Adolescenta. Tentatii si anturaj

Adolescenta. Tentatii si anturaj

In cadrul intalnirii “Seara parintilor” cu tema “Adolescenta. Tentatii si anturaj”, din 26.05, am avut ocazia sa stam de vorba cu parintii care se confrunta cu acesta etapa a dezvoltarii in viata propriului copil, dar si cu mame ale caror copii sunt la granita dintre pubertate si adolescenta.

Ne putem gandi la adolescenta ca la “podul lung” care face legatura intre pubertate si maturitate. Avand in vedere rolul pe care adolescenta il are in viata unei persoane, spunem ca acesta etapa este de fapt “3 in 1” deoarece persoana traieste 3 timpuri diferite: Trecut -Prezent-Viitor. Trecutul il reprezinta familia si grija fata de el precum si mediu, viitorul este ceea ce cred ei ca ar vrea sa faca  iar prezentul este marea schimbare pe care o simt la nivel emotional, fizic si social.

Un adolescent manifesta o parte din comportamentele enumerate mai jos:

  • o bogata imaginatie;
  • putere de judecata mult mai mare;
  • interes crescut de propria imagine;
  • finalizarea mult mai greoaie a unei sarcini care nu este legata de domeniul lor de interes personal;
  • interes crescut fata de competitivitate;
  • deschidere mult mai mare fata de experiente noi, provocative, chiar daca acestea sunt insotite de un risc foarte crescut;
  • punerea in evidenta a cunostintele si abilitatilor, pentru a castiga simpatia grupului social;
  • ssensibilitate si vulnerabilitate crescute;
  • atrasi de grupuri sociale care ii pun in evidena;
  • tentati sa minta;
  • manifestarea dorintei de castigare a independentei fata de parinti
  • schimbarea stilului de viata
  • alegerea carierei este un punct de vedere care este sustinut cu tarie si convingere;
  • convingerea ca ceea ce fac/zic este bine pentru ei;
  • comunicarea cu parintii/familia este mult mai anevoioasa – devin mai putin dispusi sa impartasca cu familia experientele lor;
  • momentele de tandrete sunt mult mai rare decat in copilarie;
  • generarea conflictelor pornind de la dorinta de control a parintilor.

Ce putem face?

  • Deveniti un partener de dialog al adolescentului;
  • Evitati avalansa de intrebari: ce faci? Unde ai fost? Unde mergi? Cu cine ai fost? Cu cine te-ai intalnit? Aceste intrebari ajung sa-l distanteze de familie daca sunt puse des si direct;
  • Fiti diplomatici;
  • Incercati sa-l atrageti in activitati placute;
  • Nu-l mai cocolositi, tratati-l cu respect;
  • Nu-l jigniti, amenintati;
  • Nu-i jigniti sau etichetati prieteni, este cel mai vulnerabil subiect pentru un adolescent;
  • Gasiti motive clare de dialog pe nivel de egalitate;
  • Ascultati cu atentie ceea ce va transmite, daca doriti sa fiti ascultat;
  • Aveti rabdare si incercati sa-i oferiti solutii pentru a rezolva o problema, luand in considerare si parerea lui;
  • Nu impuneti reguli stricte si neclare, generale (exemplu: nu mai vreau sa te intalnesti cu prietenii tai, cred ca nu sunt potriviti pentru tine! – explicati care este motivul pentru care nu sunteti de acord cu anturajul lui si incercati sa-i argumentati, iar la final puteti sa-i spuneti ca nu sunteti de acord deoarece el are mult mai multe calitati si ar putea face anumite activitati in schimbul acestei intalniri, dar ca intelegeti nevoie lui de a sta cu prietenii si chiar daca nu sunteti de acord ii respectati decizia).

Acestea sunt doar cateva lucruri importante care va pot ajuta in intelegerea adolescentei copilului d-voastra si in prevenirea situatiilor conflictuale in relatia parinte -adolescent.

Nimeni nu cere sa deveniti parinti perfecti deoarece este extrem de greu, dar putem lua in calcul aceste lucruri si putem sa ne gasim timp pentru a analiza situatia si pentru a ne intoarce cativa ani inapoi sa vedem cum ne-am descurcat in aceeasi perioada. Nu exista retete pentru a traversa acest “pod”,  dar putem sa avem intentie si bunavoita in a ajuta relatia.

De retinut: Adolescenta este etapa schimbarilor, trecerea de la pubertate la maturitate. Pentru a deveni un adult stabil si echilibrat, adolescentul are nevoie de multe provocari. Toate aceste provocari pot fi gestionate frumos si cu rabdare de parinte.

Ce este balbismul?

Ce este balbismul?

