by Admin | Jul 31, 2018 | Articole
Pentru copilul cu autism o barieră în interacțiunea cu ceilalți poate fi apariția comportamentelor problematice. Înainte de a acționa asupra lor, părinții care le identifică e necesar să facă o analiză funcțională, pentru a ști cauza care întreține un anumit tip de comportament. Ideea este că, odată identificate cauzele care le generează, comportamentele devin mai ușor de gestionat, putând fi transformate mai apoi în activități adaptate social, care sa întrețină și nevoia copilului.
Cum le recunoașteți
Comportamentele problematice se pot manifesta sub forme extreme: țipăt, aruncarea sau spargerea obiectelor, agresivitate și autoagresivitate sau forme mai ciudate, precum hiperventilația sau crizele de apnee (ținutul respirației).
Deși nu sunt periculoase, autostimulările, stereotipiile șicomportamentele obsesive sunt și ele incluse în cadrul comportamentelor problematice, deoarce reprezintă un impediment în procesul de învățare și dezvoltare a abilităților cognitive și de socializare.
Mai mult, copiii cu autism riscă să fie absorbiți de jocuri autostimulante (care îi vor împiedica să reacționeze la ceea ce se întâmplă în jurul lor), se pot angaja într-o activitate obsesivă, din care să fie foarte greu întrerupți sau redirecționați, pot repeta la nesfârșit cuvinte sau fraze pe care le-au auzit (fenomen cunoscut sub numele de ecolalie/ limbaj ecolalic).
Din ce motive apar?
Exista 3 cauze principale pentru care copiii cu autism dezvoltă comportamente problematice:
- Pentru a obține stimuli sociali sau materiali – este susținut pozitiv în manifestarea comportamentului. Este consolat prin faptul că i se atrage atenția verbal asupra comportamenului.
- Pentru a scăpa/evita o sarcină – prin apariția acestor comportamente copilului i se permite să termine sau să reducă o situație neplăcută.
- Efectul obținut în urma comportamentului este de natură internă, autostimulatoriu. Copilul manifestă comportamente ce îi produc în mod automat senzații plăcute, carepot avea diverse forme:auditive (sunetul produs de niște bile care se ciocnesc), tactile (lovirea palmelor de masă), kinestezic (legănat, învârtit), gustativ (băgatul obiectelor în gură).
Există mai multe metode de înregistrare a comportamentelor, care permit identificarea cauzei – cea mai utilizată fiind ABC-ul comportamental.
ABC –ul comportamental
ABC –ul comportamental urmărește Antecedentul (ceea ce face copilul în momentul declanșării comportamentului) –apoi Comportamentul (cum se manifestă) – și Consecința (care este reacția celor de lângă el).
Urmărind aceste 3 aspecte (Antecedent, comportament, consecință), într-un interval de timp stabilit în funcție de frecvența apariției comportamentului veți avea o evidență a ceea ce întreține acel comportament și se va putea stabili și aplica o intervenție corectă.
Câteva strategii prin care le puteți rezolva:
– Spre exemplu, dacă un copil țipă pentru că vrea să scape de o sarcină (care nu îi place sau e prea grea pentru el), e bine de știut că țipătul poate fi înlocuitcu utilizarea unui limbaj funcțional, prin care copilul învață să ceară ajutorul, săsolicite o pauză sau chiar schimbarea activității.
– În cazul în care copilul cu autism bate din palme pentru a-și manifesta bucuria, clipește des, face grimase, are un râs bizar, nepotrivit, adulmecă sau emite diverse sunetepoate atrage comentarii răutăcioase din partea celor care nu îi înțeleg comportamentul și boala. Ce puteți face? Fie îl acceptați ca pe un mod de exprimare a plăcerii /o sursă de comfort prin care copilul își alină stresul; fie găsiți o alternativă acceptabilă pe care să i-o oferiți copilului! Spre exemplu îl puteți recompensapentru momentele în care nu face acel comportament.
