by Admin | Jul 31, 2018 | Articole
Sindromul Down nu este o boală, este o modificare genetică ce se produce în momentul concepției fătului, fiind cauzată de prezența unui cromozom suplimentar. Dacă, în mod obișnuit, persoanele au 46 de cromozomi în fiecare celulă a corpului, cele cu sindrom Down au 47. Afecțiunea mai este cunoscutăși sub numele de “Trisomia 21” și este caracterizată printr-o variație a înapoierii mintale și numeroase anormalități fizice (spre exemplu facies aplatizat – gât scurt etc.). Deși Sindromul Down este permanent, majoritatea pacienților pot duce o viață normală, activă.
Părinții trebuie să înfrunte situația cu atenție și răbdare
Problemele de sănătate și tulburările de dezvoltare ale pacienților cu Sindrom Down pot contribui la apariția problemelor comportamentale. Un copil poate dezvolta o tulburare de opoziționism provocator din cauza problemelor de comunicare sau de interpretarea defectuoasă a cerințelor celorlalți. De ajutor în prevenirea sau rezolvarea problemelor de comportament pot fi:
– oportunitățile educaționale și de socializare;
– activitățile fizice adecvate;
– răbdarea și atenția cu care părinții trebuie să înfrunte situația.
În cazul în care un copil se confruntă și cu anxietatea sau depresia, pot fi necesare consilierea și tratamentul medicamentos.
Copilul mic, integrat într-un program de intervenție precoce
Este recomandat ca părinții să fie răbdători și să își încurajeze copiii încă din primul an de viață, pe măsură ce aceștia învață să meargă sau să stea în șezut, până la atingerea unor etape ale dezvoltării mai complexe. Este foarte probabil ca aceste repere să fie atinse într-un timp mai îndelungat decât în cazul altor copii, dar deprinderea lor poate fi la fel de semnificativă și surprinzătoare. Este recomandată integrarea copilului mic (în jurul vârstei de 3 ani) într-un program de intervenție precoce. Aceste programe beneficiază de personal specializat în monitorizarea și încurajarea dezvoltării copilului.
Abilitățile cognitive trebuie stimulate
Cât timp copiii își dezvoltă aceste abilități trebuie menținută o atitudine pozitivă. Existența oportunităților de învățare și socializare, acceptarea faptului că este bine pentru copil să fie supus provocărilor, chiar dacă uneori greșește, și atitudinea pozitivă din partea celorlalți facilitează procesul de dezvoltare. Abilitățile cognitive ale copilului pot fi stimulate având grijă ca sarcinile solicitate să nu fie prea dificile.
Abordând o terapie complexă a recuperării, ce include învățare, psihoterapie și consiliere ocupațională, rezultatele pot fi unele dintre cele mai bune.
Recuperarea prin învățare
Formele de învățare eficiente în recuperare sunt cele de tip afectiv și motivațional, care trebuie însoțite, obligatoriu, de învățarea moralăși cea motrică.
Acolo unde este posibil (în funcție de gravitatea fiecărui caz) se poate realiza și învățarea de tip intelectual, având drept obiectiv acumularea de informații elementare, însușirea unui aparat conceptual, a operării instrumentale. În aceastăsituație metodele verbale sunt esențiale.
O altă formă de învățare utilizată este cea socială, prin care persoama cu Sindrom Down este orientată spre modele comportamentale concrete, stimulându-se capacitatea sa de imitare spontană. În acest context, empatia este fenomenul de bază în stabilirea relațiilor interpersonale. Este utilă folosirea de întăritori pozitivi (recompensa – materială sau de tip afectiv, lauda etc), dar și negativi (admonestarea, sancționarea verbală etc).
Recuperarea prin psihoterapie
Deși nu înlătură handicapul, recuperarea prin psihoterapie are o importanță deosebită:
-acționează pozitiv asupra spiritului și al personalității;
– înlătură negativismul, stările psihice conflictuale, sentimentele de inferioritate;
– activează motivația și pulsiunile;
– devine un factor energizant al implicării subiectului în procesul recuperării.
Consilierea ocupațională
Consilierea ocupaționalăeste foarte importantă în acest procesși poate fi aplicată cu succesîn toate formele de handicap. Printre terapiile ocupaționale semnificative putem vorbi de: ludoterapie,arteterapie, meloterapie sau terapia prin dans. Se știe că unii subiecți cu handicap de intelect manifestă un interes viu pentru muzică, dans, pictură, joc, confecționarea unor obiecte etc., acestea putând fi nu doar momente de consumare a energiei, dar și de formare a unor abilități motrice, practice sau de elaborare a unor deprinderi profesionale. În cazul copiilor din clasele mai mari, ergoterapia contribuie la integrarea acestoraîntr-o activitate cu caracter social, prin care își pot valorificapotențialul fizic și psihic restant.
