by Admin | Jul 31, 2018 | Articole
Dizabilitățile de învățare nu sunt întotdeauna ușor de identificat. Totuși, unele semnale de avertizare sunt mai frecvente decât altele la diferite vârste. Dacă le recunoașteți, veți fi capabili să identificați tulburarea de învățare devreme și să luați rapid măsuri pentru a-i oferi copilului suportul de care are nevoie.
E important de știut că, uneori, și minorii fără probleme de învățare pot prezenta semne asemănătoare și se pot confrunta cu unele dintre dificultățile prezentate mai jos. Însă, dacă observați că există o consecvență în incapacitatea copilului de a stăpâni anumite abilități, trebuie să vă puneți rapid un semn de întrebare. Pentru asta, vă va fi extrem de utilă lista cu comportamentele pe categorii de vârstă, prezentată în continuare.
Preşcolar:
– prezintă dificultăţi de articulare şi/sau pronunţie a cuvintelor, întârziere în dezvoltarea vorbirii, dezvoltare lentă a vocabularului. Copilul utilizează puţine cuvinte comparativ cu persoanele de vârstă asemănătoare și găsește cu greu termenii potriviți pentru a comunica;
– are probleme în utilizarea rimelor; dificultăţi în învăţarea numerelor, literelor, zilelor săptămânii, culorilor, formelor etc.;
– întâmpină greutăți în urmarea instrucţiunilor primite, precum și în învățarea rutinelor;
– se confruntă cu dificultăţi de motricitate fină la utilizarea instrumentelor de scris, colorat etc.;
– prezintă dificultăţi de legare a şireturilor, de închidere a fermoarelor, de încheiere a nasturilor;
– are un nivel crescut al activismului, în schimb dificultăţi în interacţiunea socială cu copiii de vârsta sa.
Școlar mic (clasa 0-clasele primare):
– asociază cu greu litera cu sunetul aferent, are dificultăți în a pronunţa sau a scrie literă cu literă; precum și dificultăţi de citire a cuvintelor familiare (chiar dacă au fost exersate în repetate rânduri);
– are abilităţi scăzute de a scrie corect gramatical, precum și de a folosi corect semnele de punctuaţie;
– face frecvent inversiuni şi transmutări ale literelor, cifrelor sau semnelor grafice;
– are abilităţi reduse în sfera coordonării motorii fine, observabile în special la scrisul de mână (imaturitate în mânuirea instrumentelor, scris tremurat etc.) ;
– prezintă dificultăţi în înţelegerea celor spuse sau în exprimarea propriilor gânduri;
– reactualizează informaţiile cu dificultate. De asemenea, și învăţarea unor noi abilităţi sau deprinderi se face lent şi cu dificultate;
– e predispus la accidente din cauza abilităţilor reduse de coordonare;
– are dificultăţi în înţelegerea conceptelor de bază în matematică, precum şi în utilizarea acestora în timpul calculelor matematice sau a rezolvării de probleme;
– se orientează cu greu în spațiu și timp și are probleme în învăţarea noţiunilor legate de aceste 2 coordonate (temporo-spaţial).
Şcolar mare (gimnaziu)
– prezintă dificultăţi de înţelegere a informaţiilor citite, dificultăţi de utilizare a limbajului scris, abilităţi slabe de utilizare a calculului matematic şi de rezolvare a problemelor matematice;
– evită cititul, scrisul, calculul matematic, dar şi alte abilităţi şi deprinderi specifice;
– are dificultăţi de organizare a spaţiului, a materialelor sau a gândurilor atunci când acestea trebuie exprimate în scris sau verbalizate;
– are probleme de planificare a timpului sau de dezvoltare a strategiilor necesare pentru a finaliza o sarcină într-un timp limită.
Adolescent
– evită în continuare cititul, scrisul, calculele matematice, dar şi alte abilităţi şi deprinderi specifice;
– are dificultăţi de înţelegere a întrebărilor deschise într-un test grilă;
– pot fi întâlnite erori de pronunţie pe litere şi de scriere a cuvintelor. Adesea, pe parcursul unui document se poate întâlni acelaşi cuvânt scris în diferite moduri;
– memorează cu greu și are capacități slabe de reactualizare;
– are dificultăţi de adaptare la un nou set de reguli;
– prezintă lentoare în activitățile desfășurate (lecţii, serviciu);
– abilităţile de înţelegere a conceptelor abstracte sunt slabe;
– acordă detaliilor prea multă sau, dimpotrivă, prea puţină atenţie;
– interpretează adesea în mod eronat informaţiile.
Diagnostic
Pentru diagnosticarea tulburării de învățare este necesar ca părinții să apeleze la un specialist (psiholog clinician, psiholog școlar, psihiatru, neuropsiholog, logoped). Acesta va face anamneza (istoricul) copilului, precum și testări și activități de monitorizare.
