by Admin | Jul 9, 2019 | Articole
“Renunță la cea mai mică dificultate”, “Nu se implică în lucrarea sa”, “Nu vrea să depună niciun efort” etc. Acestea sunt doar câteva din variantele pe care le aud de la părinți. Majoritatea dintre aceștia se plâng de lipsa de motivație a copiii lor. Un fenomen care, în ultimul timp, este din ce în ce mai prezent.
Curiozitatea copilului poate fi încurajată dar și… sufocată! Totul depinde dacă aplecăm sau nu urechea la dorințele sale, la emoțiile sale și la mediului cultural și emoțional în care el evoluează. Nu trebuie să uitați niciodată să luați în considerare aceste aspecte. De exemplu, dacă un copil nu învață la școală și nu are niște rezultate bune, trebuie să ne uităm și la ce se întâmplă la școală: dacă profesorul este prea dur sau dimpotrivă, nu se impune; dacă colegii se comportă într-un anumit mod cu copilul; dacă cel mic are un disconfort emoțional legat de școală ș.m.d. Este foarte important să privim din exterior și să nu dăm vina pur și simplu pe „lene” și dezinteresul copilului.
Aici apare o problemă pe care o observ frecvent. Părinții trimit un mesaj copiilor lor – încurajează rezultatele imediate, îi ceartă pentru orice greșeală cerându-le să depună eforturi și să renunțe, cel puțin momentan, la micile plăceri la care nu ar fi renunțat niciodată dacă nu ar fi forțați. Astfel, acest lucru, împreună cu lipsa unor recompense susținute, le poate scădea motivația și le poate da motive de stres. De asemenea, mulți părinți nu înțeleg că rezultatele nu pot fi unele imediate. Un copil care are rezultate proaste la o materie nu poate începe imediat să ia note de 9 și 10. De asemenea, dacă are note proaste la o materie, nu înseamnă că este leneș, ci că poate, nu este suficient de talentat pentru acel domeniu. Ar trebui ca, uneori, să încurajăm copiii să facă performanță unde au deja rezultate bune. În acest mod, de mici își vor putea contura o carieră într-un domeniu.
Totodată, în rândul părinților, mai observ și ideea potrivit căreia “Generația de astăzi nu mai învață nimic”. Personal, consider că, poate, “copiii de ieri” au fost mai disciplinați, dar mă îndoiesc foarte mult că motivația personală și apetitul lor pentru cunoaștere a fost mai mare. Ce s-a schimbat este faptul că acum există mai multe tentanții care îi pot distrage pe copii de la sarcinile lor, exemple: statul pe calculator, uitatul la televizor, spectacole, evenimente etc.
Pentru a deveni mai motivați și mai activi, aceștia au nevoie de mai multe lucruri practice deoarece sunt învățați încă de mici să facă lucruri, nu doar să citească despre ele. De asemenea, le trebuie un pic de disciplină și cunoștințe despre cum să învețe mai ușor sau să fie mai productivi. Părinții și învățătorii ar trebui să îi învețe cum să facă față provocărilor educaționale, nu doar din perspectiva cunoașterii, cât și din perspectiva emoțiilor. Sunt foarte mulți copii care se văd stresați, timorați și inhibați de anumite aspecte sau situații din mediul școlar.
Ca o concluzie, motivați-i pe cei mici cu multă răbdare, atenție și disciplină, fără a fi prea exigenți. Fiți realiști și empatici! Insuflați-le încă de mici importanța educației și a performanței în orice domeniu, învățați-i cum să facă mai eficient față provocărilor școlare și aveți grijă de emoțiile și trăirile pe care cei mici le resimt la școală. Totodată, îndemnați-i să acorde o atenție deosebită acolo unde sunt deja talentați și cu rezultate bune.
Psiholog Nicoleta Burlacu
by Admin | Apr 1, 2019 | Articole
Deși este o misiune grea, unii părinți sunt puși în situația de a-i învăța pe copiii lor cum să gestioneze mai bine situațiile în care sunt respinși de colegi sau alți semeni.
