Copiilor le place să confecționeze felicitări. Adesea, am descoperit acest lucru interacționând cu ei. Că este vorba de Valentine’s Day, Dragobete, 1 Martie, Crăciun etc., o felicitare bună nu este niciodată refuzată. Și cum orice felicitare are și un destinatar, ghiciți care este prima persoană la care se gândesc copiii. Mama. „Mama” este răspunsul copilului la întrebările importante ale vieții: „De cine te simți tu iubit cel mai mult?”, „Cine te ajută pe tine?”, „Cui ai vrea să-i mulțumești?”, „Pe cine iubești tu?”. Sigur, nu de puține ori apare dedesubt „și pe tine te iubesc tati”, însă, instinctiv, prima persoană asociată cu iubirea, siguranța, protecția este mama. De ce? Pentru că prima noastră conexiune începe înainte de a ne fi născut și devine din ce în ce mai puternică după aceea. Atât de puternică, încât curajul de a explora lumea, de a ne încrede în ea, în ceilalți și, de ce nu, în noi înșine își are rădăcina în această primă relație cu mama.
Prin urmare, nu este de mirare că imaginea maternă a reprezentat o figură centrală de-a lungul istoriei, atât la nivel ideologic, cât și societal. Femeia s-a conturat ca simbol al fertilității încă din preistorie. Dacă nu mă credeți, arheologii pot confirma asta. În timp, maternitatea s-a menținut ca trăsătură definitorie a femeii. Încă din Antichitate rolul soțiilor a fost acela de a produce moștenitori, fapt ce le-ar fi adus acestora creșterea statutului social. Prestigiul lor depindea de măsura în care reușeau să crească copiii conform viitoarelor roluri sociale pe care aceștia urmau să le aibă.
Știu, reducerea rolului femeii la perpetuarea liniei genealogice pare nedrept. Dar, dacă privim cu atenție în oglinda credințelor răspândite de-a lungul timpului, observăm că maternitatea, departe de a fi doar o datorie, era asemuită cu o forță creatoare, de sorginte divină. Multe dintre societățile antice venerau zeițe ale fertilității sau „zeițe mame”, inclusiv civilizații precum cea egipteană, greacă, romană, aztecă, mayașă ori incașă. De exemplu, în mitologia greacă imaginea maternă era personificată de zeița pământului, Geea, elementul primordial din care au luat naștere toți ceilalți zei. Aceste forme vechi de venerare a zeițelor au continuat să existe, sub alte forme, în multe dintre religiile lumii, precum hinduism, budism, shinto. Chiar și creștinismul cinstește figura maternă sub forma imaginii Fecioarei Maria, slăvită nu doar prin rugăciuni, ci și prin artă. Poate măștile sunt diferite, dar figura mamei protectoare, a mamei universale, care mediază între umanitate și divinitate a rămas aceeași.
Carl Jung vorbea despre această mamă transcendentară, a cărei imagine este purtată în inconștientul colectiv și care ne este transmisă mai departe prin mituri și povești. Este vorba despre Marea Mamă, în totalitatea sa, adică atât ca forță creatoare, cât și ca forță distructivă. Această polaritate este poate cel mai evidentă în cadrul basmelor. De exemplu, simbolul vrăjitoarei sau al mamei vitrege este o reprezentare a distrugerii, a mamei rele, lipsite de căldură, incapabilă să satisfacă nevoile copilului, în timp ce zâna care ajută eroul sau chiar mama naturală întruchipează bunătatea, afecțiunea, grija, siguranța. De cele mai multe ori, ambele polarități se regăsesc în aceeași poveste. Altfel spus, pentru fiecare vrăjitoare există și o zână bună.
Așadar, ziua de 8 martie nu este doar o altă sărbătoare din calendar. Este un simbol al primăverii, al înfloririi, al creșterii, al creației în sine. Este un simbol al Mamei. Și, deși sărbătoarea în sine e mai recentă, simbolul matern este unul arhaic, și, de ce nu, unul etern.
Bibliografie:
- Andrea O’Reilly – Encyclopedia of Motherhood, York University, Canada
- https://www.psychologytoday.com/us/blog/transcending-the-past/201605/mothers-witches-and-the-power-archetypes
Autor: Dr., Psiholog Clinician, Cristina Petre