Balbaiala este o tulburare a comunicarii care se traduce printr-o dificultate a limbajului vorbit,pierderea fluiditatii unui cuvant, ezitarea, tulburarea ritmului, etc. In esenta, balbismul este o tulburare functionala motorie care are la baza disinergia musculaturii care participa la actul vorbirii si al respiratiei.

Tulburarea de vorbire se accentueaza in momentul vorbirii in public, cand se atrage atentia asupra defectului, cand lumina este puternica, la vorbirea cu necunoscuti, la emotii.Ea se diminueaza sau chiar dispare intr-o atmosfera familiara, linistita, in semiintuneric, atunci cand se canta sau recita o poezie foarte bine stiuta.

Pe langa tulburarea de vorbire apare si tulburarea de respiratie evidenta numai in timpul elocutiunii. Se adauga tulburarea de tonalitate, cu pronuntarea exploziva a cuvintelor. Apar miscari ample, gesturi largi, de compensare a deficitului din exprimare (sincinezii), incarcatura vegetative intensa (transpiratii, eritem). In timp, se instaleaza logofobia, teama de a repeta, de a nu face fata exprimarii, evitarea raspunsului verbal, sau raspunsuri scurte, laconice, cu multe cuvinte parazite.

Apare de obicei intre 3 si 5 ani si adesea este acompaniat de diverse ticuri sau gesturi stereotipe ale fetei sau membrelor. In 30{0c1c61d1dd359c33126e818027e4b7dd91e9cdf4764a82d285d0fc9f3a5e0fd4} din cazuri este ereditar.Baietii au risc de 3 ori mai mare de a face balbism decat fetele. Majoritatea copiilor, totusi, depasesc aceasta afectiune, se presupune ca doar 1{0c1c61d1dd359c33126e818027e4b7dd91e9cdf4764a82d285d0fc9f3a5e0fd4} din adulti prezinte balbism. Desi este atat de usor de recunoscut un balbic, specialistii nu au ajuns inca la nici un consens pentru a defini acest tip de comportament. DSM-IV defineste balbismul destul de vag: “Frecvente repetitii sau prelungiri de sunete sau silabe care perturba net fluenta verbala”.

Aceste criterii sunt mai putin utile clinicianului pentru a determina prezenta unui balbism semnificativ. Trebuie deci definita aceasta tulburare din punct de vedere operational.

Exista 4 elemente unanim recunoscute de specialistii din acest domeniu:

  • Ezitarea – persoana incepe cuvantul (sau silaba), dar ezita sa-l completeze;
  • Repetitia – persoana pronunta cuvantul sau silaba corect, dar le repeta integral;
  • Prelungire – persoana pronunta silaba, prelungind-o;
  • Blocajul-persoana este incapabila sa inceapa un cuvant sau o silaba.

Pot fi utilizate 2 instrumente: comportamentale si subiective. Primele se refera la procentul de silabe balbaite si la debitul verbal. Trebuie numarate silabele balbaite si raportate la totalul silabelor pronuntate, dupa formula:

Silaba pronuntata se cuantifica o singura data, chiar daca e repetata de mai multe ori.In functie de severitatea balbismului, acesta se poate clasifica in urmatoarele forme:

  • usoara 3 – 5{0c1c61d1dd359c33126e818027e4b7dd91e9cdf4764a82d285d0fc9f3a5e0fd4} silabe balbaite
  • medie 6 – 10{0c1c61d1dd359c33126e818027e4b7dd91e9cdf4764a82d285d0fc9f3a5e0fd4}
  • severa 11 – 15{0c1c61d1dd359c33126e818027e4b7dd91e9cdf4764a82d285d0fc9f3a5e0fd4}
  • foarte severa >=15{0c1c61d1dd359c33126e818027e4b7dd91e9cdf4764a82d285d0fc9f3a5e0fd4}

Pentru a stabili viteza vorbirii, se cauta un esantion de un minut din timpul conversatiei cu un balbic, in prealabil inregistrat, si se numara silabele pronuntate. Debitul verbal se exprima in numarul de silabe pronuntate/minut (SPM). Trebuie luata in calcul aceasta variabila pentru ca obiectivul tratamentului va fi, evident, de a reduce procentul silabelor balbaite sau de a incetini debitul verbal (Ladouceur, 1989, 1993).Pentru a evalua comportamentul de evitare al balbicului este foarte utila scala Erikson (Tabelul 1). Dupa terapie in general, pacientii nu mai au tendinta de evitare. Unele cercetari au aratat ca, cu cat pacientii dezvolta o fluenta mai buna a vorbirii, cu atat devin mai stapani pe situatie.

De asemenea, controlul va fi un bun predictor al mentinerii succeselor terapeutice. Terapia cognitiv-comportamentala asociata cu tehnici logopedice poate duce la ameliorarea semnificativa a balbismului, mai ales cand sunt aplicate si tehnici de hipnoza si auto-hipnoza. Este esentiala munca in echipa din care sa faca parte psihologul sau psihiatrul psihoterapeut, logopedul, familia si scoala.