Este foarte util să descoperim care sunt motivele pentru care se ajunge în astfel de situații: copilul nu are dezvoltate anumite abilități, nu este agreat de colegi pentru că este diferit, este încet sau agresiv cu ceilalți sau timid și nu relaționează cu ușurință, etc.
Sarcina principală a părintelui constă în a verifica dacă comportamentul său, atitudinea copilului său este cea care generează astfel de conflicte sau este vorba de ceva extern, care de cele mai multe ori nu stă în puterea lui să îl schimbe. Dacă este vorba de comportamentul copilului său, părintele trebuie să încurajeze adoptarea unui comportament adecvat, pozitiv și asertiv, care să fie deschis la relaționarea pozitivă cu ceilalți. Dacă este vorba de lipsa anumitor abilități, copilul poate fi încurajat să le dezvolte și învățat cum să facă facă situațiilor conflictuale într-o manieră cât mai potrivită. Părinții pot să exerseze cu copiii diverse jocuri care să implice interacțiune cu persoane diverse, comunicare, rezolvare de probleme, pentru a pregăti copilul pentru situațiile de la școală și a-l susține în procesul de găsi singur rezolvarea la probleme lui. În contextul în care jocurile se realizează într-un mediu sigur și securizant, copilul are parte de suportul de care are nevoie, iar părinții intervin doar atunci când este cazul.
La fel de important pentru copil este partea emoțională, în care trebuie ajutat să recunoască emoțiile, atât la el, cât și la ceilalți, să le exprime și să le gestioneze în mod adecvat. Copilul are nevoie să i se ofere uneltele necesare pentru a face față conflictelor, însă niciodată nu va putea fi pregătit pe deplin, iar în unele cazuri, va învăța singur, din propriile experiențe, chiar dacă acestea sunt negative. Cu timpul va învăța că nu trebuie să fie plăcut de toată lumea și este important să găsească grupul de copii potrivit pentru el, în care să fie acceptat și cu care să relaționeze pozitiv.
De asemenea, este important ca părinții să promoveze ideea diferențelor dintre oameni, accentul pe acceptare.
Este posibil ca din acest lucru copilul să extragă ideea că nu este acceptat. Aici intervine părintele, care trebuie să sublinieze calitățile copilului, resursele pe care acesta le are pentru a gestiona conflictele, dar doar prin a oferi copilului afecțiune. A-l face să înțeleagă este important! Nu punem etichete persoanei, ci comportamentul lui.
De asemenea, o situație de luat în calcul este aceea în care grupul nu este potrivit pentru copil. În acest caz, ar fi sănătos pentru copil fie ajutat, să se integreze într-un alt grup, care poate fi potrivit pentru el. Găsirea unui hobby poate fi o modalitate de a-l face pe copil să cunoască și să interacționeze cu copii, poate chiar de vârste diferite. În acest proces, adulții trebuie să își oferă sprijinul și afecțiunea pentru a-l face pe copil să se dezvolte funcțional.
by Admin | Apr 1, 2019 | Articole
Pentru a înțelege ce simte, un copil are nevoie de multe exemple din situațiile de zi cu zi. La copiii mici, începem prin a identifica emoțiile de bază: bucuria, tristețea, furia, teamă, iar mai târziu venim în completatare cu emoții mai complexe de tipul rușinii, vinovăției, curiozității, dezgustului.
Primul pas în gestionarea emoțiilor constă în identificarea corectă a acestora: atât la ei, cât și la ceilalți. Putem să ne folosim de personajele din desenele animate, de o păpușă, de emoticoane sau să facem jocuri de rol, în care copilul trebuie să ne demonstreze cum arată o emoție specifică. Putem intra în acest joc, ajutându-l pe copil să recunoască mai ușor.