– Uneori, persoanele cu tulburări din spectrul autismului au probleme în ceea ce privește alimentația(în sensul că preferă doar un anumit aliment și refuză orice altă mâncare, preferăproduse de o anumită culoare, mănâncă rar și puțin etc), somnul (au probleme la adormire sau la trezire, se dezbracă în timpul somnului etc), autonomia personală (își însușesc cu greu și destul de târziu mersul la toaletă, nu se pot îmbrăca/dezbrăca singuri etc). Cum poate fi îmbunătățită situația? Începeți să îi formați de mic deprinderile de autonomie personală; fiți consecvenți și constanți în metoda adoptată! Când vine vorba de masă, adaptați modalitățile de hrănire la copilul cu dificultăți în alimentație și oferiți-i un preparat preferat – unul nedorit și tot așa…!
PONT!
Pentru rezolvarea punctuală a anumitor probleme vă puteți consulta cu terapeutul copilului, care în timpul ședințelor ajunge să îl cunoască foarte bine și ale cărui sfaturi vă pot fi de mare ajutor!
by Admin | Jul 31, 2018 | Articole
Sindromul Down nu este o boală, este o modificare genetică ce se produce în momentul concepției fătului, fiind cauzată de prezența unui cromozom suplimentar. Dacă, în mod obișnuit, persoanele au 46 de cromozomi în fiecare celulă a corpului, cele cu sindrom Down au 47. Afecțiunea mai este cunoscutăși sub numele de “Trisomia 21” și este caracterizată printr-o variație a înapoierii mintale și numeroase anormalități fizice (spre exemplu facies aplatizat – gât scurt etc.). Deși Sindromul Down este permanent, majoritatea pacienților pot duce o viață normală, activă.
Părinții trebuie să înfrunte situația cu atenție și răbdare
Problemele de sănătate și tulburările de dezvoltare ale pacienților cu Sindrom Down pot contribui la apariția problemelor comportamentale. Un copil poate dezvolta o tulburare de opoziționism provocator din cauza problemelor de comunicare sau de interpretarea defectuoasă a cerințelor celorlalți. De ajutor în prevenirea sau rezolvarea problemelor de comportament pot fi:
– oportunitățile educaționale și de socializare;
– activitățile fizice adecvate;
– răbdarea și atenția cu care părinții trebuie să înfrunte situația.
În cazul în care un copil se confruntă și cu anxietatea sau depresia, pot fi necesare consilierea și tratamentul medicamentos.
Copilul mic, integrat într-un program de intervenție precoce
Este recomandat ca părinții să fie răbdători și să își încurajeze copiii încă din primul an de viață, pe măsură ce aceștia învață să meargă sau să stea în șezut, până la atingerea unor etape ale dezvoltării mai complexe. Este foarte probabil ca aceste repere să fie atinse într-un timp mai îndelungat decât în cazul altor copii, dar deprinderea lor poate fi la fel de semnificativă și surprinzătoare. Este recomandată integrarea copilului mic (în jurul vârstei de 3 ani) într-un program de intervenție precoce. Aceste programe beneficiază de personal specializat în monitorizarea și încurajarea dezvoltării copilului.
Abilitățile cognitive trebuie stimulate
Cât timp copiii își dezvoltă aceste abilități trebuie menținută o atitudine pozitivă. Existența oportunităților de învățare și socializare, acceptarea faptului că este bine pentru copil să fie supus provocărilor, chiar dacă uneori greșește, și atitudinea pozitivă din partea celorlalți facilitează procesul de dezvoltare. Abilitățile cognitive ale copilului pot fi stimulate având grijă ca sarcinile solicitate să nu fie prea dificile.
Abordând o terapie complexă a recuperării, ce include învățare, psihoterapie și consiliere ocupațională, rezultatele pot fi unele dintre cele mai bune.
Recuperarea prin învățare
Formele de învățare eficiente în recuperare sunt cele de tip afectiv și motivațional, care trebuie însoțite, obligatoriu, de învățarea moralăși cea motrică.
Acolo unde este posibil (în funcție de gravitatea fiecărui caz) se poate realiza și învățarea de tip intelectual, având drept obiectiv acumularea de informații elementare, însușirea unui aparat conceptual, a operării instrumentale. În aceastăsituație metodele verbale sunt esențiale.