DEFINIȚIE:
Conform literaturii de specialitate, tulburările sau dizabilitățile de învățare se referă la întârzierea în dezvoltare sau dezvoltarea nepotrivită a citirii, scrierii, vorbirii și/sau a deprinderii de calcul matematic. De aici și numele de: dislexie (tulburarea cititului), disgrafie (tulburarea scrisului), afazie sau disfazie (tulburarea vorbitului) și acalculie sau discalculie (tulburarea de calcul).
by Admin | Jul 31, 2018 | Articole
Bâlbâiala este o tulburare a comunicării. Aceasta se traduce printr-o dificultate a limbajului vorbit, prin pierderea fluidității unui cuvânt, ezitare, tulburarea ritmului etc. În esență, balbismul este o tulburare funcțională motorie care are la bază asinergia (incapacitate de a îndeplini simultan diferite mișcări elementare) musculaturii care participă la actul vorbirii și al respirației.
Problema, accentuată la vorbitul în public
Tulburarea de vorbire se accentuează în momentul vorbirii în public, când se atrage atenția asupra defectului, când lumina este puternică, la vorbirea cu necunoscuți, la emoții. Ea se diminuează sau chiar dispare într-o atmosferă familiară, liniștită, în semiîntuneric, atunci când se cântă sau se recită o poezie foarte bine știută.
Pe lângă tulburarea de vorbire apare și cea de respirație, evidentă numai în timpul elocuțiunii (exprimării gândirii prin cuvinte). De asemenea, balbismul e trădat și de tonalitate, fiind caracterizat de pronunțarea explozivă a cuvintelor. Din punct de vedere vizual se pot observa mișcări ample, gesturi largi, de compensare a deficitului din exprimare (sincinezii), încărcătură vegetativă intensă (transpirații, eritem). În timp, se instalează logofobia, teama de a repeta, de a nu face față exprimării, evitarea răspunsului verbal sau răspunsuri scurte, laconice, cu multe cuvinte parazite.
Caracterizat prin frecvente repetiții sau prelungiri de sunete
Deși balbicul este atât de ușor de recunoscut, specialiștii nu au ajuns încă la niciun consens pentru a defini acest tip de comportament. Literatura de specialitate îl definește destul de vag: “Frecvente repetiții sau prelungiri de sunete sau silabe, care perturbă net fluența verbală”.
Însă aceste criterii sunt mai puțin utile clinicianului pentru a determina prezența unui balbism semnificativ. Astfel, tulburarea trebuie definită din punct de vedere operațional.
Există 4 elemente unanim recunoscute de specialiștii din acest domeniu:
- Ezitarea – persoana începe cuântul (sau silaba), dar ezită să continue;
- Repetiția – pronunță corect, dar repetă integral cuvântul sau silaba;
- Prelungirea –pronunță silaba prelungind-o;
- Blocajul – individual este incapabil să înceapă un cuvânt sau o silabă.
Apare începând cu vârsta de 3 – 5 ani
Balbismul apare de obicei între vârsta de 3 și 5 ani și este acompaniat de diverse ticuri sau gesturi stereotipe ale feței sau membrelor. În 30% dintre cazuri este ereditar. Baieții au risc de 3 ori mai mare de a face balbism decât fetele. Totuși, vestea bună este că majoritatea copiilor depășește această etapă mai puțin plăcută a vieții. Se presupune că doar 1% dintre adulți mai prezintă balbism.
Clasificat în 4 forme, în funcție de severitate
Pentru a stabili viteza vorbirii, se caută un eșantion de un minut din timpul conversației cu un balbic, în prealabil înregistrat, și se numără silabele pronunțate. Debitul verbal se exprimă în numărul de silabe pronunțate/minut. Trebuie luată în calcul această variabilă pentru că obiectivul tratamentului va fi, evident, de a reduce procentul silabelor bâlbâite sau de a încetini debitul verbal.
În funcție de severitate, balbismul se poate clasifica în următoarele forme:
– ușoară 3 – 5% silabe bâlbâite,
– medie 6 – 10%,
– severă 11 – 15%,
– foarte severă – peste 15%.
Rezultatele se văd în urma terapiei asociate
Terapia cognitiv-comportamentală, asociată cu tehnici logopedice, poate duce la ameliorarea semnificativă a balbismului, mai ales când sunt aplicate și tehnici de hipnoză și auto-hipnoză. Este esențială munca în echipă: psiholog/psihiatru psihoterapeut, logoped, familie și școală. În general, după terapie (a cărei durată poate varia de la caz la caz, în funcție de durată și de gravitatea problemei) pacienții nu mai au tendința de evitare. Unele cercetări au arătat că, cu cât pacienții dezvoltă o fluență mai bună a vorbirii, cu atât devin mai stăpâni pe situație. În plus, controlul va fi un bun predictor al menținerii succeselor terapeutice.
by Admin | Jul 31, 2018 | Articole
Atunci când performanța unei persoane referitoare la citit, calcul aritmetic sau expresie grafică este substanțial sub ceea ce se așteaptă de la nivelul său de inteligență pentru vârsta și etapa sa de școlarizare se poate vorbi de tulburare de învățare. Însă, pentru a fi siguri că diagnosticul este corect, persoana este supusă unor teste standardizate, administrate individual, conform DSM, 2003.