Pasul următor constă în exprimare corectă a emoțiilor. Putem să profităm de orice ocazie specifică pentru a-l întreba pe copil cum se simte, ca mai apoi să ajungă să afirme singur că o anumită situație a generat o anumită emoție. Copilul are nevoie de validare și de acceptare a emoțiilor din partea adulților pentru a înțelege că emoțiile fac parte din viața noastră de zi cu zi, iar ele trebuiesc recunoscute și integrate. O sugestie importantă ar fi că părinții și adulții cu care interacționează să nu minimizeze amploarea emoțiilor resimțite de copil. Fiecare persoană reacționează diferit, prin urmare, o situație specifică poate genera emoții diferite la persoane diferite, însă ele au semnificația lor aparte. Expresii de genul: “esti băiat, băieții nu plang”, “esti copil mare, trebuie să intelegi”, “asta nu e motiv de plans”, etc. invalidează copilul, iar ca adult va adopta comportamente care să vină în confirmarea acestor expresii. Prin urmare, vor acumula frustrări și vor crește cu sentimentul că trebuie să își reprime emoțiile, plânsul este pentru oameni slabi, etc. Este la fel de important să ne ocupam de sănătatea emoțională a copilului, precum este cea fizică, de aceea, emoțiile de orice tip trebuiesc acceptate și recunoscute ca fiind normale în anumite situații.
Ultimul pas îl reprezintă gestionarea corectă a emoțiilor. După ce copilul a învățat ce înseamnă o emoție, cum o recunoaște și cât de utilă este să o exprime, îl putem sprijini în a gestiona emoțiile resimțite sau situațiile generatoare de emoții pozitive sau negative. Copilul trebuie să învețe modalități adecvate de a-și exprima emoțiile, fie că sunt pozitive, fie că sunt negative și că unele comportamente nu sunt acceptate. La fel de important este ca copilulul să înțeleagă perspectivă celuilalt și faptul că orice acțiune are și o reacție, iar modalitatea cea mai la îndemână este exprimarea emoțiilor.
by Admin | Aug 6, 2018 | Articole
Vacanța de vară aduce multe bucurii copiilor: orele petrecute cu prietenii la joacă, întâlnirea cu marea, soarele, muntele și tot felul de activități recreative. Cu toate acestea, în timpul vacanței, copiii au tendința de a-și umple timpul și cu diverse obiceiuri și practici nocive: petrec timp îndelungat în fața televizorului sau a calculatorului, aleg să consume alimente nesănătoase în exces (exemplu: înghețata și sucurile acidulate – deliciile verii) și își neglijează atribuțiile legate de școală.
Pe cât de frumoasă și palpitantă este vara pentru copii, pe atât de stresantă poate devenii pentru părinți. De ce?
Apare o problemă legată de unde și în compania cui trebuie lăsați cei mici, cât timp părinții sunt la serviciu. Soluțiile ar fi ca aceștia să fie lăsați alături de bunici, bone sau duși la școli/grădinițe de vară. Există și situații în care părinții îi obligă pe cei mici să petreacă vacanța de vară alături de persoane neagreate de copii, fără a ține cont de părerea lor. De exemplu, copiii încep să refuze din ce în ce mai mult să petreacă vacanța cu bunicii la țară. Acest lucru se datorează faptului că cei mici sunt din ce în ce mai familiarizați cu tehnologia și refuză contactul cu natura. În aceste situații, părinții trebuie să le ofere alternative pentru a evita iscarea unor conflicte și pentru ca cei mici să petreacă o vacanță după bunul plac.
Chiar dacă nu vor sta în permanență cu copiii, părinții trebuie să fie atenți ca cei mici să continue să desfășoare activități plăcute, eficiente și potrivite vârstelor lor.
Care sunt activitățile cele mai potrivite?
Copiii au tendința de a se plictisi repede, având mereu nevoie de activități noi, care să îi scoată din rutină și care să le dezvolte latura personală. Activitățile de vacanțe ar trebui să fie cât mai „de vacanță” – fără presiune, fără amenințări, fără provocări sau constrângeri. Putem vorbi despre activități care sa le facă plăcere copiilor și care le pot oferi și ajutor pe partea educațională, fără a simți că sunt obligați să învețe. Cel mai important sfat ar fi să stabiliți cu copilul un program clar al activităților, în care să îi cereți părerea, să îi oferiți sugestii și cel mai important, să vă țineți de acel program. Asigurați-vă că veți avea timpul necesar, înainte de a gândi programul.