O altă formă de învățare utilizată este cea socială, prin care persoama cu Sindrom Down este orientată spre modele comportamentale concrete, stimulându-se capacitatea sa de imitare spontană. În acest context, empatia este fenomenul de bază în stabilirea relațiilor interpersonale. Este utilă folosirea de întăritori pozitivi (recompensa – materială sau de tip afectiv, lauda etc), dar și negativi (admonestarea, sancționarea verbală etc).
Recuperarea prin psihoterapie
Deși nu înlătură handicapul, recuperarea prin psihoterapie are o importanță deosebită:
-acționează pozitiv asupra spiritului și al personalității;
– înlătură negativismul, stările psihice conflictuale, sentimentele de inferioritate;
– activează motivația și pulsiunile;
– devine un factor energizant al implicării subiectului în procesul recuperării.
Consilierea ocupațională
Consilierea ocupaționalăeste foarte importantă în acest procesși poate fi aplicată cu succesîn toate formele de handicap. Printre terapiile ocupaționale semnificative putem vorbi de: ludoterapie,arteterapie, meloterapie sau terapia prin dans. Se știe că unii subiecți cu handicap de intelect manifestă un interes viu pentru muzică, dans, pictură, joc, confecționarea unor obiecte etc., acestea putând fi nu doar momente de consumare a energiei, dar și de formare a unor abilități motrice, practice sau de elaborare a unor deprinderi profesionale. În cazul copiilor din clasele mai mari, ergoterapia contribuie la integrarea acestoraîntr-o activitate cu caracter social, prin care își pot valorificapotențialul fizic și psihic restant.
Scopul recuperării constă, pe de o parte, în valorificarea la maximum a posibilităților copilului cu sindrom Down, iar pe de altă parte, funcțiile psihice nealterate trebuie să fie antrenate astfel încât să poată prelua activitatea funcțiilor afective în vederea formării unor abilități și comportamente care să-i permită copilului o integrare optimă în viața socială.
by Admin | Jul 31, 2018 | Articole
Mutismul electiv se caracterizează prin incapacitatea persistentă a unei persoane de a vorbi în anumite situații sociale – unde este de așteptat să vorbească, în ciuda faptului că în alte situații aceasta poate vorbi. Cu alte cuvinte, persoana în cauză alege momentele în care vrea să comunice. Pentru stabilirea corectă a diagnosticului, manifestările specifice ar trebui să fie observate timp de minim o lună.
Asociat cu timiditatea.
Deșiverbalizarea lipsește cu desăvârșire în momentele manifestării bolii, copiii cu această tulburare pot avea numeroase alte modalități de comunicare prin: gesturi, desene, priviri, sunete nearticulate, gesturi de tragere sau împingere a celor din jurul lor.
Mutismul electiv este asociat în general și cu alte trăsături, cum ar fi: timiditate excesivă, izolare socială, imaturitate afectivă și motivațională, negativism, opoziționism sau tulburări anxioase.
Când apare?
Debutul acestei tulburări apare în general înaintea vârstei de 5 ani, dar până la intrarea în colectivitate (grădiniță sau școală) această perturbare poate să nu atragă atenția în mod deosebit.
La adulți se poate manifesta ca imposibilitat de a citi sau a vorbi în public.
Categorii predispuse:
S-a constatat că această tulburare este mai frecventă la fete decât la băieți.
Factori favorizanți:
Mutismul electiv poate să apară brusc atunci când copilul a trecut printr-o situație traumatizantă, precumo boală, despărțirea de o persoană iubită,abuz, neglijență, ironie, umilință etc. Chiar și cearta între părinți ar putea declanșa mutismul electiv.
Teste și criterii de diagnostic:
Principalele criterii de diagnostic sunt:
– incapacitatea de a vorbi în anumite situații sociale,
– manifestări cu dureza minim o lună,
– pacientul perturbă sau inferează cu performanța educațională sau cu viața socială,
– incapacitatea de a vorbi nu se datorează lipsei de cunoaștere a limbii vorbite,
– manifestările nu sunt explicate mai bine de o altă tulburare de comunnicare.
