by Servicii Psihologice Complete | Aug 1, 2018 | Teste
Categorie: NEUROPSIHOLOGIE
Domeniul de aplicabilitate: masoara perceptia vizuala, memoria vizuala si aptitudinile de constructie vizuala, neuropsihologie, psihoterapie, test pentru specializarea psihologie clinică.
Benton Visual Retention Test (BVRT) este un test care masoara perceptia vizuala, memoria vizuala si aptitudinile de constructie vizuala. Conceput initial ca o masura rapida pentru clinicieni pentru a identifica dificultati de memorie, orientare spatiala si comportament motor, evidente sau uneori subtile, testul s-a dovedit de asemenea mai eficient decât multe teste la diferentierea dificultatilor de atentie caracteristice multor pacienti cu deprecieri psihiatrice si neurologice. Testul si-a demonstrat sensibilitatea la dizabilitatile de citire, dizabilitatile de învatare non verbala, traumatisme cerebrale, ADHD, Alzheimer si alte forme de dementa.
BVRT ofera în aceeasi brosura de testare trei forme alternative aproape echivalente ale sarcinii (Formele C, D si E) si patru metode alternative de administrare (metodele A, B, C si D). Fiecare forma consta în zece desene, fiecare desen continând unul sau mai multe elemente. Cele mai multe dintre desene sunt compuse din trei elemente, ceea ce face ca desenele sa fie deosebit de sensibile la probleme de neglijare vizuala. În functie de obiectivele vizate poate fi utilizata una dintre metodele de administrare.
sursa: www.testcentral.ro
by Servicii Psihologice Complete | Aug 1, 2018 | Teste
Categorie: APTITUDINI COGNITIVE
Domeniul de aplicabilitate: evaluarea aptitudinilor cognitive, consiliere şi psihoterapie, test pentru specializarea psihologie clinica.
GAMA (General Ability Measure for Adults) evalueaza aptitudinea intelectuala generala cu ajutorul unor itemi care necesita utilizarea rationamentului si logicii în rezolvarea de probleme care utilizeaza exclusiv designuri si forme abstracte.
Utilizarea de figuri abstracte nonverbale are scopul de a minimiza efectele cunostintelor, exprimarii verbale si a întelegerii verbale asupra scorurilor testului. GAMA prezinta astfel avantajele unui instrument accesibil unei varietati largi de oameni, cu deprinderi de comunicare diferite si provenind din medii diverse din punct de vedere lingvistic, cultural si educational.
Testul este format din 66 de itemi grupati în patru subscale: Identitati, Succesiuni, Analogii si Constructii. Se calculeaza atât un coeficient de inteligenta (IQ) GAMA total, cât si scoruri pe fiecare dintre subteste.
sursa: www.testcentral.ro
by Servicii Psihologice Complete | Aug 1, 2018 | Teste
Categorie:DEPRESIE;
Domeniul de aplicabilitate: evaluarea nivelului de depresie, consiliere şi psihoterapie, psihopatologie, test pentru specializarea psihologie clinica.
CDI (Child Depression Inventory) a fost publicat pentru prima oară în 1992. A fost construit din nevoia de a avea un instrument competitiv pentru evaluarea depresiei la copii.
Construit după modelul Beck Depression Inventory, CDI este proiectat pentru copiii de vârstă şcolară şi pentru adolescenţi (intervalul de vârstă 7-19 ani). CDI evaluează prezenţa şi severitatea anumitor simptome depresive ale copiilor în vederea elaborării unui plan de tratament. Este utilizat cel mai adesea în şcoli, clinici de consiliere şi secţii de pediatrie de către psihologi, asistenţi sociali, consilieri şi alţi specialişti în sănătate mintală. CDI diferenţiază copiii cu tulburări depresive sau distimice de elevii normali, dar şi de cei cu alte tulburări psihiatrice.
CDI este ideal oricând este necesară o evaluare a depresiei şi a problemelor asemănătoare ale copiilor, care să fie în acelaşi timp rapidă, dar totuşi completă prin scorurile factoriale oferite. De asemenea, CDI este ideal atunci când sunt necesare informaţii clinice mai amănunţite.
