Mutismul electiv se caracterizează prin incapacitatea persistentă a unei persoane de a vorbi în anumite situații sociale – unde este de așteptat să vorbească, în ciuda faptului că în alte situații aceasta poate vorbi. Cu alte cuvinte, persoana în cauză alege momentele în care vrea să comunice. Pentru stabilirea corectă a diagnosticului, manifestările specifice ar trebui să fie observate timp de minim o lună.
Asociat cu timiditatea.
Deșiverbalizarea lipsește cu desăvârșire în momentele manifestării bolii, copiii cu această tulburare pot avea numeroase alte modalități de comunicare prin: gesturi, desene, priviri, sunete nearticulate, gesturi de tragere sau împingere a celor din jurul lor.
Mutismul electiv este asociat în general și cu alte trăsături, cum ar fi: timiditate excesivă, izolare socială, imaturitate afectivă și motivațională, negativism, opoziționism sau tulburări anxioase.
Când apare?
Debutul acestei tulburări apare în general înaintea vârstei de 5 ani, dar până la intrarea în colectivitate (grădiniță sau școală) această perturbare poate să nu atragă atenția în mod deosebit.
La adulți se poate manifesta ca imposibilitat de a citi sau a vorbi în public.
Categorii predispuse:
S-a constatat că această tulburare este mai frecventă la fete decât la băieți.
Factori favorizanți:
Mutismul electiv poate să apară brusc atunci când copilul a trecut printr-o situație traumatizantă, precumo boală, despărțirea de o persoană iubită,abuz, neglijență, ironie, umilință etc. Chiar și cearta între părinți ar putea declanșa mutismul electiv.
Teste și criterii de diagnostic:
Principalele criterii de diagnostic sunt:
– incapacitatea de a vorbi în anumite situații sociale,
– manifestări cu dureza minim o lună,
– pacientul perturbă sau inferează cu performanța educațională sau cu viața socială,
– incapacitatea de a vorbi nu se datorează lipsei de cunoaștere a limbii vorbite,
– manifestările nu sunt explicate mai bine de o altă tulburare de comunnicare.
În anumite situații se pot faceo multitudine de teste:
– evaluare ORL (pentru a exclude hipoacuzia) și audiogramă;
– evaluare neurologică, pentru a stabili dacăcel mic nu mai știe să vorbească pentru că a uitat unele cuvinte (afazie) sau prezintăși alte semne neurologice care ar putea indica o tumoră; însoțită de RMN cerebralși EEG (de somn pentru sindrom Landau – Kleffner);
– evaluare psihologică, ce ar putea idendifica mutismul electiv sau prezența altei afecțiuni.
Cum se tratează?
În ceea ce privește intervenția terapeutică, s-a constatat că terapia comportamentală asociată cu asistarea terapeutică a familiei poate avea rezultate foarte bune. Identificarea și rezolvarea conflictelor interioare ale copilului prin intermediul jocului liber (la început) sau al desenului reprezintă pentru cel mic o modalitate eficientă de exprimare a sentimentelor și conflictelor intrapsihice. Pe parcursul terapiei, rolul jocului și al desenului se va schimba, acestea devenind directive și având valoare de act terapeutic.
În cadrul terapiei părinții vor fi ajutați să înțeleagă mai bine dificultățile copilului și să fie conștienți de posibila evoluție a acestuia. O mai bună exprimare a sentimentelor, emoțiilor și frustrărilor provocate de situația în care se află poate fi, de asemenea, un obiectiv important al procesului terapeuticîn cazul părinților.