În anumite situații se pot faceo multitudine de teste:
– evaluare ORL (pentru a exclude hipoacuzia) și audiogramă;
– evaluare neurologică, pentru a stabili dacăcel mic nu mai știe să vorbească pentru că a uitat unele cuvinte (afazie) sau prezintăși alte semne neurologice care ar putea indica o tumoră; însoțită de RMN cerebralși EEG (de somn pentru sindrom Landau – Kleffner);
– evaluare psihologică, ce ar putea idendifica mutismul electiv sau prezența altei afecțiuni.
Cum se tratează?
În ceea ce privește intervenția terapeutică, s-a constatat că terapia comportamentală asociată cu asistarea terapeutică a familiei poate avea rezultate foarte bune. Identificarea și rezolvarea conflictelor interioare ale copilului prin intermediul jocului liber (la început) sau al desenului reprezintă pentru cel mic o modalitate eficientă de exprimare a sentimentelor și conflictelor intrapsihice. Pe parcursul terapiei, rolul jocului și al desenului se va schimba, acestea devenind directive și având valoare de act terapeutic.
În cadrul terapiei părinții vor fi ajutați să înțeleagă mai bine dificultățile copilului și să fie conștienți de posibila evoluție a acestuia. O mai bună exprimare a sentimentelor, emoțiilor și frustrărilor provocate de situația în care se află poate fi, de asemenea, un obiectiv important al procesului terapeuticîn cazul părinților.
by Admin | Jul 31, 2018 | Articole
Înțelegerea inteligenței emoționale vă poate face viața mai ușoară
Gestionarea emoțiilor, comunicarea cât mai eficientă și conectarea cu ceilalți pentru îndeplinireaunui scop se cheamă inteligență emoțională. Pentru a avea o viață împlinită, oamenii au mare nevoie de emoții și, mai ales, de abilitatea de a le gestiona corect. Cu cât cineva se descurcă mai bine la aces capitol, cu atât succesul săuîn contact cu ceilalți va fi garantat.
Împlinirea sufletească, în strânsă legătură cu emoțiile negative
Vă întrebați de ce e atât de important acest lucru? Pentru că emoțiile ne influențează foarte mult viața, atât cele pozitive, dar mai ales emoțiile negative. De fapt, de acceptarea și corecta gestionare a acestora din urmă depinde chiar împlinirea sufletească. Dacă reușiți să gestionați și acceptați aceste emoții negative și dacă aveți și abilitatea de a comunica eficient, de a adapta dialogul la persoana din fața voastră(latură care poate fi dezvoltată încă din copilarie) veți reuși să spargeți barierele care vă împiedică de multe ori în îndeplinirea unui obiectiv.
Dezvoltarea abilităților sociale crește stima de sine
Pentru a reuși să faceți asta, trebuie menționată importanța expunerii la cât mai multe medii încă din copilărie. A-l lăsa pe cel mic să se descurce singur în anumite situații, să facă față conflictelor cu care se confruntă este un avantaj în dezvoltarea inteligenței sale emoționale. Acest lucru atrage în viața de adult o capacitate de adaptare mult mai flexibilăși mult mai intuitivă.
Pe de altă parte, inteligența emoționalăajută la îmbunătățirea abilităților sociale. Prin dezvoltarea acestor abilități crește empatia și stima de sine, precum și încrederea în propria persoană.
Stresul împiedică oamenii să ducă lucrurile la bun sfârșit
Impulsivitatea și agresivitatea vin la pachet cu nivelul de stres, care de multă ori împiedică oamenii să ducă la bun sfârșit un lucru… Iată cum și de această dată estenevoie de gestionarea corectă a emoțiilor negative.