Scopul recuperării constă, pe de o parte, în valorificarea la maximum a posibilităților copilului cu sindrom Down, iar pe de altă parte, funcțiile psihice nealterate trebuie să fie antrenate astfel încât să poată prelua activitatea funcțiilor afective în vederea formării unor abilități și comportamente care să-i permită copilului o integrare optimă în viața socială.
by Admin | Jul 31, 2018 | Articole
Mutismul electiv se caracterizează prin incapacitatea persistentă a unei persoane de a vorbi în anumite situații sociale – unde este de așteptat să vorbească, în ciuda faptului că în alte situații aceasta poate vorbi. Cu alte cuvinte, persoana în cauză alege momentele în care vrea să comunice. Pentru stabilirea corectă a diagnosticului, manifestările specifice ar trebui să fie observate timp de minim o lună.
Asociat cu timiditatea.
Deșiverbalizarea lipsește cu desăvârșire în momentele manifestării bolii, copiii cu această tulburare pot avea numeroase alte modalități de comunicare prin: gesturi, desene, priviri, sunete nearticulate, gesturi de tragere sau împingere a celor din jurul lor.
Mutismul electiv este asociat în general și cu alte trăsături, cum ar fi: timiditate excesivă, izolare socială, imaturitate afectivă și motivațională, negativism, opoziționism sau tulburări anxioase.
Când apare?
Debutul acestei tulburări apare în general înaintea vârstei de 5 ani, dar până la intrarea în colectivitate (grădiniță sau școală) această perturbare poate să nu atragă atenția în mod deosebit.
La adulți se poate manifesta ca imposibilitat de a citi sau a vorbi în public.
Categorii predispuse:
S-a constatat că această tulburare este mai frecventă la fete decât la băieți.
Factori favorizanți:
Mutismul electiv poate să apară brusc atunci când copilul a trecut printr-o situație traumatizantă, precumo boală, despărțirea de o persoană iubită,abuz, neglijență, ironie, umilință etc. Chiar și cearta între părinți ar putea declanșa mutismul electiv.
Teste și criterii de diagnostic:
Principalele criterii de diagnostic sunt:
– incapacitatea de a vorbi în anumite situații sociale,
– manifestări cu dureza minim o lună,
– pacientul perturbă sau inferează cu performanța educațională sau cu viața socială,
– incapacitatea de a vorbi nu se datorează lipsei de cunoaștere a limbii vorbite,
– manifestările nu sunt explicate mai bine de o altă tulburare de comunnicare.
În anumite situații se pot faceo multitudine de teste:
– evaluare ORL (pentru a exclude hipoacuzia) și audiogramă;
– evaluare neurologică, pentru a stabili dacăcel mic nu mai știe să vorbească pentru că a uitat unele cuvinte (afazie) sau prezintăși alte semne neurologice care ar putea indica o tumoră; însoțită de RMN cerebralși EEG (de somn pentru sindrom Landau – Kleffner);
– evaluare psihologică, ce ar putea idendifica mutismul electiv sau prezența altei afecțiuni.
Cum se tratează?
În ceea ce privește intervenția terapeutică, s-a constatat că terapia comportamentală asociată cu asistarea terapeutică a familiei poate avea rezultate foarte bune. Identificarea și rezolvarea conflictelor interioare ale copilului prin intermediul jocului liber (la început) sau al desenului reprezintă pentru cel mic o modalitate eficientă de exprimare a sentimentelor și conflictelor intrapsihice. Pe parcursul terapiei, rolul jocului și al desenului se va schimba, acestea devenind directive și având valoare de act terapeutic.
În cadrul terapiei părinții vor fi ajutați să înțeleagă mai bine dificultățile copilului și să fie conștienți de posibila evoluție a acestuia. O mai bună exprimare a sentimentelor, emoțiilor și frustrărilor provocate de situația în care se află poate fi, de asemenea, un obiectiv important al procesului terapeuticîn cazul părinților.
by Admin | Jul 31, 2018 | Articole
Înțelegerea inteligenței emoționale vă poate face viața mai ușoară
Gestionarea emoțiilor, comunicarea cât mai eficientă și conectarea cu ceilalți pentru îndeplinireaunui scop se cheamă inteligență emoțională. Pentru a avea o viață împlinită, oamenii au mare nevoie de emoții și, mai ales, de abilitatea de a le gestiona corect. Cu cât cineva se descurcă mai bine la aces capitol, cu atât succesul săuîn contact cu ceilalți va fi garantat.
Împlinirea sufletească, în strânsă legătură cu emoțiile negative
Vă întrebați de ce e atât de important acest lucru? Pentru că emoțiile ne influențează foarte mult viața, atât cele pozitive, dar mai ales emoțiile negative. De fapt, de acceptarea și corecta gestionare a acestora din urmă depinde chiar împlinirea sufletească. Dacă reușiți să gestionați și acceptați aceste emoții negative și dacă aveți și abilitatea de a comunica eficient, de a adapta dialogul la persoana din fața voastră(latură care poate fi dezvoltată încă din copilarie) veți reuși să spargeți barierele care vă împiedică de multe ori în îndeplinirea unui obiectiv.