Iată un exemplu al unui program de activități de vacanță:
Luni: plimbare cu rolele în parc; Marți: vizită la grădina zoologică; Miercuri: o vizită la un apropiat sau o persoană vine în vizită; Joi: activități la un loc de joacă; Vineri: sport (piscină, footbal etc.); Sâmbătă: jocuri educaționale; Duminică: la cumpărături și timp de odihnă.
Toate activitățiile pe care le alegeți trebuie să stimuleze creativitatea, imaginația, dezvoltarea emoțiilor și a inteligenței copilului. Să nu uităm că pentru un copil, vacanța de vară înseamnă liniște, libertate, joc, autonomie și în niciun caz presiune, șantaj, amenințare!
Părinții trebuie să profite de vacanța de vară pentru a se apropia de copil.
Vacanța este un prilej pentru conectarea părintelui cu propriul copil. Cu siguranță părinetele nu are cum sa stea în permanență cu copilul , dar copilul se așteaptă la flexibilitate, timp petrecut împreună și atenție. Profitați de prilejul vacanței pentru a asculta problemele și nemulțurile celui mic deoarece acum este mai relaxat (nemaiavând presiunea școlii sau a grădiniței) și se poate exprima coerent față de ceea ce gândește și dorește. Trebuie să conștientizăm faptul că o vacanță de neuitat pentru copii, nu depinde de destinația aleasă ci de conexiunea dintre părinți și copil. Important este să vă uitați la relația și legătura cu cel mic, punându-vă următoarele întrebări: “Mă simte alături de el?“; “Simte că se bazează pe mine?”; “Știe că îmi poate comunica ce își dorește și ce are nevoie?“; “Îi dau spațiu să știe ce are nevoie?“; “Am învățat să-i prezint lumea și ofertele ei?” etc.
Temele de vacanță. Sunt benefice sau nu?
În vacanță ar trebui să renunțăm la ideea de “temă” pentru a nu induce copilului ideea că este în permanență conectat de școală sau grădiniță. În schimb, putem apela la niște recomandări pentru vacanță, în funcție de vârsta copilului, de situație și de obiective. Putem vorbi de recomandări, în general, pentru a crește creativitatea copilului, imaginația, deprinderile și cunoștințele despre viață.
Oricum ar arăta programul de vacanță, dragi cititori, vă doresc ca în septembrie să știți că ați trimis la școală sau la grădiniță un copil odihnit, cu sufletul și mintea deschise spre învățare. Nouă, părinților, doresc să ne creăm recreerea noastră ca să putem da mai departe copiilor, care au atâta nevoie de niște adulți sănătoși și asumați că au mai multe roluri, dar care rolul de părinte rămâne cel principal.
by Admin | Jul 31, 2018 | Articole
Dizabilitățile de învățare nu sunt întotdeauna ușor de identificat. Totuși, unele semnale de avertizare sunt mai frecvente decât altele la diferite vârste. Dacă le recunoașteți, veți fi capabili să identificați tulburarea de învățare devreme și să luați rapid măsuri pentru a-i oferi copilului suportul de care are nevoie.
E important de știut că, uneori, și minorii fără probleme de învățare pot prezenta semne asemănătoare și se pot confrunta cu unele dintre dificultățile prezentate mai jos. Însă, dacă observați că există o consecvență în incapacitatea copilului de a stăpâni anumite abilități, trebuie să vă puneți rapid un semn de întrebare. Pentru asta, vă va fi extrem de utilă lista cu comportamentele pe categorii de vârstă, prezentată în continuare.