Atunci când acceptă emoțiile negative, oamenii fac față mult mai ușor situațiilor de stres și privesc detașatsituații precum cele enumerate mai departe: când se află contra timp, când nu le ajung banii să cumpere tot ce și-au propus, când sunt criticați că nu au făcut bine ceva, când partenerul întârzie la cină – iar copilul îi trage de mânecă să se joace cu el, când nu au timp să facă ce le place și așa mai departe… Acest gen de situații sunt mai ușor de modelat dacă acceptă “bagajul de emoții negative”. Ce înseamnă asta? Imaginați-vă că la ușa casei fiecăruia există un geamantan (imaginar, bineînțeles), pe care oamenii îl iau cu ei ori de câte ori pleacă undeva. La un anumit moment al zilei, când sunt provocați sau când sunt atinse punctele lor sensibile, “îmbracă” una din”hainele” din bagaj. În funcție de situație, pot deveni vulnerabili atunci când cineva ridică tonul sau le reproșează ceva, când li se spune că nu sunt buni, cândsun vorbiți pe la spate etc.Ei bine, în aceste situații cheia este inteligența emoțională.
Concluzia ar fi că: dacă abilitățile intelectuale înnăscute nu pot fi modificate pe parcursul vieții, cele emoționale pot fi îmbunătățite și chiar dezvoltate permanent.
Avantaje
Alte avantaje ale persoanelor cu inteligență emoțională ridicată sunt:
– se descurcă mult mai bine în viață și rezolvă anumite sarcini cu mai mult succes;
– au un echilibru emoțional bun;
– știu să se bucure de viață;
– relaționează mult mai armonios cu cei din jur;
-pot influența pozitiv persoanele din preajma lor.
Cum poate fi dezolvată inteligența emoțională
Pentru a vă dezvolta inteligența emoțională, puteți proceda astfel:
– Recunoașteți propriile emoții mai departe de bun-rău, pozitiv-negativ! Acceptați că aceste emoții sunt prezente și fac parte din viața voastră! Astfel veți recunoaște mai ușor propriile nevoi, impulsuri, vulnerabilități.
– Acordați-vă timp pentru a analiza ce ați trăit în fiecare zi. Conștientizați! Meditați!
– “Profitați” de prezența celor din jur! Cereți și acceptați ajutorul lor!
– Învățați să spuneți NU atunci când simțiți că nu puteți duce la bun sfârșit un lucru/obiectiv!
– Păstrați-vă energia! Nu o consumați toată cu un singur moment!
– Acceptați că în jurul vostru sunt persoane de la care puteți învăța!
– Trasați mereu câte un scop pe care să-l atingeți!
– Asumați-văfaptul căîntodeauna pot apărea situații neplăcute!
– Învățați să fiți empatic și un bun ascultător!
– Transmiteți celorlalți punctul vostru de vedereîntr-o manieră asertivă!
– Nu răniți oamenii din jurul vostru!
Inteligența emoțională este un drum lung, care necesită răbdare, efort, perseverență și provocări.
by Admin | Jul 31, 2018 | Articole
Sindromul Asperger face parte dintr-un grup de tulburări de neurodezvoltare care au efecte asupra comportamentului unei persoane la nivel de limbă și comunicare, precum și la modul de interacțiune socială. Caracterizată ca una dintre tulburările mai ușoare din spectrul autismului, tulburarea Aspergerare însăo arie mai largă de răspândire.
Persoanele afectate prezintă în mod obișnuit inteligență peste medie (ex. Einstein), însă au mari dificultăți în ceea ce privește interacțiunile sociale.
Tulburare din spectrul autist
Intrucât tabloul autist se asociază de cele mai multe ori cu retardul mental și/sau cu hiperactivitatea, părinții și specialiștii investesc multă energie în construirea unor planuri terapeutice cât mai eficienteși pe termen lung.
Copiii cu Asperger bifează cu brio cele trei obiective vizate de terapeuți: restructurare comportamentală, achiziții cognitive, limbaj. Cu alte cuvinte, aceștia reușesc să aibă un limbaj foarte bine dezvoltat, achizițiile cognitive sunt normale sau chiar peste medie, iar în ceea ce privește comportamentul pot fi comparați cu copiii năzdrăvani sănătoși de aceeași vârstă. Așadar, cu multă străduință și timp dedicat, terapeutul poate ajunge să lucreze cu un copil/adolescent cu care se înțelege verbal foarte bine și care face față provocărilor intelectuale. Și-atunci, probabil vă întrebați: care mai este problema? Ei bine, lucrurile nu sunt atât de simple precum par. Pacientul este vulnerabil chiar în punctele considerate “resurse”.