Dezvoltarea abilităților sociale crește stima de sine
Pentru a reuși să faceți asta, trebuie menționată importanța expunerii la cât mai multe medii încă din copilărie. A-l lăsa pe cel mic să se descurce singur în anumite situații, să facă față conflictelor cu care se confruntă este un avantaj în dezvoltarea inteligenței sale emoționale. Acest lucru atrage în viața de adult o capacitate de adaptare mult mai flexibilăși mult mai intuitivă.
Pe de altă parte, inteligența emoționalăajută la îmbunătățirea abilităților sociale. Prin dezvoltarea acestor abilități crește empatia și stima de sine, precum și încrederea în propria persoană.
Stresul împiedică oamenii să ducă lucrurile la bun sfârșit
Impulsivitatea și agresivitatea vin la pachet cu nivelul de stres, care de multă ori împiedică oamenii să ducă la bun sfârșit un lucru… Iată cum și de această dată estenevoie de gestionarea corectă a emoțiilor negative.
Atunci când acceptă emoțiile negative, oamenii fac față mult mai ușor situațiilor de stres și privesc detașatsituații precum cele enumerate mai departe: când se află contra timp, când nu le ajung banii să cumpere tot ce și-au propus, când sunt criticați că nu au făcut bine ceva, când partenerul întârzie la cină – iar copilul îi trage de mânecă să se joace cu el, când nu au timp să facă ce le place și așa mai departe… Acest gen de situații sunt mai ușor de modelat dacă acceptă “bagajul de emoții negative”. Ce înseamnă asta? Imaginați-vă că la ușa casei fiecăruia există un geamantan (imaginar, bineînțeles), pe care oamenii îl iau cu ei ori de câte ori pleacă undeva. La un anumit moment al zilei, când sunt provocați sau când sunt atinse punctele lor sensibile, “îmbracă” una din”hainele” din bagaj. În funcție de situație, pot deveni vulnerabili atunci când cineva ridică tonul sau le reproșează ceva, când li se spune că nu sunt buni, cândsun vorbiți pe la spate etc.Ei bine, în aceste situații cheia este inteligența emoțională.
Concluzia ar fi că: dacă abilitățile intelectuale înnăscute nu pot fi modificate pe parcursul vieții, cele emoționale pot fi îmbunătățite și chiar dezvoltate permanent.
Avantaje
Alte avantaje ale persoanelor cu inteligență emoțională ridicată sunt:
– se descurcă mult mai bine în viață și rezolvă anumite sarcini cu mai mult succes;
– au un echilibru emoțional bun;
– știu să se bucure de viață;
– relaționează mult mai armonios cu cei din jur;
-pot influența pozitiv persoanele din preajma lor.
Cum poate fi dezolvată inteligența emoțională
Pentru a vă dezvolta inteligența emoțională, puteți proceda astfel:
– Recunoașteți propriile emoții mai departe de bun-rău, pozitiv-negativ! Acceptați că aceste emoții sunt prezente și fac parte din viața voastră! Astfel veți recunoaște mai ușor propriile nevoi, impulsuri, vulnerabilități.
– Acordați-vă timp pentru a analiza ce ați trăit în fiecare zi. Conștientizați! Meditați!
– “Profitați” de prezența celor din jur! Cereți și acceptați ajutorul lor!
– Învățați să spuneți NU atunci când simțiți că nu puteți duce la bun sfârșit un lucru/obiectiv!
– Păstrați-vă energia! Nu o consumați toată cu un singur moment!
– Acceptați că în jurul vostru sunt persoane de la care puteți învăța!
– Trasați mereu câte un scop pe care să-l atingeți!
– Asumați-văfaptul căîntodeauna pot apărea situații neplăcute!
– Învățați să fiți empatic și un bun ascultător!
– Transmiteți celorlalți punctul vostru de vedereîntr-o manieră asertivă!
– Nu răniți oamenii din jurul vostru!
Inteligența emoțională este un drum lung, care necesită răbdare, efort, perseverență și provocări.
by Admin | Jul 31, 2018 | Articole
Sindromul Asperger face parte dintr-un grup de tulburări de neurodezvoltare care au efecte asupra comportamentului unei persoane la nivel de limbă și comunicare, precum și la modul de interacțiune socială. Caracterizată ca una dintre tulburările mai ușoare din spectrul autismului, tulburarea Aspergerare însăo arie mai largă de răspândire.
Persoanele afectate prezintă în mod obișnuit inteligență peste medie (ex. Einstein), însă au mari dificultăți în ceea ce privește interacțiunile sociale.
