Sindromul Down nu este o boală, este o modificare genetică ce se produce în momentul concepției fătului, fiind cauzată de prezența unui cromozom suplimentar. Dacă, în mod obișnuit, persoanele au 46 de cromozomi în fiecare celulă a corpului, cele cu sindrom Down au 47. Afecțiunea mai este cunoscutăși sub numele de “Trisomia 21” și este caracterizată printr-o variație a înapoierii mintale și numeroase anormalități fizice (spre exemplu facies aplatizat – gât scurt etc.). Deși Sindromul Down este permanent, majoritatea pacienților pot duce o viață normală, activă.
Părinții trebuie să înfrunte situația cu atenție și răbdare
Problemele de sănătate și tulburările de dezvoltare ale pacienților cu Sindrom Down pot contribui la apariția problemelor comportamentale. Un copil poate dezvolta o tulburare de opoziționism provocator din cauza problemelor de comunicare sau de interpretarea defectuoasă a cerințelor celorlalți. De ajutor în prevenirea sau rezolvarea problemelor de comportament pot fi:
– oportunitățile educaționale și de socializare;
– activitățile fizice adecvate;
– răbdarea și atenția cu care părinții trebuie să înfrunte situația.
În cazul în care un copil se confruntă și cu anxietatea sau depresia, pot fi necesare consilierea și tratamentul medicamentos.
Copilul mic, integrat într-un program de intervenție precoce
Este recomandat ca părinții să fie răbdători și să își încurajeze copiii încă din primul an de viață, pe măsură ce aceștia învață să meargă sau să stea în șezut, până la atingerea unor etape ale dezvoltării mai complexe. Este foarte probabil ca aceste repere să fie atinse într-un timp mai îndelungat decât în cazul altor copii, dar deprinderea lor poate fi la fel de semnificativă și surprinzătoare. Este recomandată integrarea copilului mic (în jurul vârstei de 3 ani) într-un program de intervenție precoce. Aceste programe beneficiază de personal specializat în monitorizarea și încurajarea dezvoltării copilului.
Abilitățile cognitive trebuie stimulate
Cât timp copiii își dezvoltă aceste abilități trebuie menținută o atitudine pozitivă. Existența oportunităților de învățare și socializare, acceptarea faptului că este bine pentru copil să fie supus provocărilor, chiar dacă uneori greșește, și atitudinea pozitivă din partea celorlalți facilitează procesul de dezvoltare. Abilitățile cognitive ale copilului pot fi stimulate având grijă ca sarcinile solicitate să nu fie prea dificile.
Abordând o terapie complexă a recuperării, ce include învățare, psihoterapie și consiliere ocupațională, rezultatele pot fi unele dintre cele mai bune.
Recuperarea prin învățare
Formele de învățare eficiente în recuperare sunt cele de tip afectiv și motivațional, care trebuie însoțite, obligatoriu, de învățarea moralăși cea motrică.
Acolo unde este posibil (în funcție de gravitatea fiecărui caz) se poate realiza și învățarea de tip intelectual, având drept obiectiv acumularea de informații elementare, însușirea unui aparat conceptual, a operării instrumentale. În aceastăsituație metodele verbale sunt esențiale.
O altă formă de învățare utilizată este cea socială, prin care persoama cu Sindrom Down este orientată spre modele comportamentale concrete, stimulându-se capacitatea sa de imitare spontană. În acest context, empatia este fenomenul de bază în stabilirea relațiilor interpersonale. Este utilă folosirea de întăritori pozitivi (recompensa – materială sau de tip afectiv, lauda etc), dar și negativi (admonestarea, sancționarea verbală etc).
Recuperarea prin psihoterapie
Deși nu înlătură handicapul, recuperarea prin psihoterapie are o importanță deosebită:
-acționează pozitiv asupra spiritului și al personalității;
– înlătură negativismul, stările psihice conflictuale, sentimentele de inferioritate;
– activează motivația și pulsiunile;
– devine un factor energizant al implicării subiectului în procesul recuperării.
Consilierea ocupațională
Consilierea ocupaționalăeste foarte importantă în acest procesși poate fi aplicată cu succesîn toate formele de handicap. Printre terapiile ocupaționale semnificative putem vorbi de: ludoterapie,arteterapie, meloterapie sau terapia prin dans. Se știe că unii subiecți cu handicap de intelect manifestă un interes viu pentru muzică, dans, pictură, joc, confecționarea unor obiecte etc., acestea putând fi nu doar momente de consumare a energiei, dar și de formare a unor abilități motrice, practice sau de elaborare a unor deprinderi profesionale. În cazul copiilor din clasele mai mari, ergoterapia contribuie la integrarea acestoraîntr-o activitate cu caracter social, prin care își pot valorificapotențialul fizic și psihic restant.
Scopul recuperării constă, pe de o parte, în valorificarea la maximum a posibilităților copilului cu sindrom Down, iar pe de altă parte, funcțiile psihice nealterate trebuie să fie antrenate astfel încât să poată prelua activitatea funcțiilor afective în vederea formării unor abilități și comportamente care să-i permită copilului o integrare optimă în viața socială.