Bibliografie

1.Lupu V. (2009)Introducere in hipnoterapia si in psihoterapia cognitiv-comportamentala a copilului si a adolescentului. Editura ASCR, Cluj-Napoca.

2.Vrasmas, E., Musu, I., Stanica, C., (1997):Terapia tulburarilor de limbaj-interventii logopedice, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

3.Caron C., Ladouceur R. (1989): A Multidimensional Behavioral Treatment for Child Stutterers. Behav. Modification, 13, 206-215.

Autor: Violeta Sabadac

Imaginea de sine si autismul

 

In general, conceptual de sine face referire la un sistem complex de idei, foarte bine organizat si dinamic, pe care fiecare persoana il are despre ea insasi. Imaginea de sine este alcatuita din doua parti: un element descriptiv (autocaracterizare) si un element evaluativ si pozitiv (stima de sine).

 S-a constat ca la persoanele cu autism aspectul descriptiv al imaginii de sine este mai putin afectat decat aspectul evaluativ. Acestea retin de obicei, detaliat si corect, fapte autobiografice (varsta, sex, unde locuiesc), insa mult mai dificil pentru ele este sa se reflecte in aceste autocaracterizari si sa le evalueze. Dupa cum sustin Jordan si Powell : „Le lipseste un sens al sinelui”. Ei sunt capabili sa descrie cine sunt, dar le este mult mai dificil sa descrie ce inseamna sa fii acea persoana. Metaforic vorbind, putem spune ca persoanele cu autism pot fi mai mult spectatori decat actori ai propriei vieti, sau cum spune Wendy Lawson (care sufera de autism) : „A trai in spatele geamului”.

Desi probabil asa s-ar crede, copiii si adolescentii cu autism nu au o imagine saraca despre ei insisi. Acestia pot vorbi despre lucrurile pe care le detin, despre preferintele lor materiale sau fizice, sau chiar despre lucruri pe care isi doresc sa le faca. Pentru ei, dificultatile apar atunci cand trebuie sa-si exprime gandurile, sentimentele, valorile sau preferintele si aversiunile sociale. Acest lucru este de inteles, daca ne gandim la problemele acestora de socializare sau la dificultatea de a empatiza cu ceilalti. Dupa parerea cercetatorilor, aproximativ 10{0c1c61d1dd359c33126e818027e4b7dd91e9cdf4764a82d285d0fc9f3a5e0fd4} dintre ei au o imagine mai clara despre ce gandesc ceilalti despre ei, in timp ce aproximativ jumatate dintre ei nu au nicio idee despre modul in care ceilalti ii percep.

Cercetarile realizate pana acum pe tema acestui subiect au aratat faptul ca multe persoane ce sufera de autis pot vorbi despre trecutul lor, insa foarte putini se pot raporta la viitor. La intrebarea „Cum te vezi in viitor?” cei mai multi au exprimat foarte bine stilurile de gandire autiste – textual si concret – dand raspunsuri de genul: „Voi ramane la fel.”, „Vocea mi se va schimba” sau „Nu ma voi schimba pentru ca numele meu va ramane acelasi”.

Cu toate acestea, nu putem spune neaparat ca imaginea de sine a persoanelor cu autism este mai limitata decat a oamenilor obisnuiti, ci mai degraba ca acesta difera calitativ, fiind mai putin ancorata din punct de vedere social si intr-un sine subiectiv. Intelegerea imaginii de sine este legata in mare masura de nivelul intelectual.

Revenind la cele doua dimensiuni ale personalitatii (imaginea de sine si stima de sine) si luand in considerare legatura stransa dintre cele doua, putem sustine concluziile unei serii de cercetari: copiii cu un nivel intelectual mai ridicat si cu bune competente sociale (din perspectiva parintilor) prezentau o stima de sine mai scazuta. Acest lucru se datoreaza unei mai mari constientizari a difentelor care ii separa de ceilalti, cat si a deficientelor lor.