Tulburare din spectrul autist
Intrucât tabloul autist se asociază de cele mai multe ori cu retardul mental și/sau cu hiperactivitatea, părinții și specialiștii investesc multă energie în construirea unor planuri terapeutice cât mai eficienteși pe termen lung.
Copiii cu Asperger bifează cu brio cele trei obiective vizate de terapeuți: restructurare comportamentală, achiziții cognitive, limbaj. Cu alte cuvinte, aceștia reușesc să aibă un limbaj foarte bine dezvoltat, achizițiile cognitive sunt normale sau chiar peste medie, iar în ceea ce privește comportamentul pot fi comparați cu copiii năzdrăvani sănătoși de aceeași vârstă. Așadar, cu multă străduință și timp dedicat, terapeutul poate ajunge să lucreze cu un copil/adolescent cu care se înțelege verbal foarte bine și care face față provocărilor intelectuale. Și-atunci, probabil vă întrebați: care mai este problema? Ei bine, lucrurile nu sunt atât de simple precum par. Pacientul este vulnerabil chiar în punctele considerate “resurse”.
Copilul are memorie enciclopedică
Supraestimând capacitățile cognitive ale copilului, se trece adesea cu vederea peste naivitatea lui de la nivel social, sunt încurajate abilitățile lingivistice fără a se sesiza cât de departe este de exprimarea naturală și firească a unui copil de aceeași vârstă. Încântați de memoria enciclopedică, nu se dă atenție măsurii în care copilul chiar poate să folosească funcțional și adaptat social toate informațiile acumulate. Intrebările care rămân sunt:
– Poate el, pornind de la propriile pasiuni și interese, să creeze punți de legătură cu alți copii?
– Se poate integra într-un colectiv, adaptându-se la rolurile pe care le observă în grup, la relațiile care se creează?
– Poate face diferența între adaptare și a face mici compromisuri și submisivitate?
La adolescență se confruntă cu propriile lacune
Din păcate, cea mai mare dramă a copiilor cu Asperger este sesizarea diferențelor dintre sine și ceilalți, iar la adolescență confruntarea cu propriile lacune, elemente lipsă, pe care nu știu cum sau cu ce să le înlocuiască.
Lucrurile se complică în momentul în care pacienții devin conștienți de această diferență, consilierea devine tot mai delicată, deoarece învățarea unor noi perspective asupra vieții sociale se lovește de barierele unui mental rigid, chiar dacă superior. Deși limbajul expresiv servește drept foarte bun mediator, iar persoana cu Asperger nu are dificultăți în comunicarea verbală (cel puțin până când întâlnește limbajul cu dublu sens, metafora și aspecte subtile precum ironia, sarcasmul), în ceea ce privește înțelegerea, cunoașterea, gestionarea și comunicarea emoțiilor lucrurile se schimbă.
Încercând să raționalizeze ceea ce i se întâmplă, acesta creează scenarii care, odată implementate ca schemă unică a realității, sunt greu de modelat sau schimbat. Scenariile negative pot implica familia, colegii de clasă, întreg universul care l-a creat așa cum este, și nu altfel…
Ședințele de terapie trebuie să stimuleze creativitatea
Persoana cu Asperger încearcă să facă față informațiilor care vin din spațiul social, întrucâtînțelege că depinde de el și își dorește apartenența la acel spațiu… însă lucrurile evoluează cu greu, deoarece îi lipsesc anumite supape.
În consecință, pentru ca propria conștiință de sine să nu se transforme într-un supliciu, copiii și adolescenții cu Asperger trebuie îndrumați către forme de consiliere și terapie care să stimuleze creativitatea, comunicarea, care să propună și să analizezescenarii alternative de realitate, care să construiască treptat universul interior atât de complex al unei ființe, pornind de la pasiuni și hobbyuri și sfârșind prin a completa acele aspecte care uneori par să lipsească.
Atenție!
Dacă în copilărie persoana cu Asperger poate înțelege că este diferită față de semenii săi de aceeași vârstă, în adolescență realizează cât de mare e diferența, iar aceastăconștientizare poate atrage cu sine anxietate, depresie și puternice sentimente de înstrăinare. De aceea este esențial ca părinții să nu oprească ședințele de terapie în momentul în care observă că s-au obținut rezultate semnificative!
Modul original de a gândi îi recomandă ca buni profesioniști
Dacă sunt urmate întocmai recomandările specialistului, pacientul poate avea o viață normală. Caracteristicile pozitive ale persoanelor cu sindrom Asperger au fost descrise ca fiind benefice în multe profesii, întrucât includ:
– creșterea capacității de a se concentra asupra detaliilor,
– capacitatea de a persevera în interesele specifice, fără a se lăsa influențat de alții,
– capacitatea de a lucra independent,
– recunoașterea de modele pe care alte persoane le-ar putea rata,
– intensitate,
– mod original de a gândi.
by Admin | Jul 31, 2018 | Articole
Dizabilitățile de învățare nu sunt întotdeauna ușor de identificat. Totuși, unele semnale de avertizare sunt mai frecvente decât altele la diferite vârste. Dacă le recunoașteți, veți fi capabili să identificați tulburarea de învățare devreme și să luați rapid măsuri pentru a-i oferi copilului suportul de care are nevoie.
