii urinare, dereglări hormonale;
  • pe lângă analizele medicale, se recomandă o evaluare psihologică pentru a determina factorii care au determinat instalarea enurezisului;

Intervenție:

  • există tratament medicamentos pentru enurezis, dar acesta nu este întotdeauna necesar;
  • se recomandă psihoterapie de familie;
  • este importantă şi consilierea părinţilor pentru a şti cum să discute cu copilul. Părinţii trebuie să ştie cum să transmită informaţii copilului, fără a-l blama şi a-i accentua sentimentul de ruşine, ci mai degrabă valorizându-l;
  • metodele de tratament pot implica aducerea de laude și încurajarea copilului, folosirea de alarme ce se declanseaza când se udă, terapie comportamentală sau medicamente;
  • de cele mai multe ori, se preferă folosirea concomitentă a mai multor metode, dintre cele descrise;

 

 

ENCOPREZISUL

 

Descriere: eliminări repetate de materii fecale în locuri nepotrivite (ex. în haine, pe podea), involuntar sau voluntar;

Caracteristici:

  • vârsta cronologică de minim 4 ani (sau nivelul echivalent de dezvoltare);
  • există două tipuri: cu constipație și incontinență de preaplin sau fară;
  • eliminarea materiilor fecale este de obicei involuntară;
  • când eliminarea materiilor fecale nu este voluntară, ea este asociată cu constipație, impactare și retenție, eliminarea realizându-se prin preaplin;
  • constipația poate avea cauze psihologice;
  • poate apărea anxietatea sau opoziția privind defecația într-un anumit loc;
  • acești copii se simt deseori rușinați și evită situațiile în care se pot face de rușine;
  • Encoprezisul poate fi asociat și cu Enurezis;

Tulburări asociate:

  • Tulburări anxioase;
  • Tulburări de opoziție și de comportament sfidător;
  • Constipație;
  • Tulburări ale tractului urinar;

Diagnostic:

  • este pus de către medicul de familie sau medicul pediatru/psihiatru;
  • medicul poate folosi anumite teste: radiografiile, pentru a elimina cauze posibile ale constipației, cum ar fi o afecțiune a intestinului.
  • dacă nu se identifică nici o afectare fizică, medicul va pune diagnosticul pe baza simptomelor prezente și a obiceiurilor de defecație;
  • pe lângă analizele medicale, se recomandă o evaluare psihologică pentru a determina factorii care au determinat instalarea encoprezisului;

Intervenție:

  • scopul tratamentului este prevenirea aparitiei constipației;
  • se poate apela la medicație dacă Encoprezisul este asociat cu constipație;
  • educarea copilului și a familiei despre această afecțiune;
  • modificarea dietei copilului;
  • terapie cognitiv-comportamentală și consilierea părinților;
  • psihoterapia poate fi folosită pentru a ajuta copilul să treaca peste rușine, vinovăție sau stimă de sine scăzută, asociate cu această tulburare;
  • programarea momentelor în care copilul să folosească toaleta;
  • încurajarea și răsplatirea schimbărilor în bine ale obiceiurilor de folosire a toaletei;