Psiholog Alexandra Deleanu

Munca din spatele testelor psihologice si Pink Monday la Test Central

Munca din spatele testelor psihologice si Pink Monday la Test Central

Experienta specialistilor din cadrul Cabinetului acopera inclusiv partea de cercetare. Experienta Nicoletei Burlacu si a Irinei Ionescu este marcata prin 2 teste specifice Tulburarii de spectru autist (TSA) si anume: – ASRS ( Autism Spectrum Rating Scales ) este un ghid in stabilirea unui diagnostic, in deciziile care trebuie luate pentru planificarea tratamentului, in monitorizarea raspunsului la interventie si in evaluarea programului in care a fost inclusa persoana cu TSA. Si – PEP 3 – Psychoeducational Profile a fost creat pentru a evalua punctele forte si limitele inegale ce caracterizeaza Tulburarile de Spectru Autist (TSA) aparute in cazul copiilor cu varste cuprinse intre 6 luni si 7 ani.Munca la etalonarea si validarea unui test este in primul rand o munca de echipa, in care fiecare are un rol pe care si-l indeplineste cu foarte multa responsabilitate. Atentia la detalii, corectitudinea cu care se strang datele, numeroasele variante de traducere astfel incat limba romana sa surprinda exact acele aspecte psihologice comunicate de o alta limba straina, numeroasele aplicari, cu grija pentru instructaj si pastrarea normelor, sunt standarde de la care nu se poate face exceptie. In cadrul Cabinetului se folosesc o paleta larga de teste si instrumente psihologice si ii incurajam pe colegii psihologi sa consulete oferta de PINK MONDAY, de la Test Central, din data de 14 noiembrie 2016. Pentru mai multe informatii: http://romania.testcentral.ro/ro/

Tehnologia NU este nociva pentru copii. Trebuie gasit un echilibru

Dacă acum 20 sau 30 de ani copiii puneau accent pe jocurile fizice, implicit pe o interacţiune reală, în momentul de faţă interacţiunea socială se află la cote mult mai mici, iar acest lucru cauzează, în rândul a tot mai mulți copii, frustrări, stări depresive şi anxietate.

 În opinia psihologului Nicoleta Burlacu, nu evoluţia tehnologică este cauza închiderii tinerilor în ei, ci timpul mult mai puţin pe care îl petrec părinţii cu copiii lor.

“Pentru a nu se simţi vinovaţi de situaţie, mulţi părinţi au tendinţa să dea vina pe tehnologie pentru introvertirea copiilor lor, pentru lipsa lor de interacţiune. În realitate, lucrurile stau pe dos. Folosirea în exces a tehnologie este doar un refugiu al tânărului din ziua de azi, sperând că prin această metodă îşi poate satisface nevoile emoţionale şi de comunicare. Dependenţa de tehnologie este doar un efect, şi nu un factor declanșator, dar din cauza premizei greşite de la care se pleacă, sunt mulţi părinţi care recurg câteodată la gesturi extreme, rupându-i total pe copii de tehnologie”, declară psihologul Nicoleta Burlacu.

Specialistul crede că ruperea totală şi abruptă de un obicei sau chiar de o dependenţă, îi poate accentua tânărului stările depresive şi anxioase, nicidecum nu i le diminuează.

”Tehnologia face parte din viaţa noastră, fie că suntem tineri sau adulţi. Nu putem nega sau ignora evoluţia tehnologică, ci trebuie să o îmbrăţisăm şi să o canalizăm în scopuri constructive. În cercetările mele, am observat – nu de puţine ori – copii care pur şi simplu se uitau în gol la ecran, fără să facă nimic. Nu putem spune despre acel copil că era dependent de tehnologie, deoarece nici măcar nu o folosea, dar era refugiul lui… așa se simțea el confortabil. Deja acel copil a depăsit starea de frustrare, s-a resemnat, și a avansat către o stare de depresie”, afirmă psihologul Nicoleta Burlacu.

Cum putem crea acest echilibru între tehnologie și viața reală?

Acum 20-30 de ani, pentru a nu-i ține toată ziua în casă pe copii, părinții recurgeau la o metodă simplă: le construiau acestora propria agendă în viața reală. Mulți dintre noi am fost înscriși în echipe de fotbal, volei, handbal, baschet etc.

“În copilăria noastră aveam o ocupație, deoarece am fost încurajați de părinții noștri să avem o pasiune, un hobby. În zilele noastre, copiilor le lipsesc hobby-urile, nu mai au o agendă, iar în absența acestei agende, își petrec aproape tot timpul liber în fața unui calculator sau a unui telefon mobil. Tehnologia moderată, interacțiunea, relaționarea, comunicarea și conectarea permanentă cu copilul sunt ingredientele de succes pentru echilibrul acestuia. Tot acest echilibru este stabilit și condus de părinte, el fiind singurul responsabil pentru acest lucru”, consideră psihologul. În acelaşi timp, specialistul le recomandă părinţilor să stabilească reguli clare în relaţia cu copiii lor, în privinţa momentelor şi a duratei de folosire a tehnologiei, încă de la vârste foarte fragede, deoarece comportamentele sunt mai uşor de modelat atunci.

De cealaltă parte, specialistul în psihologia copilului crede că implementarea tehnologiei în școli trebuie încurajată, deoarece mijloacele clasice de învățare și-au dovedit ineficacitatea, iar tehnologia are o putere foarte mare de a le canaliza atenția tinerilor către educație.