E important de știut că, uneori, și minorii fără probleme de învățare pot prezenta semne asemănătoare și se pot confrunta cu unele dintre dificultățile prezentate mai jos. Însă, dacă observați că există o consecvență în incapacitatea copilului de a stăpâni anumite abilități, trebuie să vă puneți rapid un semn de întrebare. Pentru asta, vă va fi extrem de utilă lista cu comportamentele pe categorii de vârstă, prezentată în continuare.
Preşcolar:
– prezintă dificultăţi de articulare şi/sau pronunţie a cuvintelor, întârziere în dezvoltarea vorbirii, dezvoltare lentă a vocabularului. Copilul utilizează puţine cuvinte comparativ cu persoanele de vârstă asemănătoare și găsește cu greu termenii potriviți pentru a comunica;
– are probleme în utilizarea rimelor; dificultăţi în învăţarea numerelor, literelor, zilelor săptămânii, culorilor, formelor etc.;
– întâmpină greutăți în urmarea instrucţiunilor primite, precum și în învățarea rutinelor;
– se confruntă cu dificultăţi de motricitate fină la utilizarea instrumentelor de scris, colorat etc.;
– prezintă dificultăţi de legare a şireturilor, de închidere a fermoarelor, de încheiere a nasturilor;
– are un nivel crescut al activismului, în schimb dificultăţi în interacţiunea socială cu copiii de vârsta sa.
Școlar mic (clasa 0-clasele primare):
– asociază cu greu litera cu sunetul aferent, are dificultăți în a pronunţa sau a scrie literă cu literă; precum și dificultăţi de citire a cuvintelor familiare (chiar dacă au fost exersate în repetate rânduri);
– are abilităţi scăzute de a scrie corect gramatical, precum și de a folosi corect semnele de punctuaţie;
– face frecvent inversiuni şi transmutări ale literelor, cifrelor sau semnelor grafice;
– are abilităţi reduse în sfera coordonării motorii fine, observabile în special la scrisul de mână (imaturitate în mânuirea instrumentelor, scris tremurat etc.) ;
– prezintă dificultăţi în înţelegerea celor spuse sau în exprimarea propriilor gânduri;
– reactualizează informaţiile cu dificultate. De asemenea, și învăţarea unor noi abilităţi sau deprinderi se face lent şi cu dificultate;
– e predispus la accidente din cauza abilităţilor reduse de coordonare;
– are dificultăţi în înţelegerea conceptelor de bază în matematică, precum şi în utilizarea acestora în timpul calculelor matematice sau a rezolvării de probleme;
– se orientează cu greu în spațiu și timp și are probleme în învăţarea noţiunilor legate de aceste 2 coordonate (temporo-spaţial).
Şcolar mare (gimnaziu)
– prezintă dificultăţi de înţelegere a informaţiilor citite, dificultăţi de utilizare a limbajului scris, abilităţi slabe de utilizare a calculului matematic şi de rezolvare a problemelor matematice;
– evită cititul, scrisul, calculul matematic, dar şi alte abilităţi şi deprinderi specifice;
– are dificultăţi de organizare a spaţiului, a materialelor sau a gândurilor atunci când acestea trebuie exprimate în scris sau verbalizate;
– are probleme de planificare a timpului sau de dezvoltare a strategiilor necesare pentru a finaliza o sarcină într-un timp limită.
Adolescent
– evită în continuare cititul, scrisul, calculele matematice, dar şi alte abilităţi şi deprinderi specifice;
– are dificultăţi de înţelegere a întrebărilor deschise într-un test grilă;
– pot fi întâlnite erori de pronunţie pe litere şi de scriere a cuvintelor. Adesea, pe parcursul unui document se poate întâlni acelaşi cuvânt scris în diferite moduri;
– memorează cu greu și are capacități slabe de reactualizare;
– are dificultăţi de adaptare la un nou set de reguli;
– prezintă lentoare în activitățile desfășurate (lecţii, serviciu);
– abilităţile de înţelegere a conceptelor abstracte sunt slabe;
– acordă detaliilor prea multă sau, dimpotrivă, prea puţină atenţie;
– interpretează adesea în mod eronat informaţiile.
Diagnostic
Pentru diagnosticarea tulburării de învățare este necesar ca părinții să apeleze la un specialist (psiholog clinician, psiholog școlar, psihiatru, neuropsiholog, logoped). Acesta va face anamneza (istoricul) copilului, precum și testări și activități de monitorizare.