Copilul are memorie enciclopedică
Supraestimând capacitățile cognitive ale copilului, se trece adesea cu vederea peste naivitatea lui de la nivel social, sunt încurajate abilitățile lingivistice fără a se sesiza cât de departe este de exprimarea naturală și firească a unui copil de aceeași vârstă. Încântați de memoria enciclopedică, nu se dă atenție măsurii în care copilul chiar poate să folosească funcțional și adaptat social toate informațiile acumulate. Intrebările care rămân sunt:
– Poate el, pornind de la propriile pasiuni și interese, să creeze punți de legătură cu alți copii?
– Se poate integra într-un colectiv, adaptându-se la rolurile pe care le observă în grup, la relațiile care se creează?
– Poate face diferența între adaptare și a face mici compromisuri și submisivitate?
La adolescență se confruntă cu propriile lacune
Din păcate, cea mai mare dramă a copiilor cu Asperger este sesizarea diferențelor dintre sine și ceilalți, iar la adolescență confruntarea cu propriile lacune, elemente lipsă, pe care nu știu cum sau cu ce să le înlocuiască.
Lucrurile se complică în momentul în care pacienții devin conștienți de această diferență, consilierea devine tot mai delicată, deoarece învățarea unor noi perspective asupra vieții sociale se lovește de barierele unui mental rigid, chiar dacă superior. Deși limbajul expresiv servește drept foarte bun mediator, iar persoana cu Asperger nu are dificultăți în comunicarea verbală (cel puțin până când întâlnește limbajul cu dublu sens, metafora și aspecte subtile precum ironia, sarcasmul), în ceea ce privește înțelegerea, cunoașterea, gestionarea și comunicarea emoțiilor lucrurile se schimbă.
Încercând să raționalizeze ceea ce i se întâmplă, acesta creează scenarii care, odată implementate ca schemă unică a realității, sunt greu de modelat sau schimbat. Scenariile negative pot implica familia, colegii de clasă, întreg universul care l-a creat așa cum este, și nu altfel…
Ședințele de terapie trebuie să stimuleze creativitatea
Persoana cu Asperger încearcă să facă față informațiilor care vin din spațiul social, întrucâtînțelege că depinde de el și își dorește apartenența la acel spațiu… însă lucrurile evoluează cu greu, deoarece îi lipsesc anumite supape.
În consecință, pentru ca propria conștiință de sine să nu se transforme într-un supliciu, copiii și adolescenții cu Asperger trebuie îndrumați către forme de consiliere și terapie care să stimuleze creativitatea, comunicarea, care să propună și să analizezescenarii alternative de realitate, care să construiască treptat universul interior atât de complex al unei ființe, pornind de la pasiuni și hobbyuri și sfârșind prin a completa acele aspecte care uneori par să lipsească.
Atenție!
Dacă în copilărie persoana cu Asperger poate înțelege că este diferită față de semenii săi de aceeași vârstă, în adolescență realizează cât de mare e diferența, iar aceastăconștientizare poate atrage cu sine anxietate, depresie și puternice sentimente de înstrăinare. De aceea este esențial ca părinții să nu oprească ședințele de terapie în momentul în care observă că s-au obținut rezultate semnificative!
Modul original de a gândi îi recomandă ca buni profesioniști
Dacă sunt urmate întocmai recomandările specialistului, pacientul poate avea o viață normală. Caracteristicile pozitive ale persoanelor cu sindrom Asperger au fost descrise ca fiind benefice în multe profesii, întrucât includ:
– creșterea capacității de a se concentra asupra detaliilor,
– capacitatea de a persevera în interesele specifice, fără a se lăsa influențat de alții,
– capacitatea de a lucra independent,
– recunoașterea de modele pe care alte persoane le-ar putea rata,
– intensitate,
– mod original de a gândi.