Preşcolar:
– prezintă dificultăţi de articulare şi/sau pronunţie a cuvintelor, întârziere în dezvoltarea vorbirii, dezvoltare lentă a vocabularului. Copilul utilizează puţine cuvinte comparativ cu persoanele de vârstă asemănătoare și găsește cu greu termenii potriviți pentru a comunica;
– are probleme în utilizarea rimelor; dificultăţi în învăţarea numerelor, literelor, zilelor săptămânii, culorilor, formelor etc.;
– întâmpină greutăți în urmarea instrucţiunilor primite, precum și în învățarea rutinelor;
– se confruntă cu dificultăţi de motricitate fină la utilizarea instrumentelor de scris, colorat etc.;
– prezintă dificultăţi de legare a şireturilor, de închidere a fermoarelor, de încheiere a nasturilor;
– are un nivel crescut al activismului, în schimb dificultăţi în interacţiunea socială cu copiii de vârsta sa.
Școlar mic (clasa 0-clasele primare):
– asociază cu greu litera cu sunetul aferent, are dificultăți în a pronunţa sau a scrie literă cu literă; precum și dificultăţi de citire a cuvintelor familiare (chiar dacă au fost exersate în repetate rânduri);
– are abilităţi scăzute de a scrie corect gramatical, precum și de a folosi corect semnele de punctuaţie;
– face frecvent inversiuni şi transmutări ale literelor, cifrelor sau semnelor grafice;
– are abilităţi reduse în sfera coordonării motorii fine, observabile în special la scrisul de mână (imaturitate în mânuirea instrumentelor, scris tremurat etc.) ;
– prezintă dificultăţi în înţelegerea celor spuse sau în exprimarea propriilor gânduri;
– reactualizează informaţiile cu dificultate. De asemenea, și învăţarea unor noi abilităţi sau deprinderi se face lent şi cu dificultate;
– e predispus la accidente din cauza abilităţilor reduse de coordonare;
– are dificultăţi în înţelegerea conceptelor de bază în matematică, precum şi în utilizarea acestora în timpul calculelor matematice sau a rezolvării de probleme;
– se orientează cu greu în spațiu și timp și are probleme în învăţarea noţiunilor legate de aceste 2 coordonate (temporo-spaţial).
Şcolar mare (gimnaziu)
– prezintă dificultăţi de înţelegere a informaţiilor citite, dificultăţi de utilizare a limbajului scris, abilităţi slabe de utilizare a calculului matematic şi de rezolvare a problemelor matematice;
– evită cititul, scrisul, calculul matematic, dar şi alte abilităţi şi deprinderi specifice;
– are dificultăţi de organizare a spaţiului, a materialelor sau a gândurilor atunci când acestea trebuie exprimate în scris sau verbalizate;
– are probleme de planificare a timpului sau de dezvoltare a strategiilor necesare pentru a finaliza o sarcină într-un timp limită.
Adolescent
– evită în continuare cititul, scrisul, calculele matematice, dar şi alte abilităţi şi deprinderi specifice;
– are dificultăţi de înţelegere a întrebărilor deschise într-un test grilă;
– pot fi întâlnite erori de pronunţie pe litere şi de scriere a cuvintelor. Adesea, pe parcursul unui document se poate întâlni acelaşi cuvânt scris în diferite moduri;
– memorează cu greu și are capacități slabe de reactualizare;
– are dificultăţi de adaptare la un nou set de reguli;
– prezintă lentoare în activitățile desfășurate (lecţii, serviciu);
– abilităţile de înţelegere a conceptelor abstracte sunt slabe;
– acordă detaliilor prea multă sau, dimpotrivă, prea puţină atenţie;
– interpretează adesea în mod eronat informaţiile.
Diagnostic
Pentru diagnosticarea tulburării de învățare este necesar ca părinții să apeleze la un specialist (psiholog clinician, psiholog școlar, psihiatru, neuropsiholog, logoped). Acesta va face anamneza (istoricul) copilului, precum și testări și activități de monitorizare.
DEFINIȚIE:
Conform literaturii de specialitate, tulburările sau dizabilitățile de învățare se referă la întârzierea în dezvoltare sau dezvoltarea nepotrivită a citirii, scrierii, vorbirii și/sau a deprinderii de calcul matematic. De aici și numele de: dislexie (tulburarea cititului), disgrafie (tulburarea scrisului), afazie sau disfazie (tulburarea vorbitului) și acalculie sau discalculie (tulburarea de calcul).