DEFINIȚIE:
Conform literaturii de specialitate, tulburările sau dizabilitățile de învățare se referă la întârzierea în dezvoltare sau dezvoltarea nepotrivită a citirii, scrierii, vorbirii și/sau a deprinderii de calcul matematic. De aici și numele de: dislexie (tulburarea cititului), disgrafie (tulburarea scrisului), afazie sau disfazie (tulburarea vorbitului) și acalculie sau discalculie (tulburarea de calcul).
by Admin | Jul 31, 2018 | Articole
Bâlbâiala este o tulburare a comunicării. Aceasta se traduce printr-o dificultate a limbajului vorbit, prin pierderea fluidității unui cuvânt, ezitare, tulburarea ritmului etc. În esență, balbismul este o tulburare funcțională motorie care are la bază asinergia (incapacitate de a îndeplini simultan diferite mișcări elementare) musculaturii care participă la actul vorbirii și al respirației.
Problema, accentuată la vorbitul în public
Tulburarea de vorbire se accentuează în momentul vorbirii în public, când se atrage atenția asupra defectului, când lumina este puternică, la vorbirea cu necunoscuți, la emoții. Ea se diminuează sau chiar dispare într-o atmosferă familiară, liniștită, în semiîntuneric, atunci când se cântă sau se recită o poezie foarte bine știută.
Pe lângă tulburarea de vorbire apare și cea de respirație, evidentă numai în timpul elocuțiunii (exprimării gândirii prin cuvinte). De asemenea, balbismul e trădat și de tonalitate, fiind caracterizat de pronunțarea explozivă a cuvintelor. Din punct de vedere vizual se pot observa mișcări ample, gesturi largi, de compensare a deficitului din exprimare (sincinezii), încărcătură vegetativă intensă (transpirații, eritem). În timp, se instalează logofobia, teama de a repeta, de a nu face față exprimării, evitarea răspunsului verbal sau răspunsuri scurte, laconice, cu multe cuvinte parazite.
Caracterizat prin frecvente repetiții sau prelungiri de sunete
Deși balbicul este atât de ușor de recunoscut, specialiștii nu au ajuns încă la niciun consens pentru a defini acest tip de comportament. Literatura de specialitate îl definește destul de vag: “Frecvente repetiții sau prelungiri de sunete sau silabe, care perturbă net fluența verbală”.
Însă aceste criterii sunt mai puțin utile clinicianului pentru a determina prezența unui balbism semnificativ. Astfel, tulburarea trebuie definită din punct de vedere operațional.
Există 4 elemente unanim recunoscute de specialiștii din acest domeniu:
- Ezitarea – persoana începe cuântul (sau silaba), dar ezită să continue;
- Repetiția – pronunță corect, dar repetă integral cuvântul sau silaba;
- Prelungirea –pronunță silaba prelungind-o;
- Blocajul – individual este incapabil să înceapă un cuvânt sau o silabă.
Apare începând cu vârsta de 3 – 5 ani
Balbismul apare de obicei între vârsta de 3 și 5 ani și este acompaniat de diverse ticuri sau gesturi stereotipe ale feței sau membrelor. În 30% dintre cazuri este ereditar. Baieții au risc de 3 ori mai mare de a face balbism decât fetele. Totuși, vestea bună este că majoritatea copiilor depășește această etapă mai puțin plăcută a vieții. Se presupune că doar 1% dintre adulți mai prezintă balbism.
Clasificat în 4 forme, în funcție de severitate
Pentru a stabili viteza vorbirii, se caută un eșantion de un minut din timpul conversației cu un balbic, în prealabil înregistrat, și se numără silabele pronunțate. Debitul verbal se exprimă în numărul de silabe pronunțate/minut. Trebuie luată în calcul această variabilă pentru că obiectivul tratamentului va fi, evident, de a reduce procentul silabelor bâlbâite sau de a încetini debitul verbal.
În funcție de severitate, balbismul se poate clasifica în următoarele forme:
– ușoară 3 – 5% silabe bâlbâite,
– medie 6 – 10%,
– severă 11 – 15%,
– foarte severă – peste 15%.
Rezultatele se văd în urma terapiei asociate
Terapia cognitiv-comportamentală, asociată cu tehnici logopedice, poate duce la ameliorarea semnificativă a balbismului, mai ales când sunt aplicate și tehnici de hipnoză și auto-hipnoză. Este esențială munca în echipă: psiholog/psihiatru psihoterapeut, logoped, familie și școală. În general, după terapie (a cărei durată poate varia de la caz la caz, în funcție de durată și de gravitatea problemei) pacienții nu mai au tendința de evitare. Unele cercetări au arătat că, cu cât pacienții dezvoltă o fluență mai bună a vorbirii, cu atât devin mai stăpâni pe situație. În plus, controlul va fi un bun predictor al menținerii succeselor terapeutice.
by Admin | Jul 31, 2018 | Articole
Atunci când performanța unei persoane referitoare la citit, calcul aritmetic sau expresie grafică este substanțial sub ceea ce se așteaptă de la nivelul său de inteligență pentru vârsta și etapa sa de școlarizare se poate vorbi de tulburare de învățare. Însă, pentru a fi siguri că diagnosticul este corect, persoana este supusă unor teste standardizate, administrate individual, conform DSM, 2003.