Unul dintre avantajele CDI este acela că oferă şi două variante de heteroevaluare, una destinată părinţilor (CDI:P), iar cealaltă profesorilor (CDI:T). Părinţii evaluează comportamentul observat al copiilor acasă, în situaţii de familie, în timp ce profesorii evaluează comportamentul copiilor în situaţii academice şi sociale la şcoală. Astfel, cele două evaluări sunt complementare.
sursa: testcentral.ro
by Servicii Psihologice Complete | Aug 1, 2018 | Teste
Categorie: ANXIETATE ŞI AGRESIVITATE;
Domeniul de aplicabilitate: evaluarea nivelului de anxietate şi agresivitate, consiliere şi psihoterapie, test pentru specializarea psihologie clinica.
State-Trait Anxiety Inventory (Form C) a fost construit inițial ca instrument de cercetare pentru studiul anxietății copiilor din școala primară. Chestionarul este compus din scale separate, de auto-evaluare, care măsoară două fațete distincte ale anxietății: anxietatea ca stare (S-Anxiety) și anxietatea ca trăsătură (T-Anxiety).
Inventarul STAI-C este similar din punct de vedere al construcției și structurii cu Inventarul STAI, care este o măsură de evaluare a anxietății adolescenților și adulților. Chiar dacă este folosit în mod special pentru evaluarea anxietății copiilor cu vârsta între 9 și 12 ani, STAI-C poate fi folosit și pentru copiii cu vârstă mai mică ce au abilități medii sau peste medii de citit, cat și pentru copii mai mari ca vârstă, dar care au această abilitate dezvoltată sub medie.
sursa: testcentral.ro
by Servicii Psihologice Complete | Aug 1, 2018 | Teste
Categorie: ANXIETATE ŞI AGRESIVITATE;
Domeniul de aplicabilitate: evaluarea nivelului de anxietate şi agresivitate, psihopatologie, consiliere şi psihoterapie, test pentru specializarea psihologie clinica.
MASC a fost dezvoltat ca si un instrument de screening practic si eficient pentru masurarea anxietatii la copiii. El este un instrument de screening practic și eficient pentru măsurarea anxietății la copiii cu vârste cuprinse între 8 și 19 ani, validând diferite clustere de simptome.
In conditiile in care cadrul conceptual al tulburarilor anxioase ale copilariei evolueaza, atat clinicienii, cat si cercetatorii sunt confruntati cu sarcina dificila de a distinge intre anxietatea patologica si fricile care reprezinta o parte a procesului normal de dezvoltare. Pe baza unei literaturi considerabile, validand diferite clustere de simptome, manualul DSM-IV-TR, include patru tulburari de anxietate cu debut in copilarie:
– tulburarea de anxietate generalizata,
– fobia sociala,
– mutismul selectiv
– anxietatea de separare
In general, fricile devin patologice cand sunt excesive, nu reprezinta o etapa a procesului normal de dezvoltare sau sunt asociate cu comportamente de coping dezadaptative. Avand in vedere ca prevalenta anxietatii cu debut in copilarie nu este cunoscuta la nivelul populatiei, crearea unui instrument de evaluare a anxietatii la copii si adolescenti este cu atat mai importanta.
sursa: testcentral.ro
by Servicii Psihologice Complete | Aug 1, 2018 | Teste
Categorie: EVALUAREA NIVELULUI DE DEZVOLTARE
Domeniul de aplicabilitate: evaluarea nivelului dezvoltare generală, psihoterapie, test pentru specializarea psihologie clinică.
Testul DENVER, Denver Developmental Screening Test (DDST) a fost publicat pentru prima data in 1967, cu scopul de a oferi un sprijin specialistilor din domeniul dezvoltarii si sanatatii, in detectarea potentialelor probleme de dezvoltare la copiii mici. A fost utilizat in 54 de tari, a fost adaptat si standardizat prin studii profesioniste in peste o duzina de tari si a fost utilizat pana la acest moment pentru a evalua peste 50 de milioane de copii in intreaga lume. Ca rezultat al acestei utilizari extensive au fost trase concluzii importante, care au fundamentat revizuirea testului, aceasta concretizandu-se prin publicarea versiunii DENVER II.
sursa: www.testcentral.ro