Studiile și datele statistice înregistrate la nivel mondial arată că 7-10% din numărul total de copii prezintă tulburări de învățare, procentul cazurilor grave fiind de 3-5%.
Copilul citește lent, cu poticniri și chiar blocaje
Tulburările de învățare pot fi împărțite în: dislexie (tulburarea de citit), discalculie (tuburarea de calcul), disgrafia (tulburarea expresiei grafice) și tulburarea de învățare fără altă specificație.În acest articol vom vorbi despre dislexie.
Cuvântul “dislexie” provine din limba greacă și are semnificația de “dificultate în ceea ce privește cuvintele”. Cel mai adesea, dificultatea se referă la capacitatea de învățare, citire și redactare a unui text, și implică neputința individului afectat de a înțelege anumite cuvinte, de a se orienta în spațiu sau de a face calcule matematice.
Altfel spus, dislexia este o tulburare de citire caracterizată de un deficit în recunoașterea și înțelegerea textelor, fie tipărite, fiescrise de mână. Persoana afectată citește lent, greoi, cu poticniri și chiar blocaje.
Simptomele debutează în perioada preșcolară
Există o serie de simptome care, odată identificate, arată predispozițiaspre dislexie. Acestea debuteazăîn perioada preșcolarăși deseori iau forma unor dificultăți de orientare în spatiu, de vorbire, de atenție, legate de memoria și percepția copilului. Numărul de simptome regăsite poate varia de la caz la caz. Însă identificarea unora dintre aceste simpotome nu este suficientă pentru a se considera că un copil va fi dislexic. Se recomandăca cel mic să fie evaluat de specialiști: psiholog și logoped.
În lista de mai jos se regăsesc câteva posibile simptome ale afecțiunii dislexice. grupate în funcție de anumite arii de dezvoltare psihică.
Vorbire
În planul vorbirii, următoarele simptome pot fi considerate semnale de alarmă în apariția dislexiei:
- Copilul începe să vorbească mai târziu (după 18 luni), vocabularul se dezvoltă într-un ritm lent, pronunță cu greutate cuvinte lungi sau necunoscute;
- Prezintă dificultăți în găsirea cuvintelor sau își amintește cu dificultate cuvinte uzuale;
- Nu reușește să fie coerent când vorbește pe o anume temă;
- Întâmpină dificultăți în învățarea cuvintelor noi, iar când le reține nu reușește să le integreze în vocabularul active;
- Percepe incorect ordinea sunetelor dintr-un cuvânt;
- Vorbește incorect din punct de vedere gramatical;
- Nu are simțul ritmului.
Percepție vizuală
În planul percepției vizuale, următoarele simptome ar trebui să îngrijoreze:
- Adesea prezintă o dezvoltare insuficientă a abilităților vizio-spațiale;
- Își iaîn mod frecvent pantofii/ încălțămintea invers;
- Nu poate realiza o construcție din cuburi;
- Nu reușește să copieze figuri;
- Întâmpină dificultăți în observarea și recunoașterea persoanelor cunoscute în mulțime, pe stradă;
- Confundăformele asemănătoare.
Motricitate
Vizavi de dezvoltarea motricității, următoarele semnale ar trebui luate în considerare ca posibile simptome pentru apariția dislexiei:
- Copilul începe să meargă mai târziu sau întâmpină dificultăți în coordonarea mișcărilor;
- Simțul echilibrului este slab sincronizat;
- Este hiperactiv.
Orientare spațială
În planul orientării spațiale și al schemei corporale se pot observa următoarele aspecte:
- Copilul confundă sau nu cunoaște denumirea părților corpului;
- Lateralitatea: poate fi anormală sau inversată.
Identificarea aspectelor și simptomelor mai sus menționate de către părinți sau orice alte persoane care petrec timp cu copiii are o importanță majoră în stabilireaunui diagnostic corect. Verificarea și validarea acestora împreună cu persoanele semnificative din viața copilului și cu specialiștii (psihiatru, psiholog clinician, logoped) aduce un plus de șanse pentru o ameliorare rapidă.
E nevoie de o bună comunicare și de terapie
Este important de menționat faptul că dislexia nu trebuie confundată cu retardul mental. Pacienții cu dislexie nu au un nivel mai scăzut de inteligență și nu învață mai greu alte lucruri în afară de citit. De fapt, majoritatea dislexicilor au o inteligență peste medie. Totuși, incapacitatea de a citi repede sau fluent poate face multe arii de studiu greu de urmat.
Este foarte relevant modul în care adulții se raportează și integrează comportamentele copilului care prezintă semne de dislexie. De aceea, pentru un diagnostic real și diferențiat cea mai la îndemânămetodăeste o bună comunicare cu copilul. Prin normalizare, ascultare activă și empatie, comunicarea cu persoanele dislexice este mult ușurată, la fel integrarea lor, precum și terapia asociată.