Studiile și datele statistice înregistrate la nivel mondial arată că 7-10% din numărul total de copii prezintă tulburări de învățare, procentul cazurilor grave fiind de 3-5%.
Copilul citește lent, cu poticniri și chiar blocaje
Tulburările de învățare pot fi împărțite în: dislexie (tulburarea de citit), discalculie (tuburarea de calcul), disgrafia (tulburarea expresiei grafice) și tulburarea de învățare fără altă specificație.În acest articol vom vorbi despre dislexie.
Cuvântul “dislexie” provine din limba greacă și are semnificația de “dificultate în ceea ce privește cuvintele”. Cel mai adesea, dificultatea se referă la capacitatea de învățare, citire și redactare a unui text, și implică neputința individului afectat de a înțelege anumite cuvinte, de a se orienta în spațiu sau de a face calcule matematice.
Altfel spus, dislexia este o tulburare de citire caracterizată de un deficit în recunoașterea și înțelegerea textelor, fie tipărite, fiescrise de mână. Persoana afectată citește lent, greoi, cu poticniri și chiar blocaje.
Simptomele debutează în perioada preșcolară
Există o serie de simptome care, odată identificate, arată predispozițiaspre dislexie. Acestea debuteazăîn perioada preșcolarăși deseori iau forma unor dificultăți de orientare în spatiu, de vorbire, de atenție, legate de memoria și percepția copilului. Numărul de simptome regăsite poate varia de la caz la caz. Însă identificarea unora dintre aceste simpotome nu este suficientă pentru a se considera că un copil va fi dislexic. Se recomandăca cel mic să fie evaluat de specialiști: psiholog și logoped.
În lista de mai jos se regăsesc câteva posibile simptome ale afecțiunii dislexice. grupate în funcție de anumite arii de dezvoltare psihică.
Vorbire
În planul vorbirii, următoarele simptome pot fi considerate semnale de alarmă în apariția dislexiei:
- Copilul începe să vorbească mai târziu (după 18 luni), vocabularul se dezvoltă într-un ritm lent, pronunță cu greutate cuvinte lungi sau necunoscute;
- Prezintă dificultăți în găsirea cuvintelor sau își amintește cu dificultate cuvinte uzuale;
- Nu reușește să fie coerent când vorbește pe o anume temă;
- Întâmpină dificultăți în învățarea cuvintelor noi, iar când le reține nu reușește să le integreze în vocabularul active;
- Percepe incorect ordinea sunetelor dintr-un cuvânt;
- Vorbește incorect din punct de vedere gramatical;
- Nu are simțul ritmului.
Percepție vizuală
În planul percepției vizuale, următoarele simptome ar trebui să îngrijoreze:
- Adesea prezintă o dezvoltare insuficientă a abilităților vizio-spațiale;
- Își iaîn mod frecvent pantofii/ încălțămintea invers;
- Nu poate realiza o construcție din cuburi;
- Nu reușește să copieze figuri;
- Întâmpină dificultăți în observarea și recunoașterea persoanelor cunoscute în mulțime, pe stradă;
- Confundăformele asemănătoare.
Motricitate
Vizavi de dezvoltarea motricității, următoarele semnale ar trebui luate în considerare ca posibile simptome pentru apariția dislexiei:
- Copilul începe să meargă mai târziu sau întâmpină dificultăți în coordonarea mișcărilor;
- Simțul echilibrului este slab sincronizat;
- Este hiperactiv.
Orientare spațială
În planul orientării spațiale și al schemei corporale se pot observa următoarele aspecte:
- Copilul confundă sau nu cunoaște denumirea părților corpului;
- Lateralitatea: poate fi anormală sau inversată.
Identificarea aspectelor și simptomelor mai sus menționate de către părinți sau orice alte persoane care petrec timp cu copiii are o importanță majoră în stabilireaunui diagnostic corect. Verificarea și validarea acestora împreună cu persoanele semnificative din viața copilului și cu specialiștii (psihiatru, psiholog clinician, logoped) aduce un plus de șanse pentru o ameliorare rapidă.
E nevoie de o bună comunicare și de terapie
Este important de menționat faptul că dislexia nu trebuie confundată cu retardul mental. Pacienții cu dislexie nu au un nivel mai scăzut de inteligență și nu învață mai greu alte lucruri în afară de citit. De fapt, majoritatea dislexicilor au o inteligență peste medie. Totuși, incapacitatea de a citi repede sau fluent poate face multe arii de studiu greu de urmat.
Este foarte relevant modul în care adulții se raportează și integrează comportamentele copilului care prezintă semne de dislexie. De aceea, pentru un diagnostic real și diferențiat cea mai la îndemânămetodăeste o bună comunicare cu copilul. Prin normalizare, ascultare activă și empatie, comunicarea cu persoanele dislexice este mult ușurată, la fel integrarea lor, precum și terapia asociată.
by catalin armeanu | Jul 12, 2018 | Teste
Categorie: INTELIGENȚĂ EMOŢIONALĂ
Domeniul de aplicabilitate: identificarea nivelului de inteligenţă emoţionala, test pentru specializarea psihologie clinică.
Emotional Quotient Inventory (EQ-I) reflectă concepția lui Reuven Bar-On cu privire la inteligența emotională (social-emoțională). Aceasta este concretizată în modelul Bar-On al inteligenței social-emoționale, Conform acestui model, inteligența emoțională (social-emoțională) este formată din cinci meta factori:
– metafactorul intrapersonal se refera la conștiința de sine și la expresia de sine, guvernând aptitudinea unei persoane de a fi conștientă de propriile emoții și de propria persoană în general, de a-și întelege propriile puncte tari și puncte slabe și de a-și exprima sentimentele și pe sine într-o manieră non distructivă.
– metafactorul interpersonal se referă la conștiința, deprinderile si interactiunea socială, adica aptitudinea unei persoane de a fi constienta de sentimentele, grijile si nevoile celorlalti si de a fi capabila de a initia si întretine relatii de cooperare, constructive si reciproc satisfacatoare.
– metafactorul managementului stresului se refera la gestionarea si controlul emotional, la aptitudinea unei persoane de a gestiona emotiile astfel încât acestea sa lucreze în avantajul si nu contra sa.
– metafactorul adaptabilitate se refera la managementul schimbarii, adica la adaptarea atât la schimbarile personale si interpersonale, cât si la schimbarile mediului imediat.
– metafactorul stare generala se refera la automotivare si la aptitudinea unei persoane de a se bucura de propria persoana, de ceilalti si de viata în general, dar si la modul în care îsi influenteaza viziunea generala asupra vietii si sentimentul general de multumire.
sursa: www.testcentral.ro
by catalin armeanu | Jul 12, 2018 | Teste
Categorie: PERSONALITATE
Domeniul de aplicabilitate: evaluarea personalităţii, consiliere şi psihoterapie, resurse umane, recrutare.
NEO-FFI este forma scurta a NEO PI-R, Inventarul de Personalitate NEO Revizuit, care este fără doar și poate cel mai celebru, cel mai utilizat și cel mai “în vogă” chestionar de personalitate în psihologia modernă. NEO PI-R este atât de consacrat încât el este considerat a fi standardul pentru ceea ce se numește “modelul canonic al Big Five”, în întreaga lume.
NEO-FFI măsoară aceleași cinci dimensiuni majore/ domenii ale personalității (Nevrotism, Extraversie, Deschidere către experiențe, Agreabilitate și Constiinciozitate), fără însă a măsura și fațetele acestor factori.
În acest fel, NEO-FFI este un instrument mult mai concis de măsurare a personalității normale, utilizabil pentru adolescenți și adulți.
Chestionarul este ideal pentru utilizarea în situații în care presiunea de timp este majoră: situații de selecție profesională, situații de evaluare clinică rapidă, sau oricare altă situație în care o cunoaștere validă a personalității respondentului trebuie realizată cu rapiditate.
sursa: www.testcentral.ro
by Servicii Psihologice Complete | Jun 7, 2017 | Articole, Comunicate de presa
Odata cu incheierea anului scolar, am finalizat un proiect frumos, in care ne-am implicat cu mare drag. Cursul oferit de noi, “Bunele maniere”, a facut parte din proiectul “Educatie pentru viata”, desfasurat in cadrul Liceului Teoretic National, care-si propune sa ii ajute pe copii sa se adapteze cat mai bine realitatii din spatiul social.
In cadrul cursului “Bunele maniere”, elevii clasei a V-a au calatorit in diferite colturi ale lumii pentru a afla care sunt obiceiurile de comunicare, si-au construit un vocabular al bunelor maniere, fara de care intalnirile nu pot fi respectuoase si civilizate, au realizat activitati creative pentru acasa si au adaugat listei lor de lecturi cateva carti interesante de unde se pot inspira pentru a afla si mai multe despre educatie, maniere, eticheta si reguli de conduita.
A fost o placere sa participam alaturi de ei la aceste ore, deoarece spiritul colaborativ si libertatea de exprimare sunt valori importante pentru modelul de educatie promovat prin intermediul proiectului “Educatie pentru viata”. Elevii ne-au surprins prin cunostinte, vivacitate si claritatea cu care si-au sustinut opiniile.
Vom reveni cu drag si simpatie in acest proiect, pe care il consideram de mare utilitate in viata elevilor!
Nicoleta & Irina
